Buna iubitule,
Da, inca mai esti iubitul meu, de fapt tu esti marea mea iubire. Te-am ales (si mai ales) sa imi petrec intreaga viata cu tine. Tu esti cel mai bun prieten al meu si persoana care ma cunoaste cel mai bine din intreaga lume. Eu sunt cea care te cunosc mai bine decat te cunosti tu insuti. Am fost facuti sa fim impreuna si te iubesc atat de mult.
Dar tot tu esti si partenerul meu de parenting. Si uneori ma intreb daca nu cumva in ultima vreme relatia noastra este mai mult una de afaceri - incercam sa mentinem un camin si sa ne crestem copiii ca si cum am conduce o afacere, aproape ca nu mai suntem parteneri intr-un cuplu.
Si vreau sa stii ca...
Nu suntem singurii!
Vorbesc cu prietenele mele despre noi. Asa facem noi fetele. Si stiu ca nu ni se intampla doar noua ca unul dintre noi sa adoarma in pat cu fiica noastra in timp ce ii citeste povesti seara, in timp ce celalalt face curat in bucatarie pana la miezul noptii.
Cunosc si alte cupluri, parinti, care nu mai au energia sa zambeasca, sa faca glume, sa rada impreuna atat de des precum si-ar dori.
Stiu ca relatiile prietenelor mele cu partenerii lor nu mai sunt la fel de usoare cum erau inainte sa apara copiii in viata lor. Stiu ca unele dintre ele trebuie sa depuna efort pentru a-si mentine relatia, sa planifice intalniri cu iubitul lor, sa faca compromisuri.
Stiu ca intimitatea (si nici macar nu ma refer la sex) este din ce in ce mai rara in cuplurile pe care prietenele mele le au cu partenerii lor si mai stiu ca uneori astfel de momente intre ei nu sunt tocmai sincere.
Stiu toate acestea pentru ca am vorbit despre ele cu aproape fiecare din prietenele mele care sunt si ele mamici.
Dar aceasta este etapa de parenting in care ne aflam acum!
Cu totii avem copii mici. Suntem obositi. Suntem stresati incercand sa imbinam timpul petrecut la serviciu cu job-ul full time de a fi mami si tati, in timp ce incercam sa ne mentinem pe linia de plutire si sa ne vedem de viata noastra.
Iubitul meu, nu suntem noi singurii care trec prin asta. Nu ni se intampla doar noua. Acum este momentul in care vorbim mai putin pentru ca nu mai putem avea aceleasi conversatii ca in trecut si asta din cauza intreruperilor constante ale copiilor nostri, dar si din cauza oboselii care ne invaluie tot timpul. Si
atunci cand vorbim, vorbim mai mult despre ce avem de facut, decat doar de dragul de a face conversatie si de a rade impreuna asa cum obisnuiam in trecut.
Atunci cand ajungi acasa, vorbim pe repede inainte despre ce s-a intamplat peste zi in timp ce unul din copii are o criza de nervi pentru ca refuza sa manance morcovii de la cina, iar celalalt are nevoie sa fie tinut in brate si alinat pentru ca nu isi gaseste iepurasul de plus pe care de fapt l-a pierdut in parc acum mai bine de o saptamana. Este cam greu sa faci conversatii in conditiile acestea, nu?
Stiu ca mesajele mele de peste zi nu suna ca si cum ar fi ale unei iubite, ci mai degraba ale unei partenere de afaceri, "poti sa cumperi tu lapte diseara?" sau "poti sa mergi tu maine dimineata la pediatru cu cel mic pentru vaccin?
Eu am o sedinta la prima ora", in timp ce mesajele tale lasate in bucatarie imi spun cand ar trebui sa ii dau urmatoarea doza de medicamente fetitei noastre cand altadata obisnuiai sa imi lasi un post-it care sa spuna "te iubesc, diseara comandam pizza".
Trebuie sa reaprindem relatia noastra
Stiu ca iti place sa fii tata pentru copiii nostri si sa le fiu mama este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in aceasta viata si mai stiu ca ne admiram reciproc in rolul nostru de parinti ai unor copii minunati, insa admiratia aceasta este altfel decat ce obisnuia sa fie in trecut. Mi-e dor de cum obisnuiai sa te uiti la mine. Mi-e dor de cum obisnuiam sa ma uit la tine. Mi-e atat de dor de "noi".
Ma intrebam la ce se refereau altii cand spuneau ca trebuie sa "munceasca" la relatia lor. Niciodata nu am simtit ca trebuie sa fac asta in relatia mea cu tine, pana acum. Relatia noastra a fost intotdeauna usoara, noi doi am functionat impreuna pur si simplu. Insa acum este momentul sa ne reamintim ce ne face pe noi un cuplu, acum ca suntem si parinti.
Asa in afara de faptul ca avem nevoie de weekend departe de cei mici, doar noi doi, lucru care nu se va intampla prea curand, cred ca avem nevoie sa ne oprim o secunda, sa reevaluam situatia, sa vedem ce ne face sa fim mai mult parteneri de afaceri, sa redevenim parteneri de cuplu.
Cum?
Nu o sa devenim brusc altceva decat ce suntem. Poate ca as putea sa adaug un "te iubesc" la finalul mesajului in care te rog sa cumperi lapte? Poate ca am putea face un efort sa nu adormim imediat ce am culcat copiii si sa petrecem cateva minute impreuna pe canapea?
Poate ca ar trebui sa dormim pe rand dupa amiaza in weekend, ca sa nu ne mai rastim unul la celalalt sau la copii si sa zambim mai des? Sau poate ca ar trebui sa spunem mai des cat de dor ne este unul de celalalt si sa petrecem mai mult timp impreuna?
Noi doi, inca functionam impreuna, inca suntem noi, doar ca avem nevoie sa ne acordam putin atentie.
Si iubitul meu, sa ne amintim ca va veni o vreme cand nu vom mai fi tot timpul asa de obositi. Cand patul nostru va fi din nou doar al nostru pentru ca niciunul dintre copii nu va mai vrea sa doarma cu noi. Mai devreme sau mai tarziu, vom avea timp sa vorbim neintrerupti pentru ca cei mici nici nu isi vor mai ridica privirea din telefoane. Si atunci stiu cu certitudine ca ne va fi dor de etapa in care suntem acum. Dar pana atunci, hai sa ne redescoperim pe noi.
Tu esti partenerul meu in viata si in misiunea asta imposibila de a fi parinte, insa nu esti partenerul meu de afaceri si amandoi ar trebui sa ne reamintim acest lucru in fiecare zi.