Conform unui studiu efectuat de Dr. Jim Horne, fost director al Centrului de Cercetare a Somnului de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie, femeile au nevoie in medie de 20 de minute de somn in plus, fata de barbati; cercetarile arata si faptul ca desi femeile au nevoie de mai mult somn, majoritatea nu se odihnesc suficient. Dar de ce oare au femeile nevoie de mai mult somn decat barbatii?
Cat de des spui ca tu esti cea care face totul?
Este adevarat, femeile fac mai multe lucruri deodata, ceea ce inseamna ca isi folosesc mai mult creierul; cu cat creierul este mai solicitat, cu atat nevoia de somn este mai mare. Dr. Hone sustine ca deoarece femeile tind sa faca mai multe lucruri in acelasi timp si sunt mai flexibile, ele isi folosesc creierul mai mult decat barbatul obisnuit.
In acelasi timp, barbatii care au un job complex ce implica luarea de decizii si gandire multi dimensionala, au si ei nevoie de mai mult somn, comparativ cu alti barbati care nu au acelasi nivel de implicare in fiecare zi.
Creierul femeilor este structurat intr-un mod deosebit, pentru ca inca de la inceput, a fost programat sa faca mai multe lucruri deodata; societatea asteapta din partea femeilor sa nasca si sa creasca copii, sa ii hraneasca, sa faca lucruri casnice si adesea sa mearga si la serviciu in acelasi timp.
Astfel, creierul este solicitat nu numai cu sarcina de a fi mama si sotie si tot ce implica aceste titluri, dar si cu obligatia de a contribui financiar in familie, ceea ce poate cauza femeii o reducere a timpului alocat somnului. Nevoia de a rezolva cat mai multe sarcini este adesea favorizata, in detrimentul somnului.
Mai mult decat atat, se pare ca femeilor, in general, le este mai greu sa isi opreasca creierul atunci cand au in sfarsit sansa sa doarma si asta pentru ca tentatia de a continua sa faca multitasking chiar si atunci cand se odihnesc este foarte puternica.
Hormonii si somnul
Un alt factor care contribuie la diferentele dintre femei si barbati atunci cand vine vorba de nevoia de somn sunt hormonii; aceiasi hormoni care sunt de vina pentru fluctuatiile de greutate, de toane schimbatoare, sunt si cei care influenteaza somnul.
Cercetarile arata ca femeile trec prin fluctuatii hormonale puternice ca intensitate in timpul menstruatiei; nivelul progesteronului creste, solicitand energie. Este nevoie de mai mult somn, pentru a restabili energia folosita in timpul fluctuatiilor hormonale.
De altfel, lipsa somnului poate cauza efecte negative asupra sanatatii fizice si mentale ale unei femei, scazand productia de serotonina; toanele, sensibilitatea emotionala, iritabilitatea manifestata de majoritatea femeilor in timpul menstruatiei, sunt atribuite astfel somnului insuficient.
Dr. Horne a relevat prin studiile sale si faptul ca femeile, atunci cand nu dorm suficient, tind sa manifeste mai multe semne de ostilitate, furie si chiar depresie.
Efectele sunt si mai mari in cazul mamelor cu copii mici, pentru ca lipsa somnului din perioada sarcinii se continua cu cea din perioada imediat urmatoare nasterii, cand mama se trezeste des pentru a alapta sau pentru a oferi alinare bebelusului; astfel, lipsa somnului poate cauza un risc crescut de depresie postnatala, probleme neurologice, dar si afectiuni cardiace.