Atunci cand esti parinte, nu prea ai de ales: trebuie sa devii un expert intr-o multime de jocuri la care te provoaca copilul, mai mult sau mai putin cunoscute. Daca pe multe dintre ele nu le cunosti, nu este prea tarziu sa te familiarizezi cu ele, dar este important sa fii pregatita pentru a fi solicitata adesea de copil sa jucati fie carti, sah, Monopoly, sotron, fie volei, mima, X si 0, tomapan sau alte jocuri specifice copilariei!
1. Carti
Carile de joc se preteaza la atat de multe jocuri, incat este imposibil sa le inveti chiar pe toate. La varste mici, nu poti sa inveti copilul jocuri complicate, de strategie, dar te poti limita la macao, razboi sau tabinet, din care copilul invata sa calculeze.
2. Sotron
Sotronul este unul dintre jocurile copilariei tale pe care merita sa il transmiti mai departe copilului tau. Cu siguranta ca stii sa il joci, iar daca nu, atunci este timpul sa o faci, pentru ca este unul dintre jocurile pe care copilul le adora.
3. Sah
Sahul este un joc clasic de strategie care atrage o multime de beneficii in dezvoltarea intelectuala a copilului. Pune-te la curent cu principalele strategii si tehnici de joc ale acestuia si invata si copilul sa joace. Sahul are o influenta aparte asupra memoriei, concentrarii, dezvolta rabdarea si il invata sa fie si responsabil.
4. Fazan
Fazan este unul dintre cele mai simple si adorate jocuri de catre copii. Regulile sunt foarte simple si ofera ocazia copilului sa isi imbogateasca vocabularul. Nu uita ca se incepe de la o litera a alfabetului cu un cuvant, apoi copilul trebuie sa continue cu un alt cuvintel, care trebuie sa inceapa neaparat cu ultimele doua litere ale celui pe care l-ai spus tu. Important este ca jucatorii sa caute cuvintele ale caror doua litere blocheaza competitorii, adica nu se pot forma cuvinte din ele.
5. Monopoly
Jocurile de societate sunt unele dintre cele mai agreate jocuri de catre copii, iar Monopoly este in fruntea alegerilor celor mici. Chit ca vrei sau nu, este important sa te familiarizezi cu regulile acestui joc si sa inveti tehnicile, pentru a-ti achizitiona cat mai multe casute si a forma hoteluri, daca vrei sa il bati la Monopoly pe copilul tau, caruia nu ii va lua mult pana cand va deveni expert in acest joc.
6. Scrabble (Jocul Cuvintelor)
Scrabble este un joc pe care merita sa il joci cu prichindelul tau. Pe langa faptul ca stimuleaza memoria copilului, il ajuta sa isi imbogateasca vocabularul si sa descopere cuvinte noi, la fel ca in cazul Fazanului.
7. Tomapan (Tomapant)
Ca ii spui Tomapan, Tomanac ori Tomapant, cert este faptul ca este unul dintre jocurile care pune cultura generala a copilului la incercare. Este un joc dedicat copiilor mai maricei, care stiu sa scrie si au o cultura destul de vasta. Le testeaza cunostintele in domenii diferite, precum tari, munti, ape, plante, orase, animale sau nume.
8. Jocuri cu mingea
Cu ajutorul unei mingi, copilul poate juca o multime de jocuri diverse si interesante. De la volei, fotbal, baschet si alte sporturi, pana la bidonasul, tarile sau tenis de picior, mingea este o jucarie esentiala in copilaria oricarui prichindel. Invata regulile si modul in care se joaca cat mai multe dintre jocurile cu mingea, pentru ca propunerile copilului tau sa nu te ia niciodata prin surprindere.
9. Mima
Mimarea diverselor personaje este un joc pe care copiii mici il adora, si pe care tu, ca parinte, este indicat sa il cunosti. Mima nu este un joc cu prea multe taine sau reguli, dar este foarte inspirat pentru a pune imaginatia copilului la lucru si a-l ajuta sa asocieze gesturi si comportamente cu lucruri, persoane sau fenomene.
10. X si 0
X si 0 este unul dintre cele mai simple si distractive jocuri pe care le poti juca impreuna cu copilul. Chiar daca pare complicat, regulile jocului sunt simple: este nevoie de doi jucatori, X, respectiv, 0. Fiecare dintre ei isi marcheaza teritoriul, alternativ, cu insemnul pe care si l-a ales intr-un tabel cu 3 linii si 3 coloane. Primul care reuseste sa marcheze 3 casute pe verticala, orizontala sau diagonala castiga jocul. Este un joc care pune la lucru mintea copilului si il provoaca sa gandeasca solutii simple si cat mai eficiente pentru a castiga jocul.