In mai 2018, Elizabeth Moir, pe atunci in varsta de 29 de ani, mamica a unui copil de 2 ani si insarcinata in al treilea trimestru al celei de-a doua sarcini, a fost diagnosticata cu boala Crohn, o boala cronica inflamatorie a intestinului care poate provoca scaderea greutatii neintentionata.
Elizabeth si-a dat seama ca ceva nu este in regula cu ea deoarece in timpul celei de-a doua sarcini nu a luat prea mult in greutate. Avea insa sa afle cateva luni mai tarziu ca de fapt suferea de cancer pulmonar, in stadiu avansat.
„Dar cateva luni mai tarziu, la mijlocul lunii august 2018, m-am trezit cu dureri toracice severe. Nu puteam sa respir sau sa ma misc fara sa simt o durere cumplita. Sotul meu plecase deja la serviciu, asa ca am dus-o pe fiica noastra de 2 ani la gradinita si apoi mi-am cercetat simptomele. Mi-am sunat medicul ginecolog si medicul de familie si mi-au spus acelasi lucru: mergi imediat la urgenta.
Dupa o radiografie toracica, medicul a venit si mi-a spus ca am un granulom calcificat - o pata mica, de obicei benigna (necanceroasa) de inflamatie cauzata adesea de o infectie - in partea inferioara a plamanului meu stang. In majoritatea cazurilor, acestea nu provoaca niciun simptom. Medicul mi-a spus ca aceasta durere ar putea fi provocata de presiunea pe care o exercita sarcina asupra pieptului. In octombrie 2018, am nascut o fetita sanatoasa.
O luna mai tarziu, sotul meu mi-a cumparat o bicicleta Peloton si am inceput sa fac miscare, imediat ce medicul mi-a permis acest lucru. Timp de trei luni am facut miscare pe bicicleta in fiecare zi, apoi am mai incetinit ritmul dupa ce am inceputul serviciul, in februarie 2019. Intr-o zi, in pauza de pranz am facut miscare pe bicicleta, iar dupa 15 minute de antrenament am inceput sa obosesc foarte rau. Ca fosta jucatoare de baschet, nu am simtit niciodata o astfel de oboseala!
Am tusit cu sange! Sange rosu-roz
In aceeasi seara, am mers sa ma spal pe dinti si am tusit cu sange! Sange rosu-roz. A doua zi de dimineata s-a intamplat la fel: tuse cu sange. Mi-am sunat imediat medicul si am facut o programare.
Mi-a ascultat plamanii si, destul de socant, a spus ca suna bine. Am avut o scurta respiratie, dar ea nu a putut auzi nimic. Si-a dat seama ca probabil am avut o infectie precum bronsita, iar plamanii imi erau doar inflamati. Mi-a prescris un antibiotic si mi-a spus sa ma intorc daca mai am simptome peste zece zile.
In aproximativ trei zile, incetasem sa tusesc sange si, desi tusea mea nu disparea complet, nu era nici o suparare pe tot parcursul zilei. M-am gandit sa ma intorc la medic, dar oricum aveam o programare pentru saptamana urmatoare, asa ca am amanat-o putin. Dar apoi am inceput sa tusesc din nou sange. De aceasta data, consistenta se schimbase. Era de o culoare rosie mai stralucitoare si tuseam mai des. M-am reintors la analizele mele din timpul sarcinii si mi-am amintit ca pierdusem in greutate. Chiar si dupa nastere continuam sa slabesc, insa m-am gandit atunci ca era normal sa pierzi in greutate.
Dupa o varietate de teste si scanari, in cele din urma m-au trimis la un pneumolog, care a efectuat o bronhoscopie pentru a-mi privi plamanii si a colectat probe. Pentru prima data, m-am temut ca as putea avea cancer pulmonar. Am avut senzatia ca era rau.
