Nu trebuie sa dai vina pe frig atunci cand racesti

| | Actualizat: 2019-01-18 17:41:53

Frigul este considerat de foarte multa lume cauza principala pentru bolile cu care te confrunti in timpul iernii.

Racela si gripa sunt cele mai frecvente. In realitate, nu este adevarat. Igiena precara sau faptul ca petreci timp pe langa persoane racite sau gripate sunt factori care te pot imbolnavi.

Diferenta intre gripa si raceala

Raceala obisnuita este o infectie cauzata, de obicei, de un virus (rhinovirus). Acest virus provoaca infectie la nivelul tractului respirator superior, adica nas si gat si se manifesta prin stari de rau, mucus, durere si chiar febra. De obicei, dureaza intre sapte zile si trei saptamani.

Gripa nu este la fel ca raceala. Ele difera in mai multe aspecte: virusul racelii este diferit de virusul gripal. Gripa are simptome asemanatoare cu raceala, dar mai puternice, cu febra si dureri generalizate majore sau greata, varsaturi, dureri musculare.

Frigul nu provoaca raceala

Sistemul imunitar nu este mai putin eficient din cauza frigului. Acest lucru se datoreaza faptului ca corpul uman este protejat de conditiile externe.

Daca frigul este considerat principalul factor pentru scaderea imunitatii sau a imbolnavirii de raceala si gripa, atunci oamenii din tarile unde este foarte frig (tarile nordice sau Siberia) ar avea mult de suferit. Dar, datele globale nu arata acest lucru.

Persoanele cele mai afectate de gripa si raceala sunt, de obicei, cele cu o imunitate scazuta sau cu o varsta inaintata

De ce sunt mai multe cazuri de raceli cand este frig?

Raceala si gripa sunt asociate cu sezoanele reci - toamna si iarna.

In primul rand - petreci mult timp in apropierea surselor de caldura care iti ofera confort. Dar, aceasta situatie este perfecta pentru transmiterea virusurilor, cum ar fi rinovirusul sau gripa.

In al doilea rand - petreci mult timp in locuri inchise unde sunt sau au fost persoane bolnave si virusurile sunt peste tot: pe tastatura, pe mouse sau pe intrerupatoare. Acestia rezista in functie de conditiile de temperatura si umiditate. Iar toamna si iarna, umiditatea este mai ridicata.

Nu racesti din cauza frigului

Nu exista dovezi ca frigul afecteaza sistemul nostru imunitar. Dar exista indicii ca temperatura scazuta ar putea ajuta virusul sa patrunda mai usor, deoarece membranele mucoase sunt mai uscate.

Acest lucru este relevant daca te raportezi la faptul ca virusul supravietuieste pentru ca aerul umed, in contact cu mucoasa mai uscata, ajuta la infectare.

Dovezile, insa, nu arata ca exista diferente intre cei care stau in tari cu temperaturi scazute si cei care petrec mai mult timp intr-o zona calda. Asta sustine ipoteza ca frigul nu este factorul determinant pentru raceli si gripe.

 

Citeste si despre