Sindromul parului de nepieptanat

Sindromul parului de nepieptanat este o afectiune extrem de rara a firului de par de pe scalp, cauzat de mutatii genetice si se caracterizeaza prin par de culoare blond argintiu care creste anormal, avand un aspect permanent ciufulit, care nu poate fi controlat de un pieptan. Sindromul parului de nepieptanat devine aparent incepand cu varsta de 3 luni a bebelusului, dar se poate manifesta pana la varsta de 12 ani.

Foto: Baby Einstein 2.0

Parul de nepieptanant apare atunci cand bebelusul are aproximativ 3 luni si afecteaza exclusiv podoaba capilara; cantitatea de par existenta este in limite normale, insa firul de par creste mult mai greu, este foarte fin si foarte uscat si in timp culoarea devine fie un blond argintiu, fie un blond de culoarea paielor, este imposibil de pieptanat si sta ridicat in toate directiile.

In unele cazuri, incercarile de a-l controla prin pieptanare cauzeaza ruperea firului de par, insa fragilitatea firului de par nu este una dintre principalele caracteristici ale acestei afectiuni.

Aceasta afectiune nu este de obicei insotita de alte probleme de sanatate, insa in cateva cazuri, a fost descrisa in asociere cu displazii ectodermale, anormalitati osoase, in special la nivelul degetelor de la maini si de la picioare, precum si cu probleme oculare de genul displaziilor retinei, distrofiilor pigmentare si cataractei infantile.

Mutatia a trei gene responsabile de formarea proteinelor necesare formarii foliculului de par este asociata cu aparitia sindromului parului de nepieptanat. In aceste cazuri, modalitatea de mostenire se pare ca este autozomal recesiva, iar in cazul in care mai multi membri ai familiei sufera de aceasta afectiune, mostenirea genetica este autozomal dominanta.

Parul de nepieptanat este considerat a fi o afectiune ce nu se mosteneste, mutatia genei care o produce fiind autozomal recesiva si nemanifestandu-se cu predominanta, insa prin analizarea microscopica a firului de par al membrilor de familie care nu sunt afectati, poate determina existenta aceleiasi anormalitati, desi nu este manifestata; in cazurile in care mutatia este autozomal dominanta, copilul unei personane cu acest sindrom are sanse de 50% sa o mosteneasca.

Diagnosticul se face in urma analizei firului de par cu un microscop de specialitate si prin observarea caracteristicilor simptomelor afectiunii; atunci cand firele de par sunt analizate microscopic, parul este fie in forma triunghiulara fie in forma de rinichi in sectiune si are o adancitura asemanatoare unui canal pe una sau doua din fatetele sale. Un consult dermatologic se impune pentru a evalua si diagnostica sindromul parului de nepieptanat.

Nu exista un tratament specific sindromului parului de nepieptanant, insa simptomele afectiunii dispar treptat si de la sine odata cu inaintarea in varsta si incepand cu varsta pubertatii. Ca orice tip de par fin si sensibil, se recomanda folosirea balsamurilor de par si a periilor moi, evitarea tratamentelor chimice, a produselor cu compusi chimici, a periatului excesiv si a uscatului cu aer fierbinte.

Respectand aceste recomandari, podoaba capilara ar putea fi mai usor de controlat si intretinut; suplimentele alimentare, cum este biotina, ar putea si ele avea un efect pozitiv, conform unor studii recente.