Obezitatea, o boala mai grea decat crezi

| | Actualizat: 2012-02-28 17:04:42

In termeni simpli, obezitatea inseamna grasimea in exces din organism. Tesutul gras depus in urma unei alimentatii incorecte si a sedentarismului se poate transforma intr-o boala cronica pe termen lung, precum diabetul sau hipertensiunea arteriala. Un aspect fizic neplacut este cea mai mica problema asociata cu obezitatea, in raport cu efectele grave pe care aceasta afectiune le are asupra organismului. In prezent, pericolul numarului prea mare de kilograme in plus este in continuare subapreciat la nivel mondial.

Foto: topnews.in

Obezitatea se instaleaza atunci cand indexul masei corporale (masurarea greutatii in raport cu inaltime) depaseste pragul valoric de 30 de unitati. Aceasta problema se extinde in continuare catre toate varstele (inclusiv copiii) si categoriile sociale, din pricina hranei de proasta calitate, haosului cotidian si exercitiului fizic optional.

Cauzele obezitatii

Acumularea de kilograme se petrece atunci cand mananci mai multe calorii decat consuma organismul prin efort. Excesul caloric de care corpul nu are nevoie se transforma rapid in grasime. Initial, celulele grase cresc in dimensiune, urmand ca atunci cand isi ating marimea maxima sa se multiplice la nesfarsit. Cand slabesti, celulele se micsoreaza, insa numarul lor ramane acelasi (de aici si puterea mare de regenerare).

Factorii care cauzeaza obezitatea pot fi:

  • ereditari: genele si comportamentul alimentar din familie;
  • emotiile: mancatul pe fond nervos, al plictiselii etc;
  • mediul: stilul de viata si inactivitatea;
  • sexul: femeile sunt mai predispuse obezitatii, deoarece au mai putini muschi decat barbatii (muschii ard caloriile mai eficient decat alte tesuturi);
  • varsta: metabolismul incetineste in a doua parte a vietii, iar tesutul muscular scade;
  • sarcina: suplusul ponderal exagerat din sarcina conduce deseori catre obezitate dupa nastere;
  • medicamente: steroizi, pilule anticonceptionale, antidepresive;
  • constitutia fizica.

Riscurile obezitatii

Obezitatea este un factor favorizant in dezvoltarea mai multor boli grave:

  • diabetul de gradul II;
  • afectiuni cardiace;
  • hipertensiune arteriala;
  • tulburari endocrine si metabolice;
  • disfunctii sexuale si reproductive.

Tratamentul obezitatii

Cel mai sigur si eficient tratament pentru obezitate este planul alimentar prescris de un medic nutritionist si orice forma de miscare. Nu exista pilule magice, iar dietele care suna prea bine sa fie adevarate nu fac altceva decat sa deterioreze in plus starea de sanatate.

Citeste si despre