Mamele au un prieten de incredere in noua campanie lansata de Sanofi, creata de Publicis Romania pentru Ibalgin Junior (ibuprofen)
Sanofi a lansat o noua campanie pentru produsul Ibalgin Junior, purtand amprenta creativa Publicis Romania. in centrul campaniei sta spotul TV care le aminteste mamelor ca nu sunt singure atunci cand trebuie sa aiba grija de sanatatea copiilor lor.
De la prieten, confident, profesor, partener de joaca, pana la medicul cel mai apropiat, mama este cea care indeplineste cele mai diverse roluri in viata copilului. Prima fiinta cu care intram in contact, intaia si cea mai puternica manifestare a iubirii neconditionate: Mama.
Desi uneori coplesitor de grijulie, tot efortul ei vine din dragoste indiferent de varsta copilului sau de problemele pe care le are de rezolvat. Cateodata, insa, pana si mamele au nevoie de ajutor.
"Am vrut sa aratam totul intr-un mod cat mai simplu si autentic. O relatie copil-mama clasica, in care mama e poate prea grijulie, iar copilul este la o varsta la care se considera deja mare." Laur Raboj – Copywriter, Publicis Romania
Noul spot TV porneste de la ideea ca, intre 6-12 ani, copilul incepe sa-si manifeste nevoia de autonomie, de independenta si chiar de a testa limitele autoritatii. Nevoia unei mame de a oferi protectie, grija ei continua ajung, cateodata, sa para coplesitoare pentru copil. Dar indiferent de varsta acestuia, mama ramane tot "omul de baza" la care el revine ori de cate ori se simte rau.
"A fost ceva nou sa participam la o filmare la care s-a repetat, timp de cateva ore, acelasi cuvant: mama. Ne simteam de parca era 8 martie." Florin Padurean – Art Director, Publicis Romania
"Grija mamelor pentru copiii lor nu dispare niciodata. Chiar si atunci cand copiii au crescut si incep sa se descurce singuri, mama ramane cea catre care se indreapta mereu atunci cand se simt rau. Noua campanie pentru Ibalgin Junior a pornit tocmai de la aceasta realitate. Mamele vor sa faca cat mai multe lucruri pentru copiii lor, dar chiar si cea mai buna mama are nevoie de putin sprijin uneori. Iar Ibalgin Junior este acolo atunci cand au nevoie de tratament pentru febra si durerea copilului lor intre 6-12 ani." Andreea Stan - Brand Manager, Sanofi Romania
Campania a fost lansata pe 1 februarie, iar spotul se difuzeaza pe TV la nivel national.