Neurologii trag un semnal de alarma: „Anumite substante din produsele de curatenie pot afecta creierul”

| | Actualizat: 2024-04-24 11:47:17

 

Dincolo de curentul ecologic care ne indeamna sa inlocuim produsele de curatenie din comert cu detergenti prietenosi cu mediul ca sa salvam planeta, mai exista un motiv pentru care este recomandat sa cautam alternative naturale la aceste chimicale sau sa le folosim cu masura: propria sanatate. Unele dintre substantele prezente in dezinfectanti, de exemplu, pot dauna creierului, explica Dr. Tudor Ovidiu, medic neurolog la clinica Medikali.

„Este un subiect abordat poate prea usor de multe persoane cand aleg produsele pentru curatenie. Este important sa vorbim despre asta mai ales acum, in contextul primaverii, al Pastelui, cand in fiecare casa se face o curatenie generala. Desigur, vrem sa fie curatenie, dar nu cu pretul sanatatii noastre. Asa ca ar fi bine sa trecem in revista ce ne dauneaza, mai ales la nivel neurologic, ca acolo e greu sa repari ce se strica, si sa ocolim acele substante”, explica Dr. Tudor Ovidiu.

Ingrijorarea cu privire la toxicitatea substantelor din produsele de uz casnic a crescut dupa ce un grup de cercetatori americani a dat publicitatii, recent, rezultatele unui studiu care adauga pe lista chimicalelor care ne fac rau doua noi clase de substante, compusii de amoniu cuaternar si substantele ignifuge organofosforice. Acestea ataca oligodendrocitele, celule esentiale pentru buna functionare a sistemul nervos central, iar deteriorarea oligodendrocitelor poate duce la autism, la scleroza multipla si la alte boli neurologice.

„Este o descoperire cu adevarat ingrijoratoare. In cazul adultilor, vorbim de risc crescut in cazul expunerii indelungate sau la cantitati mari de astfel de substante, insa copiii sunt mult mai sensibili. Astfel de substante le pot afecta dezvoltarea cerebrala”, spune medicul.

Ignifugele organofosforice se regasesc in multe obiecte din casa - electronice, textile. Despre ele, cercetatorii spun ca impiedica maturizarea oligodendrocitelor. Compusii de amoniu cuaternar, prezenti in tot mai multi dezinfectanti, sunt si mai periculosi: ei provoaca moartea oligodendrocitelor.

„Nu trebuie sa fim cu totii chimisti, recomandarea mea este ca fiecare persoana sa se informeze si la fel ca atunci cand citim ingredientele alimentelor pe care le cumparam, sa avem si o lista de substante nocive iar, cand facem cumparaturi, sa verificam cu atentie ingredientele trecute pe produs. Este cea mai buna metoda de a ne feri de compusii nocivi si de a ne pastra sanatatea - in acest caz, a creierului, dar principiul se aplica si la modul general”, explica Dr. Tudor Ovidiu.

Medicul vine si cu o solutie pentru reducerea numarului de chimicale cu care venim in contact cand facem curatenie: intoarcerea la natura, la solutiile pe care le foloseau bunicii nostri ca sa-si tina casa luna: „Avem bicarbonatul de sodiu pentru inlaturarea petelor de pe obiectele sanitare, sarea, otetul si lamaia pentru degresare si curatat gresia si faianta, spirt indoit cu apa, pentru geamuri. Uleiuri esentiale pentru a hrani pielea, daca avem canapea sau fotolii din piele. Exista in natura solutii pentru aproape orice problema, trebuie doar sa cautam aceste informatii si sa le folosim in propriul beneficiu”.

Citeste si despre