Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul sau (Eclesiastul 3:1)
Esti insarcinata si abia astepti sa iti cunosti pruncul. Nici nu a trecut o saptamana de cand micutul tau a venit pe lume si tot ce iti doresti este sa creasca, sa manance singur, sa faca primii pasi, sa il auzi rostind primele cuvinte. Timpul curge, nemilos si neinduplecat si totusi tu iti doresti sa treaca cumva si mai repede peste bebelusul tau.
Iti doresti sa poata vorbi, sa mearga, sa stranga jucariile si debandada pe care o lasa in urma, sa mearga la gradinita si la scoala, sa isi ia permisul de conducere, sa se angajeze, sa se casatoreasca, sa aiba proprii sai copii. Si nu eziti sa iti exprimi aceste dorinte ori de cate ori ai ocazia.
"Abia astept sa mai creasca, atunci nu va mai trebui sa duc munca de convingere cu el in fiecare seara si va stii ca trebuie sa se spele pe dinti si sa isi ia pijamalele, nu capa lui Zorro!- inainte de a merge la culcare"
"Abia astept sa mai creasca, atunci va stii ca trebuie sa fie ordonat si sa nu rascoleasca sifonierul in cautarea pantalonilor bleu care i-au ramas mici acum 1 an dar pe care inca insista sa ii poarte in fiecare zi la gradinita".
"Abia astept sa mai creasca, atunci va fi mai liniste in casa".
"Abia astept sa creasca si sa stie singur raspunsul la toate intrebarile".
Dragi parinti,
Nu ma mai grabiti sa cresc. O voi face oricum, intr-o buna zi. Poate ca imi este greu sa imi leg sireturile astazi, dar va promit, voi invata. Si poate ca acum adorm mai greu seara, dar adevarul este ca nu vreau inca sa ma culc, vreau sa mai petrec putin timp cu voi pentru ca mi-ati lipsit atat de mult astazi cand am fost la gradinita.
Stiu ca va doriti sa strang jucariile din sufragerie, dar vreau sa va uitati cu atentie si sa observati ce fortareata am construit, eu singur! Vreau sa fiti mandri de mine, asa ca le las acolo, poate veti putea vedea mai mult decat haosul pe care il vedeti acum.
Si mami, stii pantalonii aia bleu pe care tot incerci sa ii arunci dar eu insist sa ii port in fiecare zi, desi ma strang? Sunt pantalonii mei de supererou, ma fac sa ma simt invincibil cand nu sunt cu voi sa ma protejati, asa ca mai lasa-ma sa ii port si astazi, te rog. Imi pare rau ca am lasat urme cand am intrat incaltat in casa de la fotbal, dar abia asteptam sa iti povestesc ca am castigat meciul si am uitat ca trebuie sa ma descalt.
Stiu ca va enervez uneori punand tot felul de intrebari, unele la care stiu deja raspunsul, dar vreau sa fiu sigur si voi sunteti singurele persone in care am incredere pe lumea asta.
Cumva, in graba ta de a-ti vedea prichindelul mare, uiti. Uiti ca intr-o zi va creste, mai devreme decat te astepti, mai devreme decat esti poate pregatita. Si poate ca nu stii acum, dar intr-o zi iti va fi dor de chicotele cu care esti intampinata seara cand vii de la serviciu (si da, iti vor lipsi si tanguielile si negocierile pentru o portie de desert inainte de cina).
Candva, in viitor, dar mult prea repede decat iti imaginezi, iti vei dori sa fi intrebata cate in luna si in stele, insa copilul tau nu va mai avea nevoie de tine sa ii raspunzi la intrebari. Va veni o zi cand in sufragerie va fi prea ordine, cand nu va mai trebui sa cauti telecomanda printr-un maldar de rufe necalcate, cand nu te vei mai impiedica de tenisii de la usa.
Copilul tau va creste si va veni o zi cand iti vei dori ca timpul sa fi stat in loc. Asa ca data viitoare cand iti alergi prichindelul prin magazin, carandu-i in brate fratiorul nou nascut, in timp ce incerci sa faci cumparaturile pentru cina, incearca sa iti aduci aminte…sa nu grabesti copiii sa creasca.