Orice mamica trebuie sa stie asta. Cum sterilizezi corect biberonul bebelusului

| | Actualizat: 2016-10-25 17:05:45

Indiferent ca iti hranesti bebelusul cu lapte praf sau ca ii dai lapte matern cu biberonul, este vital sa mentii biberoanele si suzetele curate si in siguranta. Sterilizarea acestora te ajuta sa iti protejezi puiul de bacterii si infectii, pentru ca germenii periculosi se dezvolta mai rapid decat crezi in lapte. Sterilizarea trebuie facuta atat pentru biberoane si suzete, cat si pentru pompita de lapte si pentru accesoriile de hranit, precum lingurite sau castronase, cel putin pana cand bebelusul implineste un an.

Sterilizarea prin fierbere a fost o metoda indelung folosita, insa ea poate fi periculoasa pentru micuti. Plasticul din care sunt fabricate biberoanele sau suzetele pot contine chimicale care atunci cand sunt incalzite la temperatura de fierbere sunt eliberate pentru o perioada mai indelungata si pot contamina laptele bebelusului, scrie babycentre.com. In plus, daca nu o efectuezi corect, sterilizarea nu va fi la fel de eficienta in distrugerea germenilor.

De aceea, tot mai multe mamici responsabile au renuntat la metoda traditionala si apeleaza la un sterilizator modern, care distruge 99,9% din bacterii in cateva minute si poate fi folosit cu garantia ca toate accesoriile de hranire vor fi perfect sigure de dat bebelusului. Iata tot ce trebuie sa stii despre sterilizatoare, astfel incat sa faci cea mai buna alegere pentru tine si copilul tau:

Exista trei tipuri de sterilizatoare:

- cu abur cu microunde

- electric cu abur

- cu apa rece

Sterilizatoarele cu abur cu microunde

Acestea functioneaza fara clatire sau solutii chimice si distrug bacteriile folosind caldura aburului fierbinte. In functie de modelul pe care il alegi, acestea pot mentine instrumentele sterile pana la 24 de ore. Sterilizarea dureaza intre 3 si 8 minute, dar dezavantajul este ca nu poti steriliza si accesoriile metalice sau care contin metal.

Sterilizatoarele electrice cu abur

Aceste tipuri de sterilizatoare sunt simplu de folosit, nu necesita clatire, nici solutii de sterilizare si ucid bacteriile cu aburul emanat. Sterilizatoarele electrice isi fac treaba in 6-15 minute si mentin accesoriile sterile timp de 24 de ore. Aceasta este cea mai convenabila metoda si gasesti o gama variata de modele din care sa il alegi pe cel potrivit pentru tine. Biberoanele si suzetele trebuie asezate cu gurile in jos, pentru a mari eficienta sterilizarii. Avantajul sterilizarii cu aburi este ca nu lasa miros sau gust pe echipamentul sterilizat, astfel incat bebelusul nu va simti nicio diferenta.

Sterilizatoarele cu apa rece

Pentru a steriliza cu apa rece biberoanele, vei avea nevoie de un lichid special sau tablete si un vas mare. Toate accesoriile sunt introduse in apa, se adauga lichidul sau tabletele de sterilizare si se lasa pentru cel putin 30 de minute. Aceasta metoda te asigura ca biberoanele vor ramane sterile pentru 24 de ore.

Solutia poate fi refolosita de cate ori ai nevoie in acest interval de 24 de ore. Toate accesoriile trebuie apoi clatite cu apa fierbinte. Marele dezavantaj al acestei metode este ca solutia sterilizanta poate lasa un miros specific sau un gust nu tocmai placut pe suzete, astfel ca risti ca bebelusul sa refuze biberonul. In plus, este o metoda care iti ia mult timp si trebuie planificata din timp, inainte ca bebelusului sa i se faca foame.

Cat de mare trebuie sa fie sterilizatorul?

In functie de marime, intr-un sterilizator incap intre 2 si 8 biberoane. Trebuie sa tii cont si de faptul ca un biberon cu gura mai larga ocupa mai mult spatiu decat unul standard. Daca iti hranesti exclusiv bebelusul cu lapte praf, atunci vei avea nevoie sa sterilizezi in jur de 6 biberoane zilnic. Mamicile care si alapteaza pot alege un sterilizator mai micut, cel putin in primele luni de viata ale bebelusului. Dupa varsta de sase luni, cand se incepe diversificarea, vei avea nevoie de un sterilizator cu capacitate mai mare, in care sa incapa si linguritele sau castronasele din care ii dai celui mic sa manance.

Unele sterilizatoare vin si cu un set de functii care sa iti usureze treaba:

- o alarma care te anunta cand aparatul a terminat sterilizarea

- manere care raman reci chiar si dupa ce ai pus aparatul in cuptorul cu microunde

- un filtru de apa

- sterilizarea automata la cateva ore

- o tava pentru accesorii

- perii si clesti pentru biberoane

Cat timp va trebui sa sterilizez accesoriile?

Este recomandat ca sterilizarea sa fie continuata pana cand bebelusul implineste un an. La aceasta varsta, sistemul lui imunitar ar trebui sa fie suficient de dezvoltat pentru a tine la distanta germenii si bacteriile. Unele mamici prefera insa sa sterilizeze accesoriile pana cand copilul inceteaza sa le mai foloseasca.

Trebuie sa sterilizez instrumentele dupa fiecare folosire? 

Daca folosesti un aparat cu aburi, nu va fi nevoie sa sterilizezi accesoriile mai des de o data pe zi. In mare parte, va fi suficient sa le cureti cu apa si detergent dupa folosire si sa le clatesti sub jet puternic de apa sau sa le pui in masina de spalat vase. 

Sursa foto: Shutterstock, Copyright: YanLev

Citeste si despre