Ai zice ca nu e treaba nimanui felul in care tu iti cresti copilul. Gresit! Oamenii iubesc sa isi bage nasul unde nu le fierbe oala si sa isi dea cu parerea despre ce faci bine si, mai ales, ce NU faci bine cand vine vorba de copilul tau. Eu mi-am pierdut o prietena dupa ce i-am spus ca nu am de gand sa imi alaptez bebelusul. Exact! O prietenie veche s-a sfarsit intr-o fractiune de secunda, din cauza felului in care imi hranesc copilul...
Niciodata nu m-am gandit ca alaptarea ar putea fi o decizie controversata, deoarece, de-a lungul vietii mele, doar barbatii s-au aratat interesati de sanii mei. Nu m-am gandit vreodata ca femeilor, ca sa nu mai vorbim de mame, le-ar pasa ce fac eu cu sanii mei. Dar m-am inselat, m-am inselat teribil.
Cand eram insarcinata cu primul meu copil, instinctul meu de mama era in fazele sale inicipiente. Abia acum incepea sa se dezvolte si sa infloreasca la nivelul intregului sau potential. Si desi era la inceput, era puternic. Nu am stiut cat de puternic, pana cand am incheiat o prietenie veche, tocmai din cauza alaptarii.
Decizia mea de a nu alapta m-a costat o prietena
Inainte de a avea primul copil, am fost o femeie increzatoare si sigura pe mine. Dar, odata ce a venit copilul, mi-am dat seama ca am intrat intr-o lume noua, care era dincolo de capacitatea mea de intelegere. Pana atunci copiii au fost creaturi straine pentru mine. Nu prea am facut pe babysitter-ul in adolescenta si m-am simtit complet nepregatita pentru valul de intrebari, care m-a napadit in timpul sarcinii: "Cum se schimba un scutec?", "Ii voi da copilului meu sezeta?", "O sa-l imbrac intr-un costum de prost gust pentru prima sa sarbatoare de Halloween?". Aveam multe intrebari, dar de un singur lucru eram sigura: nu vreau sa alaptez.
Uite cum sta treaba - am sanii mari. Si, spre deosebire de alte femei cu sanii mari, mie nu-mi plac sanii mei mari. Nu se potrivesc in tricouri, vor mereu sa iasa din sutiene si sunt adesea tinta privirilor barbatilor infioratori. Dar cu toate acestea, indiferent daca i-am placut sau nu, sanii au fost intotdeauna organe sexuale pentru mine. Cred ca menirea sanilor este aceea de a fi mangaiati. Imi place ca acestia sa fie parti sexuale ale corpului meu. Nu simt dezgust atunci cand vad alte femei care alapteaza, dar nu m-am simtit niciodata confortabil cu ideea ca un copil sa suga la sanii mei.
Prin luna a sasea de sarcina mi-am sunat o prietena, care avea un fiu care tocmai implinise 1 an. Acesta facuse prima viroza din viata sa. I-am spus prietenei mele ca, desi imi parea rau sa aud ca fiul ei era bolnav, speram ca micutul meu sa fie la fel de norocos - adica sa nu se imbolnaveasca deloc in primul an de viata.
"Ei bine, asta nu se va intampla", spuse ea fara menajamente. Am crezut ca a inteles gresit ceea ce i-am spus. "De ce? Ce vrei sa spui?", am intrebat.
"Pentru ca nu intentionezi sa alaptezi, nu-i vei oferi copilului tau nutrientii si anticorpii de care el are nevoie pentru a preveni bolile", a spus ea. "Ce?!" am spus, uimita.
Ea a continuat: "Nu, chiar vorbesc serios, esti egoista daca nu alaptezi. Daca bebelusul se imbolnaveste, va fi din vina ta, sa stii."
N-am avut un raspuns. Am ramas masca, in timp ce simteam cum se invarte totul cu mine.
"Vezi tu", a continuat ea, "studiile arata ca cel mai bun este sanul. Vrei sa fii sigura ca..." Continua sa vorbeasca, dar am incetat sa o mai ascult. Eram confuza. Nu confuza in sensul daca sa alaptez sau nu. Ci, mai degraba, confuza de ce cuiva ii pasa de ceea ce fac eu. Mi-am scuturat capul, am iesit din starea aceea de uluire si am spus: "Va trebui sa te intrerup. Imi pare rau, dar asta nu este treaba ta. Trebuie sa fac ceea ce este bine pentru mine".
"Dar nu e vorba de tine", raspunse ea pe un ton vehement.
"De fapt, eu sunt cea care a facut sex, eu sunt cea care are greturi de dimineata si eu sunt cea care va da nastere aceastei mingi de bowling cu organe. Ba da, de fapt chiar este vorba despre mine", i-am spus.
"Dar odata ce copilul se va naste, nu mai este despre tine, ci despre ce este mai bine pentru copil", a adaugat ea.
"Si eu decid ce-i mai bine pentru el. Cred ca despre asta e vorba in a fi mama, nu-i asa?” am raspuns. Ea a incercat sa faca o argumentatie cu privire la riscurile legate de hranirea bebelusilor cu lapte formula, dar in cele din urma am gasit o scuza pentru a incheia conversatia si pentru a inchide telefonul. Dupa acel telefon, abia daca am mai vorbit din nou. In cele din urma ea a incetat sa ma mai sune, in timp ce eu am incetat sa mai astept sa-si ceara scuze.
Dar am invatat ceva din toate astea. Am aflat ca nu exista un mod "corect" de a face ceva, atunci cand vine vorba de parenting. Nu exista o metoda "corecta" pentru a face un copil sa adoarma sau sa mearga in picioare, si cu siguranta nu exista nici un mod "corect" de a-l hrani. Cu totii trebuie sa ne gasim directia.
Iar in final, acesta este cel mai important lucru, pe care as vrea sa-l transmit copiilor mei: sa ne sustinem reciproc atunci cand ne alegem propriile cai, chiar daca asta inseamna ca trebuie sa gasim curajul de a ne desparti de cineva.
Sursa: parenting.com