Anemia la copii si sapte alimente care ne ajuta sa o combatem

| | Actualizat: 2021-10-31 17:18:24

Anemia este o afectiune frecventa in randul copiilor, dar ce nu stiu multi parinti este ca exista mai multe tipuri de anemie, in functie de carentele din organism care o provoaca. De obicei este vorba despre deficienta de fier, dar si un deficit de vitamina B12 sau de acid folic pot provoca anemie. Alimentatia sanatoasa este esentiala pentru a o combate.

Ce este anemia

Anemia este o boala a sangelui, cauzata de nivelul scazut de globule rosii. Aceste celule au rolul de a transporta oxigenul de la plamani in restul corpului. Cand numarul sau forma lor nu sunt adecvate, aceste celule devin ineficiente si apar simptome precum oboseala, ameteli, aspect palid sau dificultati de concentrare.

Cauzele deteriorarii functiei globulelor rosii pot fi deficitul de fier, de acid folic sau de vitamina B12, iar tipul de anemie pe care il are copilul va fi determinat prin analize.

Ce alimente combat anemia

Medicul pediatru poate recomanda, in baza analizelor de sange, anumite suplimente alimentare care sa regleze deficitele din organism, dar si unele alimente au efecte extraordinare atunci cand sunt introduse in dieta copiilor.

1. Scoicile

Sunt considerate una dintre cele mai bune surse de fier, dar contin si cantitati mici de vitamina B12. Puteti folosi scoici la conserva, daca nu gasiti proaspete si le puteti prepara cu paste, o reteta care este pe placul copiilor. Ca orice fructe de mare, trebuie preparate termic inainte de servire, mai ales daca sunt mancate de copii.

2. Carnea rosie

Pe langa faptul ca reprezinta o sursa excelenta de proteine, carnea este bogata in fier si vitamina B12. Fierul din carne se absoarbe mai eficient decat cel din legume, insa nu exagerati cu portiile. Oferiti copiilor carne rosie de cel mult doua ori pe saptamana.

3. Lintea

Leguminoasele sunt si ele o sursa buna de fier si acid folic. In plus, ele contin fitati, substante care ajuta la absorbtia fierului in intestin. Inainte de a gati lintea, lasati-o la inmuiat in apa rece, pentru a elibera cat mai bine fierul. De asemenea, o puteti lasa chiar la germinat si folosi in salate. Pateul de linte, de naut sau alte leguminoase sunt idei excelente pentru a include aceste alimente in meniul copiilor.

4. Pestele

Chiar daca nu contine o cantitate la fel de mare de fier precum scoicile, pestele este bogat in vitamina B12 si in acizi grasi Omega3. Includeti pestele in alimentatia copiilor de 3-4 ori pe saptamana si aveti grija la sursa de peste pe care o alegeti.

5. Ouale

Sunt o sursa importanta de fier, vitamina B12, vitamina A, biotina si proteine. In plus, ouale au avantajul ca pot fi preparate in multe feluri, sunt versatile, le puteti da copiilor atat la micul dejun, cat si la cina si este imposibil sa nu gasiti un preparat care sa contina oua si care sa fie pe placul lor.

6. Fructe oleaginoase

In afara de faptul ca sunt bogate in Omega3, unele fructe oleaginoase sunt bogate in fier (fisticul si mugurii de pin), iar altele in acid folic (migdalele si nucile). O mana de nuci este suficienta pentru a le asigura cu copiilor o portie suficienta de nutrienti. Retineti ca este important sa le consume in stare cruda, nu prajite sau sarate.

7. Legume si frunze verzi

Sunt, prin excelenta, o sursa buna de acid folic. O portie de legume verzi sau salata verde pe zi asigura necesarul zilnic recomandat din aceasta vitamina. Daca cei mici nu sunt fani ai salatelor verzi, puteti apela la spanac, andive, ruccola, broccoli, ardei, fasole verde pentru a suplimenta acidul folic.

Cum combatem anemia cu ajutorul alimentatiei

Pentru a va asigura ca fierul din alimente se absoarbe eficient in organism, trebuie sa va asigurati ca exista si o sursa de vitamina C la aceeasi masa. In schimb, nu este recomandat sa combinati alimentele bogate in fier cu produsele lactate, deoarece calciul impiedica absorbtia fierului.

In ceea ce priveste vitamina B12, aceasta se regaseste doar in produsele de origine animala. De aceea este important ca alimentatia copiilor sa contina portii suficiente de carne si alte alimente de origine animala.

FOTO: Freepik.com

Citeste si despre