Viermisorii la copii. Cum ii scapi de acesti paraziti

| | Actualizat: 2018-11-22 08:55:51

Multi copii si adolescenti sufera la un moment dat o infectie cu paraziti intestinali. Din fericire, o astfel de infectie, desi este suparatoare, nu are consecinte grave si poate fi usor eliminata.

O mancarime persistenta in zona anala si, in cazul fetelor, chiar si in zona vulvei, insotita eventual de dureri abdominale si de o stare generala de disconfort: sunt simptomele tipice ale infectiei cu oxiuri, cunoscuti sub numele de viermisori. Acestia au dimensiuni reduse, sub un centimetru lungime, si o culoare albicioasa. Sunt subtiri si greu de observat cu ochiul liber.

Oxiuroza este o infectie foarte frecventa. Se estimeaza ca, in intreaga lume, intre 30% si 60% dintre copii si adolescenti au suferit cel putin o data o infectie cu oxiuri. Boala este extrem de contagioasa, astfel ca trebuie retinut faptul ca infestarea nu are nicio legatura cu conditiile de igiena sau cu o sanatate precara.

Infectia nu urmeaza o anumita sezonalitate: viermii pot fi luati in orice moment al anului. Cei mai afectati sunt copiii de scoala primara si gimnaziala.

Traseul de transmitere

Viermii sunt prezenti pe scara larga in mediul inconjurator, unde ajung de la animale domestice, cum ar fi cainii si pisicile, sau de la persoanele infestate. Ouale de oxiuri sunt ingerate involuntar. Practic, atunci cand atingi o suprafata infestata si apoi duci mana la gura, ouale patrund in organism.

Din gura, ouale se deplaseaza in intestin: viermisorii sunt paraziti intestinali. Din intestin, femelele, mai ales noaptea, migreaza in zona anusului, unde isi pun ouale, care se acumuleaza in aceasta zona. La fete, ouale se deplaseaza spre vagin, provocand inflamarea organelor genitale externe.

Cei mai expusi sunt copiii mici, cei de gradinita si cei de scoala primara. Oxiurii pot fi eliminati prin tratament medicamentos, insa exista sanse mari de reinfectare.

Cum observi infectia

E dificil sa observi oxiurii, insa vei observa cu siguranta la copil o serie de simptome. Cel mai evident este scarpinatul in zona anala, iar la fete si in zona vulvara. In cazul in care mancarimea dureaza mai mult de doua zile consecutive, copilul are cel mai probabil viermisori. Uneori mai pot aparea dureri de stomac, senzatie generala de agitatie si disconfort, dificultati in obtinerea unui somn bun. Dincolo de disconfortul mentionat, infectia nu are consecinte mai importante.

Diagnosticarea se face de catre medic, in urma recoltarii de probe biologice din zona anala, pentru a determina apoi microscopic prezenta oualor.

Cum se trateaza

Terapia este foarte simpla. Cu toate acestea, este important ca aceasta sa fie efectuata corect.

Tratamentul se bazeaza pe un medicament antiparazitar care se administreaza pe cale orala in doua reprize: una la momentul diagnosticului si una o saptamana mai tarziu. Este important ca nu doar copilul infestat sa urmeze tratamentul, ci si toti membrii familiei.

In plus, trebuie schimbate toate lenjeriile de pat, prosoapele si imbracamintea la cel putin 60° C. E important sa se arunce buretii de baie utilizati.

Prevenirea

Exista un singur lucru care poate fi facut pentru a incerca impiedicarea raspandirii viermilor: spalatul pe maini cat mai des posibil, mai ales dupa folosirea toaletei si inainte de masa.

 

Citeste si despre