6 imbunatatiri pe care le poti aduce camerei copilului

| | Actualizat: 2022-04-20 10:02:43

Amenajezi camera pentru cel mai nou membru al familiei? Sau poate vrei sa redecorezi camera celui mic? Indiferent de situatie, camera copilului, de la cea mai frageda varsta si pana la adolescenta, este un spatiu in care el va creste, se va dezvolta si va invata. De aceea, amenajarea camerei copilului tau este un lucru caruia vei vrea sa-i acorzi cea mai mare atentie.

 

Sunt multe lucruri de care sa tii cont, de la culori la mobilierul adecvat, insa, la fel de importante sunt siguranta si confortul. Descopera 6 imbunatatiri de care camera copilului tau are nevoie pentru a-i oferi o crestere armonioasa.

Asigura confortul copilului tau

Cel mai probabil, primul lucru pe care-l alegi cand vrei sa amenajezi camera copilului este patul. Un somn odihnitor este esential pentru dezvoltarea armonioasa, mai ales in primii ani de viata. Fie ca este vorba de un patut pentru bebelusi ori de un pat pentru copii mai mari, acesta trebuie sa fie practic si confortabil. Nu uita sa alegi o saltea de pat de calitate, cel mai sigur dintr-un material hipoalergenic.

Extrem de importanta este si alegerea lenjeriei din materiale adecvate. Materialele recomandate sunt bumbacul, bumbacul ranforce sau poplinul. Un alt sfat util este sa alegi un cearsaf cu elastic, pentru o fixare mai buna.

Creeaza un spatiu sigur

Este esential ca in camera unui copil de varste mai micute sa iei masuri de siguranta. In primul rand, ancoreaza bine mobila de perete, inclusiv noptiera si dulapul. Instaleaza sisteme de siguranta pentru prize, pat si chiar pentru ferestre. De asemenea, ia in calcul limitarea accesului la usi, inclusiv cele ale mobilierului, folosind siteme de blocare.

 

O alta idee excelenta este fie sa alegi de la inceput mobilier care are colturile rotunjite, fie sa folosesti protectii pentru colturile ascutite ale mobilierului din lemn ori metal.

 

Asigura o temperatura optima

Mentinerea unei temperaturi constante in camera celui mic este extrem de importanta. Temperatura optima este de 20-22 de grade in orice anotimp. Un sistem de incalzire prin pardoseala este un mod eficient de a mentine temperatura constanta. Acest tip de incalzire este benefic si pentru a te feri de alergii, intrucat aerul nu mai circula prin conducte ori guri de aerisire ce pot imprastia diversi alergeni.

Investeste in suprafete nealunecoase

Ideal este ca podeaua din camera copilului sa fie nealunecoasa. Exista tipuri de parchet speciale care se potrivesc perfect cu sistemul de incalzire prin pardoseala si care nu aluneca. Retine totusi ca materialele sa fie naturale. Ca alternative, poti opta fie pentru folosirea unor benzi adezive antialunecare, fie pentru acoperirea intregii podele cu un covor antiderapant si, de ce nu, antibacterian.

 

De retinut faptul ca, in cazul bebelusilor, chiar daca ai incalzire prin pardoseala se recomanda un covor. Suprafata podelei este prea dura pentru pielea fina a copilului mai ales cand acesta abia incepe sa mearga de-a busilea.

Creeaza iluminatul potrivit

Iluminatul este un alt aspect esential pe care sa-l iei in considerare cand vine vorba de sanatatea si confortul copilului tau. Copiii au nevoie de cat mai multa lumina naturala. De evitat folosirea unor draperii care nu permit luminii naturale sa intre suficient in incapere. In ceea ce priveste sursele de iluminat artificial, lumina intensa poate fi daunatoare. De aceea, se recomanda instalarea unei singure surse principale de lumina artificiala.

Foloseste vopsele ecologice

Un ultim aspect de mentionat, la fel de important ca toate celelalte, este legat de vopselele pe care le alegi. Copiii sunt foarte sensibili la mediul inconjurator. Ai grija ca lavabilul sa nu contina substante toxice, precum teflonul sau plumbul. O alta idee excelenta este sa alegi vopsele pe baza de apa pentru a decora peretii.

 

Amenajarea camerei copilului poate fi o adevarata provocare atunci cand trebuie sa tii cont si de aspectul placut, care sa stimuleze creativitatea, si de masurile practice si de siguranta, indispensabile pentru confortul copilului tau. Insa, copilul isi petrece mult timp in camera sa, asa ca ai toate motivele sa te ingrijesti de confortul lui!

 

Sursa foto: Shutterstock

Citeste si despre