Prajitura cu iaurt fara coacere dupa reteta lui Sorin Bontea, desertul preferat al celor mici

| | Actualizat: 2024-02-05 20:12:58

 

Atunci cand vine vorba despre dulciuri, majoritatea copiilor au o slabiciune pentru ele.

Este de preferat ca la desert sa le dam celor mici, pe cat posibil, dulciuri facute in casa si nu din comert.

Iar unele deserturi chiar se fac foarte usor si repede, nu necesita coacere si copiii le adora.

Este si cazul acestei plajituri cu iaurt, pe care o poti prepara de cate ori cei mici au pofta de ceva dulce.

E o reteta usoara, rapida, iar Chef Sorin Bontea explica pas cu pas cum sa o faci, intr-un filmulet publicat pe canalul lui de YouTube.

Ingrediente:

  • 280 g biscuiti digestivi
  • 170 g unt
  • 30 g zahar brun
  • 30 g smantana lichida
  • 300 ml frisca lichida
  • 50 g zahar
  • 20 g gelatina
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 700 g iaurt grecesc
  • fructe proaspete (afine, zmeura, capsune)

Aceasta prajitura este asemanatoare cu cheese cake-ul, doar ca are o textura mult mai cremoasa, datorita iaurtului grecesc din compozitie.

Prajitura cu iaurt fara coacere. Mod de preparare

Pentru a face blatul, se maruntesc biscuitii, se amesteca cu zaharul brun si cu untul topit si se omogenizeaza totul. Se pune compozitia intr-o tava rotunda, se niveleaza si se apasa, dupa care se da tava la frigider, astfel incat blatul sa se intareasca. Intre timp, ne vom ocupa de partea cu iaurt.

Se pune smantana lichida intr-un vas pe foc, impreuna cu vanilia, astfel incat sa se incalzeasca si sa se elibereze aroma de vanilie, apoi se lasa la racit. Se pune gelatina la inmuiat in apa rece, pentru aproximativ 5 minute. Se pune gelatina hidratata in amestecul de smantana lichida cu vanilie, pana cand aceasta se topeste.

Intr-un bol incapator, se pune iaurtul grecesc. Se adauga peste el amestecul de smantana lichida cu vanilie si gelatina, care s-a racit complet intre timp. Separat, se bate frisca lichida cu zaharul. Daca frisca este indulcita, nu se mai adauga zahar. Se incorporeaza apoi frisca in amestecul de iaurt, cu o spatula, amestecand usor.

Se toarna amestecul peste blatul de biscuite, care a stat o jumatate de ora la frigider. Se niveleaza, dupa care se da prajitura la frigider, astfel incat compozitia sa se intareasca. Se decoreaza cu fructe proaspete, cu frunze de menta sau cu biscuiti maruntiti. Se poate servi dupa minimum 4-5 ore de stat la rece.

FOTO: Captura YouTube

Citeste si despre