Totul despre calorii

| | Actualizat: 2017-06-14 11:12:39

Tot auzi in stanga si in dreapta vorbindu-se de calorii si de cat de mult ingrasa ele. Este timpul sa deslusesti misterul din jurul caloriilor si sa afli ce sunt ele, care este aportul zilnic recomandat si cum le arde organismul, astfel incat sa nu te ingrasi si sa te mentii mereu in forma.

Ce este caloria?

Caloria este unitatea de masura care masoara energia. Cu alte cuvinte, o calorie reprezinta energia necesara pentru a creste temperatura apei cu un grad Celsius. Este folosita ca metoda de masurare a energiei din alimentele pe care le consumi zilnic si apare pe etichetele tuturor alimentelor procurate din comert.

Care este necesarul zilnic de calorii?

Numarul de calorii necesar pentru fiecare persoana in parte se stabileste in functie de mai multi factori, cel mai important fiind indicele de masa corporala. In medie, o femeie are nevoie de o portie zilnica de 2000 de calorii. Insa acest aport este recomandat persoanelor care sunt active in fiecare zi si au o greutate in limite normale.

In cazul in care esti supraponderala, esti sedentara si incerci sa slabesti, numarul de calorii pe care ai voie sa il iei din alimentatie scade. Acesta variaza undeva intre 1200 si 1800, insa niciodata sub 1200.

Cum se ard caloriile in organism?

Organismul uman functioneaza zilnic cu ajutorul energiei care rezulta din arderile interne de la nivel celular. Energia este un fel de combustibil pentru functionarea normala a corpului. Ea provine din alimentele pe care le consumi zilnic, mai exact din nutrienti - proteine, carbohidrati si grasimi.

Metabolismul fiecarei persoane functioneaza diferit. Fiecare organism in parte foloseste caloriile si alimentele intr-un anumit fel. Ceea ce trebuie sa stii este ca alimentatia nu trebuie sa se bazeze niciodata doar pe o categorie de alimente - carbohidrati, proteine sau grasimi, ci sa fie echilibrata.

Acesti nutrienti sunt metabolizati diferit si nu toate caloriile ingerate ajung sa fie arse. Specialistii sustin ca doar 5-10% din totalul caloriilor adaugate intr-o zi in organism ajung sa fie "arse" sau eliminate. Restul se depun in straturi adipoase si dau nastere kilogramelor in plus.

De aceea, este important sa cresti arderile din organism cu ajutorul miscarii fizice si a unor alimente care stimuleaza metabolismul.

Citeste si despre