Am primit telefonul care mi-a dat groaznica veste
Imi amintesc ca medicul mi-a spus ca trebuie sa ma asez. El a spus ca îi pare rau ca a facut asta la telefon, dar a trebuit sa incepem sa descoperim totul cat mai curand posibil pentru a-mi vindeca cancerul. I-am trimis un mesaj sotului meu. L-am pus pe doctor sa-l sune sa-i dea detaliile. Dincolo de asta, cu greu imi amintesc momentele acelea. Cred ca m-am innegrit. Dupa o gramada de teste, scanari si o a doua opinie, am fost diagnosticata cu cancer pulmonar in stadiul IV care se raspandise in ficat si oasele mele. Aveam trei pete pe coloana vertebrala, pe cutia toracica si pe bazin. La fel ca majoritatea oamenilor, cand am auzit „cancer pulmonar”, m-am gandit la fumat.
Nu fumasem niciodata o tigara pe zi în viata mea. Nu m-am simtit ca un tipic pacient cu cancer pulmonar metastatic. Am fost amortita. Am dezvoltat cancer pulmonar, in ciuda faptului ca nu am nici unul dintre factorii de risc tipici.
Oncologul meu mi-a sugerat sa obtin profiluri genomice complete (CGP) pentru a ajuta la identificarea mutatiilor genetice pe care le aveam, astfel incat medicii mei sa-mi poata planifica mai bine cursul tratamentului. La aproximativ trei saptamani dupa diagnosticul meu, rezultatele testelor au aratat ca am avut cancer pulmonar ALK-pozitiv (limfom kinaza pozitiva anaplastica sau ALK +). Dintre toti pacientii cu cancer pulmonar cu celule mici (cea mai frecventa forma), doar aproximativ unul din 25 sunt ALK-pozitivi. Pacientii cu cancer pulmonar ALK-pozitiv tind sa fie ca mine - oameni mai tineri, care nu au fumat niciodata.
Pentru prima data, am avut speranta
Mutatia ALK face ca celulele pulmonare sa creasca anormal ca celulele canceroase si, in timp, se pot raspandi si in alte parti ale corpului. Comparativ cu alte mutatii care determina cresterea cancerului, ALK este, in general, mai tratabila si adesea raspunde foarte bine la terapia tintita, cum ar fi administrarea unei pilule care blocheaza actiunea acestei mutatii pentru a opri raspandirea celulelor canceroase. Aceasta a depasit alternativa pe care o luam in considerare: chimioterapia traditionala.
Desi habar nu aveam ce inseamna ALK-pozitiv inainte de acea intalnire, am aflat ca aceasta a fost literalmente prima veste buna pe care am primit-o de la diagnosticul meu. Medicul meu mi-a explicat ca pot lua o pastila si a anticipat ca poate functiona ani de zile pentru mine. Aceasta a fost cu adevarat o veste grozava. Pentru prima data, am avut speranta. Am inceput sa iau medicamentul de terapie vizat imediat si sa il continui si astazi. In cateva zile, plamanii mei au inceput sa se limpezeasca si am incetat sa tusesc.
In iulie 2019, la cateva luni dupa diagnosticul meu, am facut din nou o radiografie si nu se mai vedea nicio urma de boala. In primavara anului 2020, cancerul meu a revenit, dar dupa chimioterapie nu au mai existat dovezi de boala din decembrie 2020. Astazi, continui sa iau pastile pentru terapia tintita, dar altfel am revenit la o viata destul de normala. Cand te uiti la mine, probabil ca vezi o mama sanatoasa, in varsta de 31 de ani, cu doi copii, care ar putea fi doar putin obosita pentru ca, ei bine, are doi copii care o tin ocupata. Vreau ca femeile tinere sa înteleaga cat de important este sa mergi din timp la doctor. Nu credeam ca mi s-ar putea intampla sa am cancer la 29 de ani. Ca femei tinere si sanatoase, deseori eliminam simptomele ciudate. Nu le ignorati!"