Nu lasa stresul sa te bantuie in vacanta sau in concediu! Perioada de concediu, si-asa scurta, trebuie sa fie plina de relaxare, voie buna si optimism. De aceea, ai nevoie de cateva trucuri cu ajutorul carora sa combati orice urma de stres!
Pune la punct detaliile plecarii si ale intoarcerii dinainte de a pleca in vacanta!
In momentul in care iesi pe usa este bine sa ai rezervate si stabilite clar toate detaliile legate de drum, cazare, excursii, croaziere etc. Cumpara biletele de intoarcere si rezerva orele inainte de a pleca in concediu. In acest fel vei sta linistita si relaxata pentru ca totul este programat.
De obicei, aceste detalii sunt foarte stresante, pentru ca exista tot felul de riscuri: de a nu mai prinde bilete, de a rata escala, de a nu sti sa ajungi undeva etc.
Cazeaza-te la un hotel cu toate serviciile incluse!
In ziua de azi, sa mergi in vacanta la un hotel cu toate serviciile icluse nu mai este un lux. Dimpotriva, exista oferte extrem de convenabile. Scapi de un stres in vacanta daca stii ca ai mese cu program flexibil (si alimente la alegere) si bautura la discretie. Nu mai trebuie sa te stresezi unde, cum si in ce fel mananci!
Nu programa fiecare activitate din vacanta!
Gandeste-te la cateva obiective turistice de vizitat, la cateva activitati interesante specifice locului, dar nu programa pe zile si ore. In vacanta, totul trebuie sa fie relaxant, nu sa stai cu agenda dupa tine. Daca le vei avea notate si programate, iar ceva va interveni in program, te vei enerva si stresa. Trebuie sa ai in un program flexibil.
Faceti ceea ce doriti!
Poate ca exista anumite obiective turistice esentiale in acea regiune sau activitati pe care este indicat sa nu le ratati. De exemplu, daca ajungi la Paris este pacat sa ratezi turnul Eiffel, nu? Dar daca nu ai chef sau nu te tenteaza, este mai bine sa nu o faci. In vacanta nu se fac lucruri doar pentru ca trebuie, ci doar pentru ca iti face placere. Asadar, da frau liber dorintelor.
Ia cardul dupa tine, dar asigura-te ca ai si bani lichizi!
Nu te baza doar pe cardul doldora de bani. S-ar putea sa iti faci o multime de nervi incercand sa cumperi cate ceva. Exista riscul ca aparatele sa nu mearga sau sa nu se primeasca carduri in unele magazine sau baruri ori restaurante. Cel mai indicat este sa ai la tine si bani lichizi.
Dormi cat mai mult, dara fara a pierde distractia!
Este adevarat ca ai de recuperat ceva ore de somn in vacanta. Dar nu dormi tot sejurul. Insa daca pana acum ti-era imposibil, ai ocazia sa introduci in programul de vacanta somnul de dupa-amiaza. Un rasfat binemeritat si un serviciu facut sanatatii tale!
Lasa telefonul de serviciu si laptopul acasa!
Deconecteaza-te de toate sursele de stres! Principalele tinte: telefonul de serviciu si laptopul. Concediul inseamna timp liber. Nu trebuie sa existe nicio "urgenta" care sa-ti strice bunastarea in vacanta. Asa ca cel mai indicat e sa le lasi acasa!
Rasfata-te!
Perioada de vacanta este cea mai indicata pentru rasfaturi, oricat de mici. Fie ca bei cocktail-uri si stai la plaja citind o carte buna sau ca mergi la sedinte de masaj, la spa-ul hotelului, fa-ti aceste placeri. Pana la urma la asta se rezuma vacanta - la activitati care iti fac placere!