Biblioteca de vacanta: 10 carti de nota 10 pentru cei mai mici dintre cititori

| | Actualizat: 2017-07-28 16:23:23

Fie ca iti doresti ca cei mici sa nu uite tot ceea ce au invatat in ultimul an la scoala, fie ca pur si simplu planuiesti sa te bucuri de cateva minute de liniste zilnic, tinandu-i pe copii ocupati, recomandarile de lectura pentru vacanta de vara nu au cum sa te lase indiferenta.

Acesta este motivul pentru care ti-am pregatit o suma de recomandari de lectura: 10 carti de nota 10, volume recente, pe care le poti gasi cu usurinta in cea mai apropiata librarie fizica sau le poti comanda cu usurinta pe internet, dintr-o librarie online.

Trei carti fascinante despre curaj si ambitie

Desigur, lasam sa debuteze aceasta lista cu una dintre cele mai indragite personaje de catre copiii din Romania: este vorba despre simpatica RAMA OLI, un personaj curios si temerar creat de Olga Gudynn, un pui de rama aiurit, dar curajos, care trece prin tot felul de peripetii pentru a-si urma visul de a vedea lumea. In cel mai recent volum, „Aventurile RAMEI OLI la Zoo”, copii au ocazia sa descope aventurile simpaticului personaj in lumea animalelor de la Zoo. Cine si-ar fi imaginat o prietenie intre o rama mica si curajoasa si o gorila mare si grasa? O poveste despre curaj si ambitie si, nu in ultimul rand, despre puterea miraculoasa a fructelor si legumelor, intr-o carte pe care toti cei interesati o pot cumpara din oricare librarie fizica sau online din Romania.

O noua poveste despre curaj si, mai ales, despre puterea celor mici de a muta lumea din loc este si cea imaginata de Santa Montefiore si Simon Sebag Montefiore in cartea „Ordinul iepurilor regali din Londra”. O carte savuroasa, amuzanta si minunat ilustrata, care abia a intrat in librariile fizice si online din Romania.

Iepurasul Shylo a fost mereu cel mai firav si mai tacut dintre toti fratiorii lui, care n-au scapat nici o ocazie de a rade de el. Dar, atunci cand da peste o banda de sobolani si aude din intamplare despre un complot diabolic impotriva Reginei, va fi datoria lui sa-i gaseasca pe Iepurii Regali din Londra, ca sa-l ajute sa salveze situatia. Va putea oare cel mai mic dintre iepurasi sa se dovedeasca a fi cel mai mare dintre eroi? Ramane ca cei mici sa afle, citind aceasta minunata carte!

Ne intoarcem la cartile semnate de autori romani, propunandu-va volumul „Cartea curajului”, de Adina Rosetti, o aparitie editoriala dedicata copiilor care vor sa descopere dovezile de adevarat curaj in lucrurile marunte. Oricine trebuie si poate fi curajos, chiar si atunci cand e nevoie sa suporte o simpla injectie, sa-si ajute un prieten sau cand ia o decizie, ca sa-si urmeze pasiunea. Adina Rosetti le-a pregatit celor mici 10 povestioare cu talc, inspirate din intamplari adevarate in care au fost implicati oameni mari, iar Alexia Udriste a avut grija ca aceste povestioare sa fie si mai intersante datorita ilustratiilor absolut minunate.

Trei povesti despre puterea binelui de a schimba lumea

O noua poveste fascinanta, semnata tot de o autoare romana, prozatoarea Veronica D. Niculescu, este „O vara cu Isidor”. Volumul spune povestea prieteniei dintre o fetita de 13 ani din Bucuresti si condorul Isidor, cel mai batran locatar de la Zoo Baneasa, pe care aceasta se hotaraste sa-l salveze, dupa ce vede la televizor stirea despre moartea cimpanzeului, veteranul de pana atunci al gradinii. Dar ce te faci cand reusesti sa eliberezi o pasare care nu mai stie sa zboare? Fetita aduce condorul acasa, unde il ascunde o vreme, si descopera lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug impreuna la Sinaia. La munte, in locul care seamana cu casa de demult a condorului, ea spera sa-l invete sa zboare din nou si sa-l elibereze cu adevarat, in timp ce legatura dintre ei devine tot mai puternica. O poveste despre prietenie, libertate si visuri, ce poate fi gasita in reteaua de librarii CLB din Bucuresti sau in libraria online CLB.

O alta poveste frumoasa despre puterea binelui de a schimba lumea ne ofera si Pandora, personajul principal al cartii cu acelasi nume semnate de Victoria Turnbull, este cea mai simpatica vulpita din lume. Traieste singura, intr-o casuta injghebata din ramasitele pe care le arunca oamenii, si cea mai mare bucurie a ei este sa repare lucruri stricate. Intr-o zi, o pasare albastra cade din inaltul cerului in curtea ei, iar viata Pandorei nu va mai fi niciodata la fel. O poveste emotionanta despre prietenie, speranta si regenerare, despre forta creatoare a naturii si puterea binelui de a schimba lumea.

O poveste despre lupta dintre bine si rau, iubita de toti parintii micilor cititori, o carte ce ne aminteste de „Vrajitorul din Oz” este „Urfin si soldatii sai de lemn”, de A. Volkov.

