Iata-ma, stau in pat intre cei doi copii ai mei, pustiul la stanga si bebelusa la dreapta mea. Au adormit repede si acum viseaza linistiti lucrurile pe care le viseaza cei mici. Daca ascult cu atentie, pot auzi respiratiile lor constante si delicate si vad cum piepturile lor mici se ridica si coboara aproape la unison.
In acest moment de liniste, implor universul: Nu ma lasa sa uit!
Nu ma lasa sa uit felul in care parul frumos si matasos al bebelusei mele imi gadila varful nasului, atunci cand respir lipita de ea. Sau felul in care ea chicoteste cand imi ingrop capul in pliurile gatului ei durduliu. Miroase precum laptele, sapunul si pudra de bebelusi, chiar daca nu am dat-o cu niciun pic de pudra. Ea miroase a dragoste si speranta si a un ingredient magic si misterios, pe care numai bebelusii il poseda.
Nu ma lasa sa uit de blandetea acestor maini moi, elastice si calde. Aceste maini micute, care ma strang, ca si cum eu sunt tot ce are ea nevoie. Aceste maini micute care ma zgaraie si ma lovesc, atunci cand se trezeste prea devreme, iar eu o pun in pat langa mine, in incercarea de a mai fura cateva minute de somn. Aceste maini micute care se intind si imi traseaza conturul fetei, in timp ce ii schimb scutecul. Aceste maini micute care intarzie sa-mi dea drumul si se tin strans de mine, in timp ce eu incerc sa-mi eliberez capul pentru a o putea pune sa doarma in patutul ei.
Nu ma lasa sa uit de superputerile mele. Super-puterea de a-mi saruta copilul pana ce trece durerea, de a-l tine in brate pana ce trece tristetea, de a alunga un vis urat si de a linisti orice teama sau ingrijorare. Super-puterea de a sti exact de ce are nevoie copilul meu, cand nici macar el nu stie cu adevarat de ce are nevoie. Puterea mea de a-l calma prin simpla apropiere de mine.
Nu ma lasa sa uit greutatea unui cap somnoros, care motaie in bratele mele, in timp ce alaptez. Sau greutatea unui cap cald, proaspat spalat si cu parul ciufulit, care se sprijina pe umarul meu, in timp ce mici brate imi infasoara gatul.
Nu ma lasa sa uit sunetul picioruselor pe podea. Mici picioruse care alerga, in timp ce juniorul meu asteapta, incantat, sa-l urmaresc. Mici picioruse care calca incet prin camera mea, in mijlocul noptii, cand copilul este inspaimantat de tunet. Mici picioruse, care lipaie pe gresie, in timp ce micutul meu ma urmareste prin casa, cu dorinta de a face tot ceea ce fac eu.
Nu ma lasa sa uit cum bebelusa mea se potriveste perfect in poalele mele, ca si cum ar fi fost proiectate doar pentru ea. Sau cum da incantata din picioruse, atunci cand o legan tandru. Sau felul in care manuta ei calda se sprijina pe spatele meu.
Nu ma lasa sa uit felul unic in care cel mic pronunta anumite cuvinte sau modul in care imi imita intonatia sau sunetul vocii lui spontane, in timp ce povesteste una dintre povestile lui geniate.
Nu ma lasa sa uit felul in care totul pare sa straluceasca atunci cand ne harjonim toti trei in pat, intr-o dimineata lenesa. Si in timp ce copiii se rostogolesc unul peste altul si chicotesc si rad, eu ii privesc obosita, dar cu mandrie si cu recunostinta, intrebandu-ma cum de am avut asemenea noroc ca acesti copii sa fie ai mei.
Nu ma lasa sa uit cat sunt de mici. Pentru ca, uneori, faptul ca sunt atat de mici este exact ceea ce ma face sa-mi doresc ca ei sa creasca mai repede, sa doarma mai mult, sa fie mai independenti, sa-mi acorde mai mult spatiu personal, sa-mi dea mai multa libertate si sa ma lase odata sa fac ceea ce vreau eu sa fac.
Intr-o buna zi voi tanji dupa aceste momente pretioase, dar trecatoare - cand copiii mei sunt mici - si imi vor lipsi cu disperare aceste momente.
Asa ca, atat timp cat sunt inca mici, lasa-ma sa ma bucur de aceste momente, sa-i miros pentru inca putin timp si sa-i tin in brate putin mai strans, pentru ca cine stie cat de repede va trece acest dulce moment. Nu ma lasa sa uit, draga univers! Te rog, nu ma lasa sa uit!