"- Crezi ca sunt o mama buna?" Stateam pe canapea, alaturi de fiul meu cel mare, si am gasit curajul sa-l intreb ce credea cu adevarat despre mine. Era un act curajos pentru ca el avea doar patru ani la acea vreme si stiam ca va da un raspuns cinstit.
"Da, esti o mama buna", m-a asigurat cu o imbratisare. Am fost surprinsa cat eram de agitata, cand am pus aceasta intrebare. Imi amintesc ca ma gandeam inainte de a auzi raspunsul: daca nu eram o mama buna? Raspunsul lui a fost ca o usurare.
Cateva zile mai tarziu, am impartasit un moment care a fost mult mai putin afectuos. El statea de ceva timp in baie, asa cum avea obiceiul sa o faca la inceputurile antrenamentului la toaleta. Din nu stiu ce motiv eram intr-o mare graba, dar asta nu era ceva neobisnuit. Dupa ce mi-am dat seama ca nu il pot determina sa faca ce as fi vrut eu, am iesit din baie tipand, constienta ca nu aveam controlul nici asupra lui, nici asupra mea in acel moment.
Cand nerabdarea mea arata asa, imi pun la indoiala abilitatile mele de mama.
Uneori mi se pare ca sunt o "mama buna" doar din intamplare si ca, de fapt, adevarata eu este "o mama rea"
Cred ca majoritatea dintre noi, mamale, ne temem, in secret, ca „o dam in bara”, ca nu suntem capabile, ca suntem rele si ca nu suntem asa cum trebuie. Cel putin multe dintre mamicile pe care le cunosc se simt in felul asta. Deci momentele noastre de „mama rea” nu par decat sa ne confirme suspiciunile.
Am intrat in dormitor pentru a-mi da atat mie, cat si fiului meu, putin spatiu. Nu aveam chef sa vorbesc. Eram suparata pe el, dar mai ales dezamagita de mine. Dar el, in loc sa adopte tehnica - "am nevoie de spatiu" -, statea in usa si striga: "Esti o mama buna. Esti o mama buna."
Am intors capul si m-am uitat la el cu neincredere. De unde stia exact ce sa spuna? Am cedat si am inceput sa plang.
Nu stiam cum sa raspund la ceea ce el repeta mereu, reiterand, spre surprinderea mea, cuvintele complet opuse fata de felul in care ma simteam. Nu-mi amintesc de ce ne-am confruntat in acea zi, probabil din acest motiv: Am auzit aceste patru cuvinte esentiale de la singura persoana a carei opinie conteaza: „Esti o mama buna”.
In acea zi, vocea interioara a adevarului mi-a strigat: "Esti o mama buna". Prin glasul fiului meu, mi-a spus acest lucru trecand chiar peste rusinea si ura mea de sine, si peste degetul acuzator care arata spre mine.
Cum am indrazneala sa ma numesc "o mama buna", chiar si atunci cand nu ma comport ca una? Ei bine, daca sunt "o mama buna", ma pot purta ca una. Pot sa las "mama rea" in trecut oricand vreau si sa ma indepartez de ea. Nu ea reprezinta cine sunt eu.
Chiar si atunci cand tip la copiii mei, chiar si atunci cand sunt nerabdatoare, ingrozitoare si epuizata, cea care sunt cu adevarat este "mama buna". Iar cheia este: nu ma comport ca mine in acel moment. Toti avem astfel de momente.
Acelasi lucru este valabil pentru tine: Esti o mama buna. Chiar si atunci cand nu actionezi ca una.
Adevarata tu isi iubeste proprii copii cu o dragoste sacrificiala pe care n-ai stiut ca o ai. Adevarata tu ramane treaza pana noaptea tarziu, tinand in brate trupuri obosite si stergand lacrimi, sau cautand dupa medicamente si soptind cantece de leagan, atunci cand nu-ti doresti decat sa stai confortabil in propriul pat.
Daruiesti, daruiesti si iar daruiesti si, de cele mai multe ori, nimeni nu vede ca faci acest lucru. Nimeni nu stie. Si nu suntem intotdeauna recunoscute pentru aceasta munca grea. Nu primim medalii, premii sau bonusuri grase. Nu aparem la stiri si nici nu ni se iau interviuri la stirile locale. Si toate acestea te fac sa fii o mama buna. Pentru ca nu ai nevoie de acestea. Tu continui oricum.
Nu multi oameni ne vor spune ca suntem mame bune. Dar avem nevoie sa stim asta, nu-i asa?
Tu esti o mama foarte buna!