Fiul meu nu isi va aminti cand a vazut marea pentru prima oara. Nu isi va aminti acel moment in care a simtit prima oara valurile la picioruse, nu isi va aminti momentul in care surprinderea s-a transformat in bucurie atunci cand a realizat cat era de distractiv sa dea din picioare cand il tineam deasupra valurilor.
Dar ideea nu este daca isi va aminti sau nu, ci efectul pe care il au aceste experiente asupra familiei, ce invata copiii din ele si cum pastrati aceste momente in sufletele voastre.
Sa plecati in vacante cu copiii este o experienta care merita tot efortul, chiar daca nu este chiar usor.
Cu copiii nu pleci in vacanta, ci in calatorii, pentru ca momentele de odihna si relaxare sunt chiar mai putine decat acasa. Impachetatul si planificarea dureaza cam tot atat cat dureaza concediul. Obiceiurile de masa si de somn dispar pe fereastra. Iar daca ai un copil caruia inca nu i-au iesit toti dintii, unul sigur ii va iesi in timpul vacantei.
Inainte de a deveni parinti, una dintre partile esentiale ale relatiei cu sotul meu erau vacantele spontane. Drumetiile pe munte, dormitul sub cerul liber, plecatul aiurea prin tara, totul facea parte din identitatea noastra comuna, bazata pe spiritul de aventura.
Dar cand am pornit in cea mai mare aventura a vietii noastre, aceea de a fi parinti, aceasta parte a fost sacrificata si a fost nevoie sa ne adaptam. Am realizat ca trebuie sa decidem ce vrem sa pastram si la ce putem renunta. Chiar daca nu mai puteam face lucrurile pe moment, asa cum ne taia capul, am decis sa incercam sa iesim cat mai mult cu copiii.
Acum calatoriile sunt o provocare cu totul noua, mai ales cand copilul mai mare da "desteptarea" la 5 a.m. pentru ca este nerabdator sa incepem "expeditia". Sau cand facem planuri pentru o calatorie doar ca sa descoperim apoi ca nu are cum sa iasa. Sau cand renuntam la o drumetie foarte tare pe care o aveam in minte doar ca sa ne balacim intr-o piscina o dupa amiaza intreaga.
Desi lucrurile sunt mult diferite fata de felul in care eram noi doi obisnuiti, faptul ca nu am renuntat la calatorii ne ajuta pe mine si pe sotul meu sa ne pastram echilibrul pe care ni l-am creat. Atunci cand luam o pauza de la sarcinile de acasa si ne putem concentra unul pe altul si, acum, pe copiii nostri, si ne putem aminti ceea ce conteaza cu adevarat.
Poate ca de cele mai multe ori ne intoarcem din calatorii mai obositi decat am plecat, cu siguranta ne intoarcem mai relaxati si intineriti. Si cand pare greu, imi amintesc mereu ca fac totul pentru copiii mei. Chiar daca ei sunt acum prea mici ca sa isi aminteasca detaliile in viitor, cred ca fiecare experienta noua le ofera un reper care va ramane in subconstientul lor.
Cand sunt provocati sa stea cuminti in avion, stiu ca invata lectia rabdarii.
Cand sunt anxiosi ca incearca ceva in afara zonei lor de confort, stiu ca devin mai indrazneti si mai curajosi.
Deci, chiar cand nu ai parte de o vacanta in adevaratul sens al cuvantului, cu somn mult, relaxare, detasare de responsabilitati, trebuie sa stii ca partea cea mai importanta este experienta pe care o pastrezi mai mult in inima, ca sentiment, decat in minte, ca amintire.