Diferenta de varsta intre frati nu este o inginerie majora si nici un secret imens. Cand decizi sa ai un al doilea (al treilea, al patrulea) copil depinde strict de tine si partenerul tau. De multe ori, ce pare a fi ideal pentru o mamica, este mai putin decat ideal pentru o alta. Ce este insa sigur, este faptul ca indiferent de cand planifici momentul venirii pe lume al urmatorului tau copil (sau, in unele cazuri, momentul cand nu planifici…surpriza), te vei descurca.
Nici eu nici sotul meu nu suntem mari planificatori, in definitiv, ne-am casatorit imediat ce am terminat facultatea, fara sa fim angajati, fara sa avem un ban, fara sa avem idee. Planificarea noastra in ceea ce priveste familia a constat in discutii vagi privind numarul de copii pe care ni-l doream (trei sau patru) si un numar maxim prestabilit, peste care nu puteam trece (sase). Evident, o astfel de planificare lasa loc interpretarii si mult spatiu pentru a jongla cu numarul final al membrilor de familie.
Pentru ca ne-am casatorit cand eram foarte tineri, a trebuit sa ne maturizam (mult) si am facut-o atat individual, cat si impreuna. Dupa cativa ani in care ne-am bucurat de viata de tineri casatoriti si in care am incercat sa facem cat mai multe calatorii ne puteam permite si sa traim cat mai multe aventuri doar noi doi – ne simteam in sfarsit pregatiti.
Ne-am pregatit sa incercam sa avem un bebe, insa spre surpriza noastra, ne-a iesit din prima! Bucuria si anticipatia de a fi insarcinati nu ne-a lasat mult loc pentru a planifica cand sa vina pe lume si cel de-al doilea copil. Doi ani de zile ne-am bucurat, ne-am extaziast si ne-am epuizat de primul nostru copil, fara niciun plan pentru cand urma sa vina pe lume un fratior.
In timp ce descopeream cine suntem noi in aceasta noua formula de familie (2+1), nu ne grabeam sa mai adaugam inca un 1 in ecuatie. Stiam doar ca ne doream ca primul nostru copil sa devina mai independent, mai mobil si mai articulat, inainte de a veni pe lume fratele sau sora sa, ca sa ne putem si noi bucura de urmatorul copil asa cum o faceam cu primul.
Si pe masura ce descopeream cata nevoie de ingrijire si atentie combinata cu lipsa de somn solicita un copil si vazand cam cum arata viata prietenilor din jurul nostru care aveau copii apropiati ca varsta, ei bine, cu atat mai mult decizia de a avea copii la mai mare distanta unul de celalalt devenea mai puternica. Pur si simplu aceasta decizie parea a fi cea mai buna pentru noi.
Apoi, am realizat ca o diferenta mai mare de varsta intre primul si cel de-al doilea copil ne va limita optiunile de petrecere a timpului impreuna in familie – si atunci cand copiii sunt mici, dar si pe masura ce cresc.
Cum alegem o activitate de weekend care sa ne multumeasca pe toti, daca unul dintre copii va fi plictisit de limitarile fratelui sau mai mic, iar cel mic va fi coplesit de provocarile activitatilor celui mare?
Ce jocuri jucam in asa fel incat toata lumea sa fie fericita? Ce facem atunci cand copiii vor fi la scoli diferite sau cand vor avea programe de vacanta diferite? Si in loc sa suprapunem perioadele cu scutece, nesomn, biberoane, le-am fi prelungit pentru inca zece ani, cu cat maream diferenta de varsta intre copii.
Asa ca ne-am decis ca este timpul sa sarim in sa, cum s-ar spune. Cel de-al doilea copil a fost la fel de bine planuit ca si primul…adica am ramas insarcinata imediat. Simplu ca buna-ziua. De data insa, stiam exact la ce sa ne asteptam…si de abia asteptam!
Am anticipat toate etapele din sarcina si ne-am bucurat de fiecare din ele; fiecare secunda a celei de-a doua sarcini ne-a reamintit de sarcina anterioara. Nu doar ca am savurat fiecare moment din aceasta sarcina, dar am vazut-o prin ochii primului nostru nascut, care era suficient de mare sa inteleaga ca mami ii va face un fratior.
Noua, cei trei ani distanta intre copii ne-au dat o senzatie, sau poate iluzie, de control, ne-au oferit putina liniste psihica, ne-au permis sa tesem si alte teluri de viata fara a ne simti depasiti de situatie. Poate ca nu eram cei mai buni la planificare, dar ne stiam limitele.
De fapt, atat de in largul nostru ne-am simtit, incat am considerat ca avem suficient loc sa ne extindem casa. Asa ca am remodelat. De doua ori. Si daca totul mergea ca pe roate, de ce sa nu facem si un master?
Sa ai doi copii cu nevoi diferite, cu o diferenta de 3 ani intre ei, sa fii angajat full time si sa faci si un master, a necesitat un buget pe masura, un plan riguros al meselor zilnice, un program de somn si o tona de cafea. Dintr-o data, eram o familie care planifica - si eram buni la asta. Asa ca am continuat.
Insa cu cat trecea timpul, cu atat ne indepartam de planul nostru de a avea mai multi copii. Ne gandeam ca poate ar trebui sa ne oprim la doi. Nu discutam despre asta, dar ne simteam bine asa cum eram, noi doi, o fetita si un baietel. Doi erau de ajuns. Familia noastra o ducea bine in formula asta. Pentru sase ani; dupa care…surpriza! A aparut cel de-al treilea!
Uneori socoteala de acasa… nu se potriveste. Si nu este un lucru rau. In cazul nostru este ceva minunat. Ca parinti, ne-am bucurat de fiecare copil in parte, am descoperit cine este fiecare din ei, am devenit mai intelepti dupa primul, si am aplicat aceasta intelepciune pe urmatorii doi. Diferenta de varsta dintre frati intareste legaturile dintre ei in moduri la care nici nu ne-am asteptat.