Bronsiolita la copii

| | Actualizat: 2013-11-07 17:44:32

Bronsiolita este o infectie respiratorie virala care afecteaza bronhiile mici, caile prin care aerul este transportat catre plamani. Boala nu este severa, se manifesta cu precadere primavara si iarna, iar cei mai predispusi sunt bebelusii. Desi la inceput sunt asemanatoare cu semnele unor raceli usoare, simptomele se diferentiaza de acestea pe masura ce boala evolueaza.

Tratamentul nu se bazeaza pe medicamente, ci pe masuri terapeutice de ingrijire la dimiciliu, si trece in aproximativ o saptamana. Iata cum recunosti bronsiolita si ce masuri terapeutice sunt recomandate pentru vindecarea ei!

Aceasta boala este mai des intalnita la bebelusi (deoarece cailor respiratorii ale acestora, fiind mai mici, se pot bloca cu mai multa usurinta decat cele ale unui adolescent sau adult) la copii care nu au fost alaptati si la barbati. Bronsiolita apare de obicei in timpul primilor 2 ani de viata, cu predilectie intre 3 si 6 luni. Desi este o boala mai putin grava, unii bebelusi sunt supusi riscului aparitiei unei boli mai severe ce necesita spitalizare.

Cauzele bronsiolitei la copii

Bronsiolita este o infectie contagioasa, cauzata de infectarea cu un virus care determina inflamarea bronhiilor mici, numite si bronsiole. Principalul virus responsabil pentru declansarea afectiunii este cel sincitial respirator (RSV).

Insa afectiunea poate fi cauzata de orice alt virus, in special de cele gripale sau care determina aparitia racelilor. Boala este contagioasa, iar modul de transmitere este acelasi ca in cazul oricarei alte raceli sau gripe - prin intermediul aerului, stranutului sau prin impartirea la comun a jucariilor si ustensilelor de mancat.  

Simptomele bronsiolitei

Bronsiolele au un rol esential in transportarea aerului catre plamani, iar atunci cand sunt obturate, din cauza inflamarii, determina acumularea mucusului si aparitia problemelor de respiratie. In primele zile, semnele si simptomele bronsiolitei sunt asemanatoare cu cele ale unei raceli obisnuite:

  • rinoree;
  • nas infundat;
  • stare generala proasta;
  • febra usoara (nu obligatorie).

La mai putin de o saptamana de la manifestarea acestor simptome, apar altele noi:

  • respiratie suieratoare, rapida si dificila;
  • puls accelerat;
  • probleme cu somnul;
  • apetit alimentar scazut etc.

Bebelusii pot manifesta si episoade de apnee, adica de oprire pentru scurt timp a respiratiei. Din cauza slabei circulatii a aerului in plamani si a inrautatirii simptomelor, copilul poate obosi repede si poate deveni usor iritabil.  

Tratamentul bronsiolitei

Lasata netratata, bronsiolita poate determina aparitia unor complicatii severe, care pot ameninta sanatatea si viata copilului - cianoza, deshidratare, insuficienta respiratorie severa, pneumonie etc. Este important ca la primele semne ale bolii sa te prezinti cu cel mic la medic pentru a-i pune diagnosticul corect si a primi indicatiile terapeutice corespunzatoare.

Bronsiolita nu se trateaza cu antibiotice, iar alte medicamente sunt foarte rar recomandate si ajuta doar la ameliorarea simptomelor severe, precum febra. Unii medici mai prescriu si antivirale, de tipul ribavirinei, insa multi specialistii sustin ca nu contribuie foarte mult la recuperare.

Cea mai importanta este ingrijirea ambulatorie a copilului. Repausul la pat, hidratarea intensa si umidificarea aerului din camera ajuta la decongestionarea cailor respiratorii ale copilului si la o respiratie mai usoara.


Copilul tau a facut vreodata bronsiolita? Cum l-ai ajutat sa treaca mai usor peste simptomele neplacute ale bolii? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre