7 sfaturi pentru mamele cu serviciu

| | Actualizat: 2017-11-02 00:00:00

Mamicile care s-au intors la serviciu se pot simti adesea coplesite de numarul mare de sarcini, obosite si stresate. La toate acestea se poate adauga si sentimentul de vina ca si-au lasat copilul acasa, in grija altcuiva.

 

Insa niciun obstacol nu este de netrecut, daca stii cum sa abordezi situatia. Daca te afli in aceasta ipostaza, iata cateva solutii care te ajuta sa sudezi relatia cu copilul tau:

1. Petrece timp de calitate cu copilul tau

Ca sa treci mai usor peste sentimentul de vinovatie, dar si pentru a imbunatati si a dezvolta relatia cu copilul tau, este important sa profiti de fiecare ocazie pentru a petrece timp de calitate cu el. Doar voi doi!

Asta inseamna sa nu te uiti la telefon, sa nu discuti cu alte persoane din casa ori sa faci treburi in gospodarie. Un moment ideal este dupa ce vii de la serviciu si iti tragi putin sufletul. Este suficient sa stai chiar si un sfert de ora cu copilul pentru a te relaxa si pentru a-ti crea o stare de bine.

O sa simti o bucurie imensa cand o sa vezi ca si starea de spirit a micutului tau se va schimba in bine.

2. Faceti lucruri impreuna

Daca micutul tau a inceput sa inteleaga ce se intampla in jurul sau si se afla in acea etapa a descoperirilor, cand curiozitatea il indeamna sa cotrobaie si sa umble toata ziua prin casa, profita de asta! Ia-l cu tine atunci cand duci rufele la spalat, chiar daca nu va sti sa le sorteze corect sau le va imprastia prin toata baia. Este important ca faceti ceva impreuna.

Copilul te poate ajuta si cand pregatesti cina pentru toata familia: el va fi cel care spala legumele. Astfel, nu numai ca va distrati impreuna, insa copilul tau va invata sa fie mai responsabil.

3. Fa-i surprize

Ca sa sudezi si mai bine relatia parinte-copil, poti sa creezi o zi pe saptamana in care sa ii faci cate o surpriza micutului tau. De exemplu, intr-o saptamana poti sa iei bilete la un teatru sau la un alt spectacol pentru copii, iar in alta saptamana ii poti cumpara o jucarie noua. O surpriza poate fi si o seara in care sa cantati si sa dansati impreuna cu toata familia.

4. Faceti o plimbare impreuna

Plimbarile in aer liber sunt un adevarat pansament pentru suflet, caci alunga grijile si stresul, lasand loc sentimentelor pozitive. Asa ca in zilele in care te intorci obosita de la serviciu, ia-ti copilul si faceti o mica plimbare.

Este suficient sa mergeti pe jos chiar si 15 minute intr-un parculet de langa bloc. Puteti, pur si simplu, si numai sa stati pe o banca.

5. Imbratisarile fac minuni

Sa nu subestimezi niciodata puterea unei imbratisari. Ea poate alunga intr-o clipa orice suparare, creeaza un sentiment de confort si de siguranta. Creeaza-ti un obicei din a-i oferi prichindelului tau imbratisari in fiecare zi. Atat el, cat si tu o sa simtiti energia pozitiva, iar orice nor negru se va risipi.

5. Luati cel putin o masa pe zi, impreuna

Cand petreci opt-noua ore la serviciu, este imposibil sa iei toate mesele si gustarile alaturi de copilul tau. Insa fa tot posibilul sa luati mereu cina impreuna, in familie, pentru ca astfel de momente aparent nesemnificative sudeaza orice relatie. 

6. Va puteti uita la un film sau la desene animate

Copilul tau a prins gustul desenelor animate sau a ajuns la varsta la care se poate uita la filme pentru copii? Atunci inseamna ca puteti alege un film sau desene animate si sa va uitati impreuna la televizor.

Este o idee minunata mai ales pentru serile sau pentru weekend-urile in care te simti mult prea obosita pentru o activitate in aer liber sau pentru o poveste.

7. Ritualul de culcare

Probabil ai vazut in filmele americane cum parintii merg in camera copiilor si le spun o poveste inainte de culcare ori pur si simplu discuta cate in luna si in stele. Sau iti amintesi de propria copilarie, cand mama sau tatal tau iti citeau cateva pagini ale unui basm cu imparati si imparatese ori iti spuneau o poveste inventata pe loc.

Imprumuta si tu aceste obiceiuri sanatoase si ori de cate ori ai ocazia citeste-i copilului tau inainte sa adoarma. Este un mod ideal si pentru tine de a te relaxa, iar copilul va fi cel mai fericit.

Citeste si despre