Fundatia Romanian Angel Appeal, in parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice – Directia Protectia Copilului, impreuna cu Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, cu Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din sectoarele 1, 4, 5 si 6 Bucuresti si din 35 de judete ale tarii au deschis 40 de Centre de consiliere si asistenta pentru persoanele cu autism si familiile lor.
Centrele sunt deservite de personal instruit in parteneriat cu Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania si ofera interventii terapeutice copiilor si persoanelor cu autism, in vederea sprijinirii integrarii lor sociale si educationale.
Ce gasesti la centre?
Servicii si interventii gratuite pentru persoanele cu autism si familiile lor
- Evaluarea cazului
- Plan de interventie individualizat
- Interventie specifica, centrata pe problema
- Dupa caz, plan de terapie de recuperare pe termen mediu si lung
- Consiliere pentru parinti si apartinatori
Personal specializat
- Psihologi si psihopedagogi instruiti in interventii terapeutice pentru persoanele cu TSA – terapii cognitiv-comportamentale
Cum te putem ajuta?
Daca ai suspiciuni cu privire la comportamentul copilului tau:
- pare ca nu aude si nu raspunde niciodata la nume;
- nu observa lumea din jur si nu este interesat de jocul altor copii;
- pare ca nu stie sa se joace cu jucariile;
- alte comportamente ciudate, neobisnuite etc.
Mergi la medicul de familie sau pediatru si cere trimitere catre un medic psihiatru!
Numai medicul psihiatru ii poate pune diagnosticul corect copilului tau.
Cu diagnosticul de la medicul psihiatru, vino la Centrul nostru, impreuna cu copilul.
Fa o cerere de inscriere pentru evaluare si interventii specifice.
Personalul din Centru va face o evaluare initiala a copilului si, impreuna cu familia, va propune un plan de interventie.
Personalul Centrului va face recomandari si catre servicii conexe.
Afla care este cel mai apropiat centru de domiciliul tau, pe www.autism.raa.ro, sectiunea Servicii.
Sau contacteaza-ne la:
Tel: +40 21.323.68.68
Fax: +40 21.323.24.90
E-mail: autism@raa.ro
Materialul face parte din Brosura "Autismul – mini-ghid pentru familie", realizata prin proiectul "Si ei trebuie sa aiba o sansa!" – Program de sprijin pentru integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu tulburari de spectru autist.
Prin intermediul acestui proiect, in tara au fost deschise 40 de centre de consiliere si asistenta gratuita pentru persoanele cu autism. Intra pe site-ul www.autism.raa.ro pentru adresele centrelor si mai multe detalii despre proiect.
Programul este desfasurat de Fundatia Romanian Angel Appeal in parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice – Directia Protectia Copilului si Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania, a fost demarat la 1 octombrie 2010 cu o durata de 3 ani si beneficiaza de cofinantare din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, "Investeste in oameni!".