Cele mai multe femei fumatoare renunta la tigari cand raman insarcinate. E o chestiune de vointa si putere, dar nu pentru toate e atat de usor.
Orice femeie stie ca atunci cand te pregatesti sa devii mama trebuie sa faci o serie de schimbari in stilul de viata.
Iar renuntarea la fumat este probabil cea mai importanta si cea mai greu de facut. Pentru fumatoarele care vor avea un bebe in curand si nu reusesc sa se lase de fumat avem cateva trucuri destul de simplu de pus in aplicare. Mai mult, ele pot fi folosite si de femeile care inca nu sunt insarcinate, dar planuiesc sa faca un copil, pentru ca ideal este sa te detoxifici cu cel putin trei luni inainte ca embrionul sa inceapa sa se formeze.
De ce este important sa renunti la fumat cand esti insarcinata, desi ai fumat cu mult timp inainte sa devii mama?
Monoxidul de carbon este una dintre cele mai toxice substante dintre cele 4000 pe care le inhalezi odata cu fumul de tigara. Monoxidul de carbon diminueaza cantitatea de oxigen din sangele mamei si care ajunge la fat.
Printre pericolele pe care fumatul le prezinta pentru fat se numara:
- risc de nastere prematura si de greutate mica
- risc de complicatii la nastere si moarte a fatului
- risc ridicat de boli respiratorii in copilarie
- risc crescut de boli cronice precum diabetul, probleme coronariene si obezitate
- risc de dezvoltare a unor probleme neurologice
Fumatul in timpul sarcinii expune si mama la o serie de riscuri, printre acestea numarandu-se sarcina ectopica, boli cardiovasculare, complicatii placentare si avortul spontan.
Mituri despre fumatul in sarcina
Unii ti-ar putea spune ca renuntarea la fumat in timpul sarcinii poate provoca o anxietate care este mai rea decat fumatul in sine. Desi anxietatea nu este recomandata in sarcina, simptomele provocate de lipsa nicotinei sunt, totusi, de preferat in locul substantelor toxice pe care le inhalezi cand fumezi.
Altii iti vor spune ca daca nu poti renunta complet la tigari este bine macar sa le raresti. Acceptabil, ai crede, doar ca atunci cand fumezi mai putin inhalezi, paradoxal, mai mult fum, pentru ca tragi mai cu pofta din tigara decat in mod normal.
Sa trecem si la trucurile promise care ar trebui sa te ajute sa renunti la fumat cand esti insarcinata. "Cheia" este, la fiecare dintre ele, o atitudine pozitiva, care va face incercarea sa para mai usoara.
1. Gandeste-te la tigari ca la ceva toxic. Spune-ti ca renuntand la ele elimini din viata ta toate toxinele; te va ajuta sa constientizezi mai bine scopul.
2. Traieste momentul prezent. Ca orice substanta care da dependenta, nicotina iti distrage atentia de la tine si de la ceea ce traiesti. Pentru multi fumatul este o incercare de a trece peste probleme, stres, nervi, panica, iar atunci cand nu mai fumezi aceste senzatii s-ar putea sa te copleseasca. Depaseste momentele grele pentru ca fiecare dintre ele este un pas catre eliberarea de tutun.
3. Nu te teme de rutina si de inlocuirea obiceiurilor legate de fumat cu altele, mai sanatoase. Daca obisnuiai sa fumezi imediat dupa masa, inlocuieste acest gest cu mancarea unui fruct, spre exemplu. Daca fumai dimineata la cafea, inlocuieste tigara cu un biscuite sau, si mai bine, inlocuieste cafeaua cu un pahar de suc natural sau cu ceai.
4. Nu inlocui nicotina cu un palcebo. Multi fumatori se tem ca atunci cand vor renunta la tigari nu vor mai avea ce face cu mainile, iar atunci sunt tentati sa inlocuiasca gestul de a fuma cu un gest similar, de obicei cu cel al rontaitului pentru ca implica dusul mainii la gura. Mai indicat este sa te bucuri de libertatea mainilor si a buzelor.
5. Consuma cat mai multe fructe. Dincolo de faptul ca este sanatos pentru tine si copil, odata ce ai renuntat la tigari le vei savura gustul cum nu ai mai facut-o de multa vreme (se stie ca simtul gustului este alterat la fumatori).
6. Bea apa. Cand ai vrea sa fumezi o tigara, bea un pahar de apa si impusti doi iepuri dintr-un foc: te mentii hidratata si te ajuta la detoxifierea organismului.
7. Nu citi prea mult despre renuntarea la fumat. Nimeni nu te cunoaste mai bine decat te cunosti tu insati si cel mai bun truc este sa te concentrezi pe "aici si acum" si chiar sa iti analizezi si sa accepti reactiile corpului. In plus, chiar daca citesti despre renuntarea la fumat, tot la tigari iti va sta gandul, ceea ce face misiunea ceva mai grea.
8. Ai grija de tine. In loc sa aprinzi o tigara, poti sa iti dai cu crema pe burtica sau pe fata, de exemplu. Orice iti face tie placere...
9. Nu astepta sprijin de la altii in demersul tau. Renuntarea la fumat este o decizie si o lupta personala. Invingerea unei dependente nu se obtine inlocuind-o cu dependenta de cineva. De asemenea, cu cat vorbesti mai mult cu altii despre renuntarea la fumat, cu atat iti va fi mai greu sa nu te mai gandesti la tigari.
10. Nu te incuraja gandindu-te la toti banii pe care ii vei economisi daca nu mai cumperi tigari. Desigur, asta poate fi o realitate, insa nu este un beneficiu real. Decat sa te gandesti la banii economisiti, mai bine te rasplatesti cumparandu-ti cu ei ceva frumos si bucurandu-te de viata.
Pe scurt, gandeste-te la binele pe care ti-l faci tie si copilului tau renuntand la fumat. Este primul pas pe care il faci constient catre a fi mama! Ai incredere in tine!