Gastroenterita este una dintre tulburarile frecvente in sezonul rece. Daca cel mic prezinta simptome de gastroenterita, precum diaree si varsaturi, cere in primul rand sfatul medicului. In functie de starea generala a copilului si cauza gastroenteritei, medicul te poate ajuta si cu sfaturi legate de dieta si o serie de solutii naturale.
Ce este gastroenterita
Aceasta este o infectie care provoaca inflamatia mucoasei stomacului, a intestinului subtire si a colonului. La copii, este cel mai adesea de origine virala. Mult mai rar, cauza infectiei poate fi bacteriana, respectiv legata de consumul de alimente contaminate (intoxicatii alimentare). Si mai rar, gastroenterita poate fi provocata de diversi paraziti sau fungi.
Cele mai frecvente virusuri care provoaca gastroenterita la copiii cu varsta sub 5 ani sunt rotavirusurile. Ele pot cauza adevarate epidemii sezoniere in comunitati precum crese sau scoli. O metoda eficienta de prevenire a infectiilor cu rotavirus este vaccinul. Acesta este recomandat mai ales in cazul copiilor cu boli cronice severe, deficit imunitar sau care urmeaza diverse tratamente imunosupresoare, dar si in situatiile in care copilul intra in colectivitate (cresa, gradinita). Vaccinarea trebuie sa se efectueze inainte de implinirea varstei de 24 de saptamani.
Care sunt simptomele gastroenteritei
Gastroenterita la copii are, cel mai adesea, aceleasi cauze si simptome ca forma de care sufera adultii. Totusi, starea de sanatate a copilului trebuie sa fie monitorizata atent, pentru a preveni riscul de deshidratare, cea mai frecventa complicatie a acestei infectii la copii. Printre simptomele cele mai comune se numara diareea, greata si varsaturile, durerile abdominale, febra si refuzul de a manca sau de a bea.
Solutii naturale pentru simptomele gastroenteritei
-
Deshidratarea - cauzata de diaree si varsaturi - poate fi prevenita prin incurajarea copilului sa bea apa sau ceaiuri din plante, precum musetelul si verbina, indulcite, in mod regulat. Ofera-i si supe de legume, pentru a-si reface fortele in timp ce se rehidrateaza. In cazul bebelusilor, deshidratarea poate fi fatala. Este esential sa stii cum sa detectezi simptomele, in special pierderea in greutate. Atunci cand pierderea in greutate este mai mare de 5%, nivelul de deshidratare este considerat ingrijorator sau sever, iar copilul trebuie sa fie tratat urgent in spital.
-
Greata si varsaturile: menta este extrem de eficienta in cazul acestora si ajuta si la combaterea durerilor de cap ce pot insoti o gastroenterita. Copiii cu varsta peste sase ani pot primi cate o picatura de ulei esential de menta, direct pe limba sau cu o lingura de miere. De asemenea, pot sa bea infuzie de menta, indulcita cu putin zahar.
-
Distrugerea florei intestinale - o metoda eficienta de a o reface este cea a consumului de iaurt. De asemenea, in cazul unui episod deosebit de lung sau sever, medicul ii poate recomanda administrarea de probiotice,.
-
Refuzul de a bea si de a manca - daca se intampla acest lucru: ii poti oferi copilului saruri de rehidratare orala. Nu ii da lapte si produse lactate, pentru ca aceste alimente favorizeaza inflamatia. Alege alimente usor de digerat, precum orezul, pastele, morcovii, bananele, si evita sa ii dai fructe si legume crude, pentru ca acestea fermenteaza in stomac.
Igiena si reflexele potrivite
Gastroenterita este o infectie considerata usoara la copiii in general sanatosi, desi necesita o monitorizare adecvata. Cu toate acestea, in timpul unei epidemii de gastroenterita, se recomanda sa se adopte masuri de igiena si de preventie pentru a limita raspandirea infectiei.
Mainile trebuie sa fie spalate regulat, obiectele si suprafetele trebuie sa fie dezinfectate, rufele murdare trebuie sa fie spalate separat, la fel si vasele. Se recomanda limitarea contactului cu alte persoane si izolarea pacientului in faza acuta a bolii.
In majoritatea cazurilor, gastroenterita de origine virala se vindeca spontan in cateva zile. Varsaturile pot disparea dupa doua zile, iar diareea, in maximum patru-cinci zile. In cazul gastroenteritei de alte origini, simptomele nu se amelioreaza si atunci este obligatoriu sa se consulte un medic pentru a gasi cauza si a trata infectia cu medicamentele potrivite.
Sursa foto: Pexels.com