Varsaturile la copii

| | Actualizat: 2017-07-06 17:23:59

Varsaturile reprezinta actul prin care continutul stomacului este aruncat afara, prin gura, in mod violent. Ele apar frecvent la copii si au caracteristici diferite fata de regurgitatiile specifice bebelusilor.

Nu sunt o afectiune medicala propriu-zisa, dar poate reprezenta simptomul unor boli destul de grave care necesita ingrijire medicala de urgenta. Afla cand anume este in pericol copilul tau atunci cand vomita!

Care sunt cauzele varsaturilor la copii?

Exista o varietate de boli care pot provoca voma la copii, unele dintre ele foarte grave. In functie de alte simptome asociate se poate stabili diagnosticul si gravitatea acestora.

De exemplu daca aceasta este asociata cu o stare de letargie, dureri de cap si gat intepenit copilul ar putea suferi de o infectie a sistemului nervos central, cum ar fi meningita.

O voma insistenta si usor colorata asociata si cu dureri abdominale severe ar putea insemna apendicita sau o alta problema chirurgicala. Varsaturile asociate cu mictiuni frecvente si cu senzatie de usturime la urinat reprezinta un simptom al unei infectii urinare.

Din fericire, cele mai multe episoade de varsaturi sunt asociate cu boli infectioase auto-limitate (otita, gripa, bronsita etc.), cum ar fi infectii ale cailor respiratorii superioare si infectii virale ale sistemului digestiv (raceala la stomac sau gastroenterita).

De asemenea tusea, febra, nasul infundat si alte simptome specifice virozelor sezonului rece pot declansa episoade de varsaturi. Daca se repeta (si in acest caz trebuie sa consultati medicul urgent), poate fi vorba de o anomalie a stomacului cum ar fi stenoza pilorului.

Care sunt simptomele?

Spre deosebire de regurgitatii, in cazul vomatului mancarea este aruncata afara, in mod violent, printr-o manifestare brusca, o izbucnire. Este destul de impresionant.

Cum se trateaza varsaturile la copii?

Opreste hranirea si da-i copilului sa bea apa sau solutie de glucoza pentru a nu se deshidrata. Are nevoie de cel putin o jumatate de litru pe zi. Evita laptele si produsele lactate!

Daca micutul tau vomita constant, incearca sa ii dai fluide in cantitati foarte mici, chiar si cu lingurita, in mod constant.

Daca exista o perioada de cel putin 8 ore intre 2 episoade de vomat, atunci poti introduce treptat alimentele. Acestea trebuie sa aiba o textura moale si sa fie usoare. Insa nu forta copilul sa manance daca nu doreste. Nu vei face decat sa provoci o alta criza de varsaturi.

Printre alimentele care pot fi date copilului atunci cand sufera de varsaturi se numara:

- paine prajita;
- crackers sau salatini (biscuitei);
- supa de carne sau de legume;
- piure de cartofi;
- orez;
- paine etc.

Din momentul in care trec 24 de ore fara niciun episod de varsaturi atunci poti reintroduce treptat dieta normala.

Asteapta cel putin 2-3 zile pana sa reintroduci in meniul copilului laptele si produsele din acesta.

Cand este cazul sa chemi de urgenta medicul?

Se indica un consult de urgenta daca prichindelul tau manifesta unele dintre urmatoarele simptome, specifice deshidratarii:

- gura uscata;
- absenta lacrimilor (sau in numar redus) atunci cand plange;
- iritabilitate;
- lipsa urinarilor pentru mai mult de 6-8 ore;
- piele foarte uscata, ridata (in special la nivelul buricului, in partea superioara a bratelor si picioarelor);
- stare letargica;
- ochi afundati (obositi, mici);
- somn in exces si lipsa de orientare in spatiu;
- respiratii adanci si accelerate;
- puls accelerat etc.

Citeste si despre