Va doriti ca relatia voastra sa dureze in timp si dupa venirea primului copil? O relatie sanatoasa si stabila nu functioneaza de la sine, e nevoie de o munca constanta si de intelegerea acelor etape prin care trece iubirea si cuplul mai ales perioada de tranzitie catre parenting.
"Teoria Casei unei Relatii Fericite", dezvoltata de renumitul Profesor Emeritus Dr. John Gottman, considerat Einstein of Love, matematician de formare si doctor in psihologie, ofera pe baza a peste 40 de ani de cercetare pe peste 3000 de cupluri algoritmul necesar a fi urmat pentru a avea o relatie functionala si fericita .
Imaginati-va relatia voastra ca o casa in varianta 2D, care are 2 pereti de rezistenta - Increderea si Angajamentul - si 7 etaje, care sunt de fapt cele 7 principii solide ale unei relatii fericite.
Temelia casei pentru o relatie fericita este PRIETENIA. Fiecare etaj este desemnat pentru a intari un aspect al relatiei si include un concept si un set de abilitati pe care este nevoie sa le aveti.
Iata care sunt cele 7 principii care contribuie la succesul unei casnicii:
1. Construirea hartilor iubirii
Pentru a avea o relatie fericita si de lunga durata este nevoie sa va cunoasteti partenerul ca pe dumneavoastra insiva.
Lumea interioara a partenerului - vise, ganduri, emotii, aspiratii, talente - este o lume unica si fascinanta. Asemenea amprentei digitale. Cu cat il cunoastem mai bine pe cel de langa noi, cu atat relatia devine mai puternica in situatii de viata stresante.
2. Impartasirea afectiunii si admiratiei
Cheia este ca aprecierea sa devina un aspect important in relatia voastra. Este mai putin important ca-ti admiri partenerul, decat este sa apreciezi lucrurile pozitive pe care le aduce in relatia voastra. Cand il/o vezi facand ceva util, profund sau ceva ce tu apreciezi, comenteaza pe baza acestuia intr-un mod pozitiv.
Dr. Gottman identifica critica, defensivitatea, dispretul si impietrirea (interiorizarea) ca fiind cei mai mari dusmani ai relatiilor. Ii numeste "cei patru cavaleri ai apocalipsei". Acestia duc cuplul pe ultima suta de metri inainte de despartire. Astfel, atunci cand toti acestia isi fac simtita prezenta, divortul (despartirea) devine o certitudine in 90% dintre cupluri.
Nu este suficient doar sa va ganditi la lucrurile pe care le apreciati la partener ci si sa fiti recunoscatori sau mandri fata de partener. Sentimentele trebuie exprimate si impartasite pentru ca celalalt sa stie ca este apreciat
3. Intoarcerea catre celalalt si nu intoarcerea spatelui
Raspundeti pozitiv incercarilor de conectare emotionala. Pentru a avea o Casa a Relatiei de succes, este nevoie ca ambii parteneri sa faca si sa primeasca oferte de conectare, la care sa raspunda pozitiv.
Interactiunea cu partenerul, chiar daca e facuta prin gesturi si actiuni marunte, aparent banale, alimenteaza intimitatea si favorizeaza apropierea intre parteneri.
4. Mentinerea unei perspective pozitive in relatie
Cuplurile aflate in relatii stabile si satisfacatoare vorbesc cu afectiune despre partenerii lor. Exista o paleta larga de cercetari in privinta puterii pe care o exercita gandurile pozitive si impactul lor asupra sanatatii fizice si emotionale.
Beneficiile se extind si la nivelul relatiei. Exprimandu-va aprecierea pentru partener, veti construi o rezerva pentru sentimentele bune. Aceasta crestere a sentimentelor pozitive tinde sa amortizeze stresul prezent in relatie si alti factori negativi.
5. Gestionarea conflictelor
Gasiti impreuna solutii la problemele care POT FI REZOLVATE. Calea spre o gestionare cu succes a conflictelor e deschisa de tonul bland cu care se initiaza o discutie. Primele 3 minute de conversatie sunt cele care prezic in proportie de 98% cum se va incheia aceea conversatie.
Tonul bland, alaturi de incercarile de a repara greselile protejeaza relatia de cei 4 cavaleri ai apocalipsei (critica, dispretul, defensivitatea si impietrirea).
6. Indeplinirea visurilor/aspiratiilor
Aceasta, de cele mai multe ori, sta in spatele celor mai multe conflicte. Este „Cheia Magica” a unei relatii "a la longue".
Secretul este sa acceptati diferentele existente intre voi, sa incercati sa intelegeti de ce sentimentele celuilalt asupra unei anumite pobleme sunt atat de puternice. Este nevoie sa acceptati ca uneori visurile si aspiratiile partenerului nu coincid cu ale voastre. Respectati-le si pretuiti-le, chiar daca sunt diferite si incorporati-le in terenul comun al relatiei voastre.
7. Sensul comun impartasit despre idealuri, credinte, simboluri
Acesta este "acoperisul casei" pentru o relatie fericita.
Implica recunoasterea visurilor comune si crearea unui inteles comun in viata voastra impreuna ca si familie. Scopul este de a identifica intelesul comun asupra credintelor, idealurilor, simbolurilor si obiectivelor de viata.
Gasirea sensului comun este esentiala pentru a avea o relatie echilibrata si plina de satisfactie de-a lungul vietii.
Evalueaza-ti nivelul de satisfactie al relatie tale de cuplu prin Testul Gottman aici!