Sentimentul maternitatii este o bucurie sau o emotie universal valabila si nu tine cont de nationalitate. Insa cand vine vorba de nivelul de trai, conditiile si speranta de viata sau nivelul scolarizarii gratuite, exista cateva tari in lume in care orice mamica si-ar dori sa isi creasca copilul. Iata care sunt primele zece tari in care este cel mai indicat sa fii mamica, dar si locurile din lume care ofera cele mai putine avantaje in cresterea copilului!
Foto: mom365.com
Norvegia, Islanda si Suedia - tarile ideale in care sa fii mama
Un raport anual facut de Organizatia Mondiala "Salvati Copiii" a dat publicitatii un top al tarilor in care este cel mai indicat sa fii mamica. Tarile care au intrat in acest top au fost alese in urma analizei atente si a obtinerii celor mai mari indicatori in ceea ce priveste nivelul scolarizarii gratuite, sanatatea mamelor si a copiilor, dar si statutul economic (nivelul de trai).
Norvegia s-a distantat considerabil de celelalte tari si a urcat pe prima pozitie in topul celor mai bune tari in care este recomandat sa iti cresti copilul. A obtinut cele mai mari punctaje la toti indicatorii vizati in analiza, inclusiv la rata mortalitatii la copiii sub 5 ani, nivelul de educatie a femeilor sau in ceea ce privesrte reprezentanta lor in plan politic.
In plus, de parca toate aceste beneficii nu erau suficiente, Norvegia are si cele mai bune si generoase politici cu privire la concediul de maternitate, dar si cel mai bun raport in ceea ce priveste egalitatea veniturilor intre sexe.
Urmatoarele doua locuri in topul celor mai bune tari in care sa fii mama au fost ocupate de Islanda si Suedia, care, de asemenea, ofera mamicilor o multime de oportunitati pentru cresterea copiilor si sanse optime la educatie.
Celelalte sapte pozitii au fost ocupate, in ordine, de:
- Noua Zeelanda;
- Danemarca;
- Finlanda;
- Australia;
- Belgia;
- Irlanda;
- Olanda.
Surprinzator sau nu, Statele Unite ale Americii ocupa abia locul 25 in clasament, iar Romania este pozitionata cu zece locuri mai jos, pe 35, intre Malta si Serbia. Tara noastra a fost incadrata in categoria tarilor "mai dezvoltate", chiar daca multi o eticheteaza ca fiind subdezvoltata.
Topul realizat de Organizatia Salvati Copiii este format din 165 de tari din intreaga lume. Acestea au fost grupate pe trei categorii:
- mai dezvoltate;
- mai putin dezvoltate;
- cel mai putin dezvoltate.
Continentele Asia si Africa ocupa cele mai slabe pozitii in acest clasament, foarte multe tari apartinand acestor regiuni aflandu-se la coada topului.
Cele mai nepotrivite tari in care sa iti cresti copiii sunt reprezentate de Mali, Guineea-Bissau, Yemen, Afganistan si Niger, aceasta din urma fiind tara cu cele mai proaste conditii de viata si oportunitati de crestere a micutilor.
Ce parere ai de topul celor mai bune tari din lume in care sa iti cresti copilul, intocmit de Organizatia Salvatii Copiii? Ce crezi ca ar trebui sa faca reprezentantii Romaniei pentru ca tara noastra sa ajunga in topul primelor zece tari? Spune-ne sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!