Copiii si treburile casnice. Cum ii implicam in gospodarie, in functie de varsta

| | Actualizat: 2022-10-03 01:55:00

Un comportament responsabil se modeleaza inca din copilarie. Nu ne putem astepta ca un adolescent sa isi faca singur patul sau sa isi stranga hainele, daca parintii nu il pun sa faca aceste lucruri inca din primii ani de viata. Treburile casnice nu trebuie sa fie a corvoada pentru copii. Cu cat ii implicam mai devreme si facem ca lucrurile sa fie mai distractive, cu atat vor fi mai descurcareti si mai cooperanti pe viitor cand vine vorba despre ordine si curatenie.

Inca de cand copiii incep sa mearga singuri si sa raspunda la diferite comenzi, putem incepe sa lucram la resposabilizarea lor. Sunt gesturi mici care vor pune baza pentru mai tarziu si care respecta principiul pasilor marunti. In primul rand, sarcinile pe care le dam copiilor trebuie sa fie potrivite varstei lor. Nu ne putem astepta ca un copil de 3 ani sa spele vasele, la fel cum nu ne putem astepta ca unul de 5 ani sa puna la spalat. Sunt, in schimb, o multime de activitati pe care putem sa le introducem treptat si care ii vor ajuta pe copii sa devina responsabili si sa fie indemanatici.

In functie de varsta, ii putem implica pe cei mici in diverse activitati, de la stransul jucariilor pana la gatit si chiar gradinarit. Iata care sunt cele mai potrivite activitati pentru cei mici, in functie de varsta lor!

Activitati casnice pentru copii de 2-3 ani

  • stransul jucariilor
  • aranjatul cartilor pe raft
  • dus hainele murdare la cos
  • dus scutecul la gunoi
  • adus diverse obiecte
  • asezatul si stransul mesei

Sarcinile pe care le dam copiilor trebuie sa vina natural si sa ii obisnuim cu ele in fiecare zi. De exemplu, atunci cand mergem sa ii spalam, le putem cere lor sa isi aduca prosopul, sa isi puna hainele murdare la cos si sa arunce scutecul la gunoi. Treptat, vor invata sa faca aceste lucruri singuri si vor deveni automatisme, fara sa fie nevoie sa le mai cerem no isa le faca.

Activitati casnice pentru copii de 4-5 ani

  • hranirea animalelor de companie
  • sortatul jucariilor
  • stransul patului
  • sters praful
  • udatul florilor
  • maturat/aspirat
  • aranjatul mesei
  • prepararea de gustari rapide

La aceasta varsta copiii deja sunt mai indemanatici si mai autonomi. Ii putem ruga sa ne ajute sa pregatim micul dejun, amestecand ei ouale pentru omleta si asezand pe masa tacamuri si servetele. La final, ii putem ruga sa ne ajute cu stransul firimiturilor si cu pusul vaselor murdare in chiuveta.

Activitati casnice pentru copii de 6-7 ani

  • dus gunoiul
  • impaturit prosoape
  • sortarea veselei
  • sortarea sosetelor
  • gradinarit
  • curatat de legume si fructe
  • spalat de legume si fructe
  • inlocuirea prosoapelor murdare

Copiii merg deja la scoala la aceasta varsta, asa ca se largeste considerabil sfera activitatilor pe care le pot face. Putem incepe sa ii trimitem in afara casei, sa duca gunoiul sau chiar sa faca mici cumparaturi la magazinul din apropiere.

Activitati casnice pentru copii de  8-9 ani

  • spalatul vaselor
  • sters pe jos
  • pus rufe la spalat
  • intins rufele pe uscator
  • pus cumparaturi in in frigider
  • prepararea de mancaruri usoare

La aceasta varsta nu numai ca fiii si fiicele voastre pot participa la asezatul si stransul mesei, dar pot face ei de la zero un preparat culinar simplu. Poate fi o salata, un desert usor sau chiar o supa, sub supravegherea noastra daca trebuie sa umble cu aragazul. Satisfactia ca au facut ceva cu mana lor, din care noi gustam, nu se compara cu nimic.

Activitati casnice pentru copii de 10-11 ani

  • curatat baia
  • calcat rufe
  • gatit retete mai complexe
  • cusut de nasturi
  • spalat geamurile
  • periat covoarele
  • schimbat lenjeria de pat

La varsta aceasta copiii deja isi pot face curatenie de la cap la coada, singuri, in camera lor. Sunt capabili sa foloseasca un aspirator, sa stearga praful, sa spele pe jos cu mopul si sa curete covoarele cu o perie. Incercati sa faceti o rutina si sa rezervati 1-2 ore curateniei, in fiecare saptamana. Camera copiilor va fi responsabilitatea lor, in timp ce voi faceti curatenie in restul casei.

Activitati casnice pentru copii peste 12 ani

  • varuit peretii
  • cumparaturi
  • pregatirea cinei
  • activitati simple de bricolaj
  • plata facturilor
  • sa aiba grija de fratii mai mici

Copiii de peste 12 ani sunt deja mult mai responsabili si mai capabili sa faca lucruri complexe. Inteleg importanta unei sarcini atunci cand o primesc si se vor stradui sa o duca la bun sfarsit. Ii putem implica in activitati ce tin de bricolaj sau de mici reparatii ale casei, iar mai tarziu ne vor multumi pentru ca i-am invatat sa faca de toate si sa se descurce in orice situatie.

In incheiere, daca aveti un copil si nu bifeaza toate activitatile descrise in listele de mai sus, nu trebuie sa va faceti griji. Fiecare copil se dezvolta in ritmul lui, unii sunt mai indemanatici si mai interesati de o anumita sfera de activitate, altii de alta. Activitatile de mai sus sunt orientative si important este sa existe initiativa, implicare, noi sa le cerem mereu sa ne ajute, iar ei sa doreasca sa se implice, chiar daca nu se pricep foarte bine la anumite activitati.

FOTO: Freepik

Citeste si despre