Poti iubi un copil adoptat la fel ca pe unul biologic? Noi nu va putem oferi raspunsul la aceasta intrebare, insa Cristina, mama a doi copii (unul adoptat si unul biologic) a facut acest lucru. Povestea Cristinei este una emotionanta. Dorindu-si foarte mult sa devina mama, acesta a adoptat un copil, iar cativa ani mai tarziu a nascut o fetita. Acum, mama de doi copii, Cristina sustine ca nu conteaza ca unul este copil biologic si altul este adoptat. Ii iubeste pe amandoi la fel de mult.
Iata marturia emotionanta a unei mame care arata ca poti iubi la fel de mult un copil adoptat, pe cat poti iubi un copil biologic.
“Circumstantele vietii au facut sa ajung la varsta de 40 de ani singura, fara compromisuri si fara copii. Nu spun fara familie, deoarece provin dintr-o familie numeroasa si ma bucur de parintii, fratii, cumnatii si nepotii mei.
Intr-o zi am decis ca este momentul sa am un copil. Nu ma intrebati de ce, dar am stiut dintodeauna ca primul meu copil va fi unul adoptat. Prin urmare, intr-o zi am decis ca este momentul sa devin mama si am inceput procedurile de adoptie. Nu am spus nimic, nimanui ci am demarat procedura de adoptie. Pentru ca adoptia in Spania dureaza aproximativ 7-8 ani, am ales adoptia internationala.
Deoarece eram singura, nu avem un sot sau nici macar un partener, multe tari nu au acceptat aplicatia. Tarile care mi-au oferit mai multe optiuni erau India si Etiopia. Nu am ezitat nicio clipa si am mers mai departe.
M-au acceptat si, pe 22 decembrie 2008, fiul meu Amanuel a fost pre-alocat. Pentru prima oara l-am vazut intr-o fotografie. Avea o luna. Nu ma puteam opri din plans! Am crezut ca va fi un baiat de doi sau trei ani, dar era aproape un nou-nascut. Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ideea de scutece, sticle, dependenta si, in acele momente, sprijinul familiei a fost un real ajutor.
De cand am depus actele, pana l-am obtinut pe Amanuel au trecut 18 luni. Am avut norc, deoarece procedura de adoptie poate dura mult mai mult. Imi amintesc si acum calatoria facuta la Addis Ababa, Etiopia, in aprilie 2009. In fiecare secunda de la pre-repartizare m-am gandit numai la copilul meu “Cum o sa fie el?”.
Acele luni de asteptare au fost dificile, insa, in cele din urma am putut sa-l tin in brate pentru prima oara, si sa-i ofer primul sarut. Eram atat de emotionata incat nici sa plang nu mai puteam. S-a uitat la mine si a zambit, iar de atunci nu a mai incetat sa zambeasca. In acel moment am inteles amandoi ce se intampla. Eu aveam un copil, iar el avea o mama. Acum are 10 ani si inca imi mai spune noaptea: “Mama, imi poti spune cand m-ai imbratisat prima data?”.
Eram foarte fericiti impreuna si atunci l-am cunoscut pe omul care avea sa-mi devina sot si lui tata, cel mai bun prieten si partener din lume. Totul a venit natural si am oficializat relatia, moment in care Luismi l-a adoptat in mod legal pe Amanuel.
Cand vine un copil biologic dupa adoptie
Timpul a trecut, iar Amanuel isi dorea un frate. Si l-a dorit atat de mult incat (cu ajutorul norocului si al stiintei) la 46 de ani am ramas insarcinata cu Valentina. Am avut parte de o sarcina normala si ne-am bucurat toti trei de momentele in care Valentina crestea in burta. Era foarte activa, iar fratele meu mi-a dat un aparat cu ultrasunete, iar seara stateam toti trei si ascultam bataile inimii Valentinei. Au fost cele mai emotionante si mai frumoase momente. Amanuel inca mai crede ca Valentina a aparut pe aceasta lume pentru ca si-a dorit-o atat de mult incat i s-a implinit dorinta.
Eu aveam doua temeri mari: sa nu am probleme in timpul sarcinii, din cauza varstei si ce se va intampla dupa ce voi naste. Voi putea iubi al doilea copil la fel de mult ca pe primul? Numai timpul mi-a luat aceste temeri de pe umeri si mi-a aratat ca iti poti iubi ambii copii la fel de mult.
Si a venit momentul in care am nascut-o pe Valentina. Am nascut prin cezariana, din cauza varstei, insa totul a decurs bine. Iar cand i-am acordat primul sarut a fost la fel de emotionant ca momentul in care i-am acordat primul sarut lui Amanuel. A fost totul al fel de intens. Ambii copii au fost la fel de doriti, iar Valentina a fost asteptata cu nerabdare si de catre fratele ei.
Nu am putut sa o alaptez pe Valentina, dar evenimentul a fost unul benefic pana la urma deoarece acasa era o adevarata petrecere cand trebuia sa manance. Toata lumea dorea sa o hraneasca cu biberonul. Trebuie sa recunosc ca pentru Amanuel a fost cel mai bun lucru care i se putea intampla.
Iar de aici incepe povestea normala a unei familii cu doi copii. Ei se adora, se joaca, invata, isi destainuie lucruri, se cearta, se impaca… tot ce fac fratii intre ei.
Ca mama, nu-mi etichetez copiii: negru/alb, adoptat/biologic, urat/frumos, istet/prostanac. Cand ma uit la ei nu vad altceva decat copiii mei. Ma preocupa fericirea lor, sanatatea, valorile pe care le insuflu. Ma bucura rasul lor, nebunia lor si imi place sa-I privesc zi de zi, dar si seara de seara cand dorm. Imi place sa le spun povesti, sa ne uitam la filme impreuna si sa luam micul dejun in familie.
Abordam problemele impreuna si discutam, ne spunem opiniile. Exista si momente in care nu au un coportament adecvat si ii mustruluiesc si le explic ce gresesc. Iar ca regula fundamentala in familia noastra este faptul ca este stric interzis sa minti, desi Valentina nu are inca capaciatatea de a intelege acest lucru foarte bine.
Toate acestea se intampla zi de zi in viata mea, fara sa acord importanta modului in care acesti copii minunati au juns in viata mea. Sunt pur si simplu copiii mei!
Pentru multi aceasta familie poate parea una mai putin obisnuita, insa pentru noi este normala. Ca mama am acea legatura intima, interioara, de dragoste, care nu poate fi explicata in cuvinte, cu ambii copii. Nu este nimic diferit. Aceasta dragoste si admiratie este aceeasi fata de ambii copii. Iar daca ar fi sa o iau de la capat as face acelasi lucru.
Sa adopti este o decizie personala, insa si sa faci un copil este o decizie la fel de personala. Intrebare nu este daca vreti sau sunteti pregatiti sa adoptati, ci daca vreti sau sunteti pregatiti sa aveti copii. Abia apoi decideti daca adoptati sau aveti propriul copil. Dragostea, afectiunea, dorinta si rabdarea se vor ocupa de restul.”