Daca faci un copil si nu il alaptezi, toata lumea te judeca si da din cap dezaprobator. Ce fel de mama esti daca nu ii dai copilului sa suga? Dar oare doar asta te face mama?
Inainte sa am copii imi spuneam mereu ca atunci cand voi fi mama ii voi alapta. Era ceva normal, comod si sanatos. Mi se parea cel mai frumos lucru posibil si eram convinsa ca doar asa se creeaza acea legatura indestructibila dintre mama si bebelus. In plus, ce aliment e mai bun pentru un bebelus decat laptele matern?
Aflasem asta de la mama, de la bunica, de la matusi, din carti, reviste si de la medici. La primul copil a iesit totul bine. Dar la al doilea... A fost imposibil! Nu stiu si nu voi sti niciodata de ce nu am putut alapta dupa a doua nastere, dar a fost o experienta dura care mi-a schimbat radical viziunea. De fapt prejudecatile.
Nimic nu te face sa empatizezi cu alte femei care au trecut prin asa ceva, decat sa simti pe propria piele durerea si deceptia provocata de imposibilitatea de a-ti hrani copilul la san, “asa cum a lasat Dumnezeu”, asa cum e “normal”. Si nimic nu te invata mai bine decat aceasta experienta sa nu iti mai dai cu parerea despre actiunile si deciziile altora.
Sa alaptezi un copil nu e chiar asa usor, indiferent ce ar spune altii. Si mama, si bebelusul trebuie sa invete impreuna despre aceasta experienta.
Chiar si atunci cand nu esti la primul copil, tot e ceva nou. Pentru ca fiecare bebelus e diferit, chiar daca teoria e aceeasi. Trebuie sa stii cum sa tii copilul, cum sa stai intr-o pozitie corecta ca sa nu te doara spatele, sa fii mereu atenta ca micutul sa prinda bine sanul si sa suga cum trebuie, nu doar sa molfaie. Altfel se lasa cu urlete care transforma aceasta experienta pretioasa intr-una dureroasa si stresanta.
Strangi din dinti si iti spui ca nu esti singura mama care trece prin chinurile alaptarii. Iti stergi lacrimile si iti spui ca asa e la inceput si ca in cateva zile sau saptamani, in cel mai rau caz, o sa treaca, o sa te obisnuiesti. Si ca e datoria ta sa iti hranesti copilul. Iar apoi vine si momentul in care pediatrul iti spune ca, desi tu crezi ca bebe suge suficient, la fiecare san, cantarul arata ca nu ia in greutate; sau, mai rau, ca a slabit...
Si sa nu mai vorbim de mastita, de febra, de durerile uneori insuportabile. Sau de situatiile in care mama pierde laptele dupa doar cateva zie, lasand-o aproape in depresie pentru ca nu isi poate face datoria de mama.
Dar de ce este asta o datorie? De ce o mama care nu alapteaza trebuie sa se simta ca o ciudatenie a naturii? De ce trebuie sa i se spuna ca bebelusul ei nu se va dezvolta normal nici fizic, nici afectiv? Si, mai ales, de ce o mama care alapteaza este mai respectata decat una care nu o face?
Lumea ar face bine sa inteleaga ca nu trebuie sa isi bage nasul unde nu-i fierbe oala; in special in "oalele" cu chestiuni private si cu decizii personale. Iar una dintre “oalele” astea este alaptarea, o chestiune care ii priveste doar pe mama si pe copilul ei; nu pe tata, nu pe bunici, nu pe cumnati si cumnate, nu pe prieteni, vecini bagaciosi sau specialisti si nici macar pe medicul pediatru. Toti "parerologii" nu fac altceva decat sa puna o presiune si mai mare pe mama, care si asa are de luptat cu propria nesiguranta in primele zile de dupa nastere.
Cand am nascut al doilea copil, alaptarea a fost un chin. Durerile erau teribile, o adevarata tortura, dar ma gandeam ca daca nu suport, nu imi fac datoria de mama.
Intr-o zi am ajuns cu bebe la Urgenta. Vomitase un lichid maro si m-am speriat ingrozitor. Medicii l-au consultat si mi-au spus ca nu e nimic grav si ca voma maro era de fapt sangele pe care copilul il inghitise odata cu laptele. Atunci am decis sa renunt la alaptat. M-am gandit, evident, ca poate nu sunt o mama buna, ca nu voi fi niciodata, ca e nedrept; apoi am facut tot felul de scenarii in minte legate de cum va evolua copilul si relatia mea cu el.
Ca sa nu o iau razna, ma gandeam ca e normal ca o femeie sa isi puna astfel problema cand nu alapteaza fie din motive de sanatate, fie pentru ca nu poate, fie pentru ca nu vrea. M-am torturat cu intrebari zile la rand, iar apoi am ajuns la o concluzie: NU E NORMAL! Nu e nici macar logic. Pentru ca nu trebuie sa alaptezi doar pentru ca asa ai invatat ca e bine. E ideal, dar daca nu se poate, nu se poate si gata!
Alaptarea trebuie sa fie un act natural, care aduce satisfactie si mamei, si copilului. Cand devine un cosmar sau o corvoada impusa de conventii, mai bine renunti. Pentru ca nu vrei nici sa ai sani distrusi, nici ca bebe sa fie hranit incorect, nici sa ramai cu aceasta amintire oribila pentru toata viata.
Dupa ce am decis să renunt la alaptat, pe langa dureri si mastita, am avut de a face cu un adevarat tir de pareri. "Avizate", evident. Soacra imi spunea ca e mai bine asa, pentru ca si asa fata nu lua in greutate. Mama si sora insistau sa mai incerc, ca sa nu regret mai tarziu. Medicul imi spunea sa ma mulg ca sa nu apara complicatii si ca sa aman cat mai mult posibil trecerea la lapte formula.
Nu am simtit niciodata atat de multa presiune pe umerii mei. Fiecare parere era ca un bolovan pe care cineva mi-l atarna de gat. Si unde m-au dus toate astea? La o stare de nesiguranta uriasa, la o tristete coplesitoare si la o teama imensa ca nu sunt in stare sa fac ce e mai bine pentru bebelusul meu; la o depresie din care am iesit cu greu, dar am iesit.
Am realizat apoi ca, asa cum facusem poate si eu de multe ori, sa spui despre o femeie ca este o mama rea sau iresponsabila doar pentru ca nu alapteaza inseamna sa diminiuezi toate celelalte aspecte ale maternitatii. Si este tare nedrept! Pentru ca daca nu poti sau nu vrei sa iti alaptezi copilul, nu inseamna ca nu il iubesti sau ca nu ai grija de el.
Pentru toti cei care gandesc asa, am de spus doar atat: inainte de a comenta despre decizia unei femei care nu isi alapteaza copilul, intreaba-te daca nu gresesti tu punand etichete.
A fi mama nu inseamna doar sa hranesti un copil la san pentru cateva luni, un an, un an si ceva. Devotamentul, dragostea, grija, protectia sunt lucruri pe care o mama nu le pierde niciodata, indiferent ce mananca copilul ei, indiferent cati are si unde se afla.
Laptele matern, in schimb, e resursa limitata si se termina mai devreme sau mai tarziu. Iar o mama isi va iubi copilul la fel de mult si cand acesta suge, si cand nu o mai face. Tocmai de aceea e absurd sa critici o femeie care nu alapteaza. Pentru ca este fix decizia ei, indiferent de motivele care au dus la ea. Iar cine va spune altceva, nici macar nu merita sa fie contrazis.
Foto: Freepik