In urma cu putin timp am intervievat un kinetoterapeut care mi-a spus ca purtarea copiilor in brate prea mult timp poate duce la probleme de sanatate, precum tendinita, dureri de spate si alte boli. Atunci m-am speriat si dintr-o prostie, speriata de cele auzite, nu l-am mai purtat pe fiul meu in brate. Mi se parea usor, insa nu imi dadeam seama cat pierdeam de mult.
Intr-o zi, privindu-mi fiul, am sesizat cat de mare a crescut! Atat de mare incat nu mai incapea in bratele mele.
Am sa pretuiesc mereu aceste clipe!
Am scris chiar despre aceasta tema a caratului copiilor in brate: "cand copiii nostri implinesc 2 ani, purtarea lor in brate pe strada devine o sarcina herculeana. Nu mai sunt bebelusi de 6 kilograme, ci mici ursuleti de 12 kilograme, care se rotesc, se misca, se sprijina de gatul tau, de cap. Din pacate, este adevarat, te poti alege cu dureri de gat sau de spate, ce iti pot paraliza miscarea.
Astazi nici nu imi mai amintesc insa acea durere de gat, care nu era un lucru minor, dar imi aduc aminte cat de mult ma strangea in brate. Cat de mult ma incarcam cu energie, chiar si in agitatia lui. Copiii au nevoie sa stea la mama si la tata in brate! Cat era de mare, l-am ridicat sus in brate si de atunci in fiecare zi! Cand sufera, copiii au nevoie sa fie tinuti in brate. L-am luat de fiecare data cand mi-a cerut asta din momentul in care am realizat ca nimic nu ma poate face sa renunt la aceasta minune: imbratisarea, alinarea lui cand sufera. Am sa pretuiesc mereu aceste clipe! Momentul in care se sprijina cu capul pe umarul meu si ma tine de gat cu bratele lui mici este uimitor, plin de iubire!
Imi amintesc ca una dintre ultimele dati cand l-am purtat pe fiul meu in brate era pe la 6 ani, deoarece spunea el "si-a fracturat piciorul". L-am asezat la un moment dat pe o banca si dintr-odata s-a ridicat si a inceput sa alerge dupa o pisica. M-am infuriat, pentru ca il carasem mult, dar astazi imi amintesc amuzata de acea intamplare si imi dau seama cat de multa nevoie avea de atentia mea, de bratele mele ocrotitoare!
Fiul meu mi-a sarit in brate pana la 20 ani, dupa care si-a luat zborul. Si-a intemeiat familia lui, iar eu am ramas cu bratele goale. A crescut brusc. Inca are nevoie de mine cand sufera, dar eu nu voi mai putea simti piciorusele lui mici incolacite pe mine si nici respiratia lui usoara cand ma tine de gat.
Tineti-va copiii in brate cat puteti de mult. Este mai bine ca azi sa ai bratele obosite, decat maine goale!