Nu mi-am imaginat niciodata ce restart emotional ma astepta cand aveam sa devin mama. Am citit poate mii de pagini despre maternitate, despre copii, despre felul in care se transforma viata cand devii parinte.
M-am gandit de mii de ori ca, oricat as fi de informata, totul tine in mare parte de instinct si ca voi invata odata cu copilul ce avem de facut.
Dar nu mi-am imaginat ca ma voi redefini din temeliile existentei mele, ca trecutul va deveni ca un film vazut candva pe un ecran urias si ca prezentul si viitorul vor fi definite doar prin fiinta asta care a venit in viata mea pentru a ma face mai buna decat credeam ca pot fi vreodata.
Copilul meu este cel mai bun lucru care mi se putea intampla, el este acum in toate sperantele si bucuriile mele, panza pe care mi se deseneaza in fata viitorul!
Am citit in nenumarate randuri si sub nenumarate forme ca am devenit incapabili sa fim parinti pentru ca astfel ne putem permite sa nu fim prezenti, sa fugim de "aici" si acum", sa facem obsesii pentru trecut pana in punctul in care ajungem depresivi; am devenit fiinte care se concentreaza pe planuri pe termen scurt, imediate, care ne tin prinsi in capcana anxietatii ce decurge din presiunea termenelor limita si a greselilor comise ieri. Si am crezut mereu ca sunt baliverne ale sociologilor si psihologilor.
Dar am inteles ca fericirea este "aici si acum" abia cand am devenit mama, cand am tinut in brate pentru prima oara ghemul acela de carne si suflet care mi-a deschis inima ca pe o cutiuta muzicala care a tacut pentru prea mult timp.
Abia acum am inteles ca trecutul este important, dar ca nu trebuie sa te defineasca. In schimb, copilul meu ma defineste in esenta si ma face sa fiu eu insami, autentica; el este cu adevarat prima pagina a vietii mele, motorul fericirii si impulsul pentru crearea unui viitor. Trecutul ramane trecut, cu greseli din care am invatat, cu drumuri pe care am tot ocolit, gresit sau nu, doar pentru a ajunge in acest punct minunat al vietii mele, al vietii noastre.
Trecutul nu trebuie uitat, pentru ca este parte din noi, este motivul pentru care suntem ceea ce suntem, dar nu trebuie sa defineasca si sa ingreuneze prezentul si viitorul. Trebuie sa ne vindecam de el pentru a fi parinti buni si pentru a nu proiecta asupra copiilor nostri propriile frustrari, propriile regrete, ranile mute ale zilelor de ieri.
Nu e usor sa cresti un copil, din niciun punct de vedere. Dar este un prezent nou si complex, in care trebuie sa intelegi de ce plange copilul, cum plange, in care trebuie sa fii acolo pentru el indiferent cate ore de somn ai sarit, in care trebuie sa-i oferi dragostea si grija de care depinde atat de mult; este un prezent in care nu e nici timp, nici loc pentru lamentari legate de trecut, in care invatam sa radem impreuna, sa ne bucuram impreuna, sa crestem tot impreuna.
Am citit de curand o glumita din categoria "Copiii spun lucruri trasnite": "Tatal meu are 6 ani pentru ca eu am 6 ani si el este tata doar de 6 ani". Amuzant, nu? O, dar cat de real! Asa cum pentru un nou nascut totul este nou si totul se invata, la fel este si calitatea de parinte. Este greu si minunat, in acelasi timp, fiecare zi este o aventura si o provocare, in fiecare zi inveti ceva si in fiecare zi parca vezi lucrurile mai clar.
De cand am devenit mama fiecare zi este ca un caleidoscop sentimental, cu senzatii noi si uneori contrastante, o aventura pentru care nu te poate pregati nici toata documentarea din lume. Daca ma tem de ziua de maine? Absolut! Dar intr-un fel nou. Acum ziua de maine este imbracata in vise, culori si speranta si singura presiune care conteaza este sa fiu cea mai buna mama pentru copilul meu, sa-i dau tot ce am eu mai bun, sa-l fac sa se simta in siguranta si sa se simta iubit si sa ne bucuram unii de altii.
- Foto: Pexels