Simptome care pot ascunde afectiuni serioase la copii

| | Actualizat: 2018-03-14 00:00:00

Ca parinti, suntem mereu preocupati de starea de bine a copilului nostru si cu atat mai mult de problemele de sanatate care pot aparea. Se spune ca cea mai importanta este preventia, insa, totodata, este necesar sa stim care sunt simptomele comune care pot ascunde afectiuni serioase la copii.

Ce afectiuni se pot ascunde in spatele cearcanelor

Desi in unele cazuri cearcanele sunt ereditare, acestea pot fi si un semn al acumularii de oboseala, chiar si la copii.

Insa cearcanele pot aparea din mai multe cauze. Acestea pot fi un simptom al anemiei sau al infectiilor la nivelul sinusurilor, conform Aboutkidshealth.ca. Cea mai frecventa cauza a cearcanelor la copii este congestia nazala, care se manifesta prin inchiderea la culoare a venelor din jurul ochilor si prin cresterea lor in volum, pielea devenind mult mai intunecata. Congestia nazala poate fi provocata de o alergie nedepistata la timp, o raceala, o infectie cronica a sinusurilor sau de marirea polipilor.

Daca cearcanele nu se agraveaza si dispar in timp, nu este cazul sa ne alarmam. In schimb, daca cearcanele sunt insotite si de alte simptome, precum o respiratie ingreunata, sforait si de o congestie nazala persistenta, atunci este indicat sa consultam un medic care ne va oferi sfaturile corecte pentru ameliorarea lor.

Ce boala a copilariei se poate transforma intr-o problema serioasa

Bolile copilariei sunt totodata boli virale si nu necesita administrarea de antibiotice, insa este necesar sa stim care sunt simptomele lor si cum ne putem proteja copilul. Bubitele rosii, febra si mancarimea sunt simptomele generale care indica aparitia unei boli a copilariei, precum varicela, eritemul infectios, oreion, rubeola sau rujeola.

Cu toate acestea, rujeola este una dintre cele mai contagioase si periculoase boli ale copilariei, iar simptomele ei pot fi confundate cu usurinta cu cele ale unei raceli obisnuite, acestea fiind caracterizate prin tuse seaca, rinoree, febra, dureri in gat, conjunctivita.

Rujeola este o afectiune care prezinta un risc ridicat de aparitie a complicatiilor si, in unele cazuri, poate pune in pericol viata copiilor. Cei mai vulnerabili si mai predispusi la complicatii sunt copiii cu varsta mai mica de 5 ani si este important sa stim cum ne putem ajuta copilul, mai ales ca in prezent ne confruntam cu o epidemie care, conform Mediafax.ro, in luna ianuarie ajunsese sa inregistreze aproape 10.500 de cazuri depistate, cu peste 100 de cazuri noi pe saptamana.

Cand ar trebui sa te ingrijoreze durerile de cap frecvente

La copii, simptomele unei boli serioase pot fi si inselatoare. Durerile de cap frecvente, insotite de stari de oboseala, slabiciune si transpiratie abundenta pot trada, de fapt, o anemie. Cea mai comuna forma de anemie este cea feripriva si este cauzata de o deficienta de fier din organism, element vital in dezvoltarea copiilor, conform Mayoclinic.org. Netratarea la timp poate duce la intarzieri in dezvoltarea psihica si fizica, a vorbitului si a mersului.

In anumite cazuri, anemia este temporara si poate fi cauzata de o deficienta nutritionala sau de infectii. Insa, aceasta poate fi mostenita sau cauzata de o afectiune cronica si poate pune viata in pericol, deoarece scade nivelul de globule rosii in organism, celule care transporta oxigenul in organismul copilului catre creier si celelalte organe vitale.

Ca parinti, suntem responsabili pentru sanatatea copilului nostru si trebuie sa fim mereu atenti la orice schimbare fizica sau de comportament care poate aparea, cu atat mai mult cu cat exista simptome comune care pot ascunde afectiuni serioase. Daca aceste simptome nu se amelioreaza in timp si persista, atunci ar trebui sa avem in vedere ca nu este doar o afectiune minora, ci ca pot ascunde probleme serioase de sanatate. In aceste situatii este important sa apelam la ingrijirea specializata din partea medicilor, care ne vor oferi sfaturile utile pentru ameliorarea lor.

Sursa foto: Shutterstock

Citeste si despre