In Imparatia Fermecata, un taram de basm in care zanele traiesc alaturi de vrajitoare, iar pasarile si animalele padurii isi vorbesc intre ele, traiesc Mestecusii – niste omuleti sfiosi si blanzi care se tem de Gingema, atotputernica lor stapana. Un singur localnic nu se teme de ea si-si construieste casa in vecinatatea pesterii intunecoase a vrajitoarei. Acesta e Urfin, un mester iscusit, dar cu fire rea si argatoasa, care face din lemn obiecte asemenea lui – furcile care-i ies din mainile iscusite isi impung stapanii, lopetile ii lovesc pe acestia in frunte, greblele se pun de-a curmezisul, nimic nu sta locului si nu face ce ar trebui sa faca. Suparat, Urfin isi lasa meseria si intra in slujba batranei vrajitoare Gingema. Dupa moartea ei intr-un teribil accident de furgon-vagonas, Urfin se gandeste sa se mute in pestera Gingemei si sa se declare urmasul vrajitoarei si stapanitorul Tarii Albastre a Mestecusilor. Pentru cucerirea pamantului magic, Urfin isi creeaza o armata de soldati din lemn pe care ii va insufleti cu puterea unui praf fermecat. In apararea Mestecusilor vor sari insa Elly si unchiul sau, Charly Black. In actiunea lor indrazneata, cei doi sunt ajutati de Mogaldet cel Intelept, de cioara Kaggi-Carr, de Taietorul de Lemne si de Leul Curajos. Astfel va izbucni o lupta pe viata si pe moarte, o lupta plina de aventuri in care binele si raul, prietenia si tradarea, iubirea si ura isi folosesc armele formidabile incercand sa invinga.

Trei povesti cu monstri… prietenosi 

„Domnisoara invatatoare e un monstru”, cartea lui Peter Brown, este una dintre acele povesti despre monstrii care nu sunt ceea ce par a fi. Bobby are o mare problema la scoala: Domnisoara Kirby tuna si fulgera, iar copiii stau smirna in banci si tremura ca varga. „Copiii care arunca avioane de hartie in clasa sa-si ia gandul de la pauza”, striga ea adesea, si ce poate fi mai ingrozitor? In timpul liber, Bobby se duce in parc, sa mai uite de probleme. Dar, intr-o sambata dimineata, s-a intamplat ce putea fi mai rau. Cine credeti ca statea pe o banca, sub o palarie cat casa? Ati ghicit, era chiar domnisoara Kirby, si lui Bobby ii venea sa se faca mic si sa dispara cat ai zice peste. Dar uneori monstrii nu sunt ce par a fi... O adiere de vant, o fraza mititica, ba chiar si o rata te pot face sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva.

„Marele Urias Prietenos” este o noua poveste frumoasa si plina de invataturi cu care ne uimeste Roal Dahl. Marele Urias Prietenos nu este un monstru sfarma-oase. E foarte cumsecade si foarte zapacit. Asta, spre marele noroc al lui Sophie. Daca era rapita in toiul noptii de oricare alt urias, ar fi fost mancata la micul dejun. Dupa ce Sophie afla ca uriasii se grabnigrabesc spre Anglia sa gatluiasca niste coplii micuti, ea si MUP sunt hotarati sa-i opreasca o data pentru totdeauna. Pe langa peripetiile haioase, cartea este si o lectie frumoasa despre ce inseamna toleranta si prietenia si cum se poate ea lega, in ciuda deosebirilor dintre fiinte.

„Ajutor, Matei! O fantoma!”este o fascinanta poveste educativa, scrisa cu farmec si mult umor, o carte in care ilustratiile in culori calde si bogate in detalii ale lui Eve Tharlet completeaza minunat textul Brigittei Weninger.

Matei si fratii sai au ramas singuri acasa intr-o seara cand parintii-iepurasi au iesit in oras. Dupa ce s-au jucat toate jocurile pe care le stiau, „Arunca Iepurasul”, „Razboi cu perne” si „Loteria de Frunze”, si dupa ce au mancat toate prajiturile si au baut tot sucul de zmeura, iepurasilor li s-a facut somn si s-au culcat. Insa Ana, sora mai mica a lui Matei, s-a trezit speriata ca a vazut o fantoma la fereastra. Singuri acasa, fratii-iepuras au trebuit sa se descurce si fara ajutorul parintilor, iar Matei a avut cea mai grozava idee ca sa iasa din incurcatura. O idee pe care cei mici o pot descoperi doar citind aceasta carte minunata.

O carte pentru cei mai mici dintre melomani

Si, ca sa incheiem „armonios” aceasta lista cu recomandari de lectura, cea din urma carte pe care v-o prezentam este „Enescu si hora razelor de soare”, un volum nou ce completeaza colectia binecunoscuta a Cristinei Andone, „Povesti din Padurea Muzicala”. Proiectul „Povesti din Padurea Muzicala” reprezinta o serie de povesti pentru copii, ale caror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cartile, original ilustrate de Adriana si Sebastian Oprita si Thea Olteanu, ii vor „imprieteni” pe copii cu muzica clasica, oferindu-le, intr-un mod accesibil, informatii esentiale pentru cultura lor generala. Cartea este insotita de un CD cadou cu o ora de muzica enesciana: cele doua Rapsodii Romane si Simfonia a II-a in La major.

Citeste si despre