Primul an de viata al copilului este o scena minunata pentru invatare, dar, desigur, este insotit de provocari noi si multiple pentru parinti.
Cele mai norocoase familii vor avea in casa un copil somnoros si bine adaptat la programul lor, dar multi vor avea un bebelus care va crea multe probleme cand vine vorba de somn. Asta le va rapi parintilor cateva ore de odihna.
Potrivit Institutului European pentru Calitatea Somnului (ESCI), dupa sosirea nou-nascutului acasa, parintii pierd 700 de ore de somn bun, numai in primul an. Ca urmare, parintii vor prezenta schimbari de dispozitie, stres, iritabilitate si o intoarcere de 180° de la rutina obisnuita a adultilor.
Specialistii de la ESCI reitereaza faptul ca bebelusii dorm intre 16 si 20 de ore pe zi (fara deosebire intre zi si noapte). In bibliografia ESCI, exista un studiu care descrie comportamentul mediu al copiilor (intre 0 si 12 luni) in timpul somnului: mai mult de jumatate se trezeste o data sau de doua ori pe timp de noapte. 20% se trezesc de trei ori si 13% mai mult de patru ori. Numai 15% dintre bebelusi dorm toata noaptea.
Specialistii ii indeamna pe parinti sa aiba foarte multa rabdare si sa inteleaga ca acest program nu va dura o vesnicie.
"Bebelusii se nasc cu doua faze de somn (REM si adanc), in timp ce adultii au cinci. Pe masura ce corpul creste, el dobandeste noi faze si trebuie invatat sa le foloseasca intuitiv. Pe masura ce copilul creste, nu se va mai trezi de mai multe ori, in mod natural."
Exista o solutie pe termen scurt?
Desi nu exista nici un remediu magic pentru parinti si copil pentru a doarmi linistit. Psihologii ESCI recomanda parintilor sa profite de momentele mici de odihna:
"Cand bebelusul adoarme in timpul zilei sau cand se afla in ingrijirea unui alt membru al familiei, este timpul sa iei "o doza" de somn mult dorit. Comunicarea intre parinti este esentiala pentru definirea transformarilor de ingrijire a copilului si pentru a lua o pauza."
Somnul nu poate fi "educat," este o problema evolutiva si inconstienta in dezvoltare. Rabdarea si timpul sunt singurele resurse tangibile pentru acest subiect.
Atunci cand copilul cu varsta mai mare de un an are tulburari marcante (somnolenta, insomnie zilnica etc.) trebuie cerut ajutorul unui specialist.