"Ah, mama, niciodata nu imi dai nicio atentie!". Asta a spus fiica mea cea mare intr-o zi. Trasaturile ei delicate i s-au inclestat pe fata, in timp ce si-a incrucisat bratele la piept.
Am incercat sa nu rad cu voce tare cand am tras-o aproape de mine, amintindu-mi de lunile petrecute impreuna, singure - doar eu cu ea.
Zilele pe care le-am petrecut tinand-o pur si simplu in brate, orele pe care le-am petrecut citind impreuna, orele in care am privit-o la cursurile de inot, cum a fost intreaga mea lume si cum mi-a schimbat intreaga lume.
Ii pot spune despre aceste lucruri, desigur, dar probabil nu si le va aminti. Adevarul este, fiica mea, ca nu vei sti niciodata cum ti-am studiat fiecare pistrui de pe nas, fiind o amprenta pe inima mea, trasaturile tale atat de noi si totusi familiare in acelasi timp.
Nu vei sti niciodata modul in care te-am privit in timp ce dormeai, desi ecoul vorbelor "ar trebui sa dormi cand bebelusul doarme!" imi umplea capul, dar nu puteam sa-mi iau ochii de la tine, pentru simplu fapt ca erai aici, dupa ce ai stat odinioara inauntrul meu.
Nu vei cunoaste niciodata turele pe care le-am facut, oboseala care se instalase in corpul meu pe masura ce burtica crestea si ma rasuceam si ma rugam sa fii bine si sa te pot strange in brate. Nu vei sti niciodata despre deciziile care pareau atat de importante la acel moment: alaptare sau nu? Interzicerea pe intreaga durata a alaptarii a cartofilor prajiti si a capsunelor.
Niciodata nu vei sti cat de uimita eram atunci cand parea ca ai crescut peste noapte, cand te misti cu gratia unei femei, dar dormi ca si copilul pe care l-am tinut odata in brate.
Nu vei cunoaste niciodata modul in care o inima poate bate in afara corpului, statornic si puternic, neclintit si dedicat doar tie.
Niciodata nu vei sti cum ma vad in tine, ceva care ma inspaimanta, chiar daca ma "infloreste".
Niciodata nu vei sti cat de mult imi place sa te vad cum cresti, sa vad tot ce faci pentru fratii tai, cum suporti povara de a fi cel mai mare - si fata - asa de gratioasa.
Niciodata nu vei sti ca te mai privesc cand dormi, ca nu ma voi opri niciodata sa-ti dau parul la o parte de pe ochi, ca sa-ti vad fata frumoasa.
Nu vei sti niciodata ce furie poate simti o mama atunci cand cineva o cearta pe fetita ei, felul in care ma doare stomacul pentru tine cand te vad nervoasa, asa cum simt ceea ce simti si tu.
Niciodata nu vei sti despre cea mai mare frica din viata mea, ca te vei indeparta de mine, incet-incet, in timp ce cresti.
Niciodata nu vei sti cum fiecare pas, fiecare respiratie, de fiecare data cand vad ca te gandesti la ceva, la fiecare poveste pe care o spui, la fiecare miscare pe care o faci, ma face sa ma simt fericita de darul pe care il am.
Nu vei sti niciodata, draga mea fiica, cum ai devenit intreaga mea lume, cum mi-ai schimbat intreaga lume si vei fi mereu lumea mea.
Dar sunt aici. Chiar si atunci cand crezi ca nu sunt. Si asta este o promisiune.