Traim vremuri in care tot mai multe femei amana momentul in care devin mame si tocmai de aceea multe probabil se regasesc in randurile de mai jos.
Puiul mamei,
Stau seara de seara si te privesc cum dormi, iti ascult respiratia si iti veghez somnul pana cand vine si la mine Mos Ene despre care iti povestesc in fiecare seara.
Te privesc si simt ca nu ma mai satur de tine si ma intreb unde sunt eu – cea de dinainte de tine; eu - aceea care punea mereu pe primul plan cariera, banii, creditul la banca pe care trebuia sa-l termin inainte de a te avea pe tine; eu - aceea care, cand a bifat toate prioritatile astea, a decis ca e bine sa mai copilareasca putin inainte de a te avea pe tine; eu – aceea care gasea mereu inca ceva si inca ceva de facut inainte de a te avea pe tine.
As vrea sa o pot intalni pe acea „eu” si sa ii spun ca a fost o fraiera. Da, o fraiera! Habar n-avea ce pierde de fiecare data cand spunea „nu e momentul acum”. Habar nu avea ca fiecare amanare era o luna, un an pierdut din viata ta si din viata mea – cea de acum.
Stiu acum ca tot ce trebuia sa fac inainte de a te avea pe tine erau doar alibiuri in spatele carora m-am ascuns prea mult timp. Timp pe care nici macar nu l-am furat de la mine, ci de la tine, puiul mamei. Si te rog sa ma ierti pentru asta.
Te rog sa ma ierti, ingeras, pentru ca nu te-am primit mai devreme in viata mea. Te rog sa ma ierti pentru ca din cauza asta va trebui sa auzi prea des ca ma doare spatele, piciorul sau capul atunci cand tu vei vrea sa te duc in brate, sa alergam prin parc sau sa ne jucam impreuna.
Te rog sa ma ierti ca nu voi fi la fel de tanara si de proaspata ca mamicile colegilor tai de la gradi si de la scoala.
Te rog de pe acum sa ma ierti daca vom avea conflicte provocate de mentalitatea mea prea batranicioasa pentru vremurile adolescentei si tineretii tale.
Promit sa raman cat mai mult tanara in spirit si sa fiu langa tine cat mai mult si sper doar ca vei avea rabdare cu mine. Noi, parintii, avem o superputere: aceea de a uita uneori cum eram si noi in copilarie si adolescenta, cand eram in permanent conflict cu parintii nostri; si sper sa reusesc sa o anulez.
Te voi invata tot ce stiu si vom invata impreuna ca timpul nu trebuie irosit.
Dar ceea ce vreau cel mai mult sa te invat este sa te iubesti in primul rand pe tine si, fara egoisme, sa te pui mereu pe primul plan; sa stii sa iti stabilesti prioritatile si sa nu accepti sa amani lucruri importante pentru tine de dragul altora. Nici macar de dragul meu.
Promit sa te las sa faci propriile alegeri si sa comiti propriile greseli pentru ca stiu ca doar asa vei putea invata. Si sper sa nu uit ca promit sa nu te fortez sa inveti din greselile mele pentru ca stiu ca asta nu se intampla niciodata.
Promit sa incerc sa nu te fac niciodata sa regreti ca ai o mama mai batrana decat au prietenii tai. Sper sa nu imi reprosezi niciodata asta. Nu am asteptat atat de mult pentru ca nu te-am dorit, ci pentru ca mi-am spus mereu ca atunci cand va fi sa am un copil vreau sa ii pot oferi bucurie, dragoste, armonie, nu incruntare, presiune si neajunsuri. Naiva... Si mai stiam ca, atunci cand va fi sa fie, vreau sa ii ofer copilului meu TIMP. Si culmea, tocmai timpul este ceea ce va ajunge sa ne lipseasca la un moment dat, cand tu vei fi mare si eu batrana cu acte in regula.
Te privesc cum dormi si acum stiu ce inseamna sa te simti cu adevarat intreg. Am mai avut poate senzatia asta si cu alte ocazii in viata, dar acum pot spune ca atunci habar n-aveam de nimic. Iti multumesc, ingeras, ca ai venit in viata mea desi eu am tinut atata timp usa inchisa.
Iti multumesc ca m-ai ales tocmai pe mine sa fiu cea careia ii dai un sens si cea pe care o inveti ce inseamna dragostea asta coplesitoare, in fata careia eu – cea de dinainte de tine s-a preschimbat in fum.