In fiecare zi, in fiecare moment, traiesc cu o pierdere care nu se vindeca. Poate parea ciudat sa spun asta, dar atunci cand pierzi un copil, nu il pierzi o singura data. Il pierzi la fiecare aniversare, la fiecare Craciun, la fiecare Paste. Fiecare zi este un amestec de amintiri si dorinte nespuse, iar golul pe care l-a lasat in sufletul meu nu dispare niciodata. Chiar si acum, la multi ani de la pierderea Anei, nu pot sa scap de senzatia ca o pierd din nou de fiecare data.
A fost o perioada frumoasa, dar scurta. Nedrept de scurta. Ana a fost tot ce mi-am dorit vreodata. Era un copil vesel, plin de viata si cu ochii plini de curiozitate. Tot ce faceam era pentru ea si in fiecare zi ma bucuram de momentele in care imi spunea „mama”, de fiecare imbratisare, de fiecare zambet. A fost un dar pe care viata mi l-a oferit prea putin timp. Si, desi nu mai este aici, ea traieste in mine, in amintirile mele, in iubirea pe care o port pentru ea.
Nu voi uita niciodata momentul in care am pierdut-o. Nu o sa intru in detalii, caci inca este foarte dureros. Tot ce pot sa spun este ca ceea ce a venit dupa aceea a fost si mai greu. Durerea nu s-a oprit la acea despartire. Nu s-a oprit nici in zilele in care am incercat sa fac fata durerii, nici in zilele in care am incercat sa imi continui viata. Durerea a ramas cu mine in fiecare moment important din viata mea. De fiecare data cand venea o aniversare, o sarbatoare, o zi in care ar fi trebuit sa fiu cu ea, ma simteam mai singura decat oricand.
In fiecare Craciun, cand bradul e impodobit, cand casa mirose a cozonaci, imi aduc aminte de cat de mult mi-ar placea sa o am din nou langa mine, sa alegem impreuna cadouri, sa radem, sa vorbim.
De ce viata trebuie sa ne rapeasca cele mai frumoase momente?
Ceea ce am invatat pe parcursul acestor ani este ca durerea nu dispare, nu se estompeaza. Nu exista o „vindecare completa”. O accepti si o porti cu tine. Ea ramane. Fiecare clipa in care imi amintesc de Ana este si o clipa in care o pierd din nou. Dar in mijlocul acestei dureri, am invatat sa pretuiesc amintirile. Desi nu pot sa imi aduc inapoi copilul pe care l-am pierdut, stiu ca Ana traieste in fiecare amintire. Este acolo, in fiecare gand si in fiecare zi in care ma simt coplesita de iubire si dor.
Poate ca, pentru multi, poate parea greu de inteles. Dar pentru o mama care a pierdut un copil, nu exista o zi in care sa nu te gandesti la el, sa nu il iubesti, chiar daca nu este langa tine. Da, il pierzi din nou la fiecare aniversare, la fiecare sarbatoare. Dar in fiecare clipa in care iti amintesti de el, este ca si cum el traieste din nou in tine. Iar iubirea pe care o porti pentru el este un dar pe care nimeni nu ti-l va putea lua niciodata.
Aceasta iubire este atat de profunda incat nu se masoara in zile, luni sau ani. Este o iubire eterna, care ramane acolo, chiar si in cele mai grele momente. Si, chiar daca Ana nu mai este aici, stiu ca va fi mereu o parte din mine, din sufletul meu, si ca o voi iubi mereu. In felul meu, in fiecare zi.
- Foto: Pexels