Pepenele, mai ales cel rosu, este fructul-vedeta al verii. Este racoritor, aromat, slab in calorii si ajuta la hidratare, asa ca acest fruct aproape ca nu lipseste din frigiderele romanilor in sezonul cald. Este iubit in egala masura de copii, adulti, dar mai ales de femeile insarcinate. Multe viitoare mamici au pofta de pepene in timpul sarcinii, iar daca se intampla sa fie insarcinate in timpul iernii, poate fi destul de dificil sa gaseasca un pepene cu gust.
Daca ai norocul sa fii gravida vara, te poti bucura din plin, zi se zi, de aroma pepenelui. In jurul acestui fruct circula insa si numeroase mituri, unele dintre ele pozitive, altele negative. Exista presupuse beneficii ale consumului de pepene rosu, insa nedovedite stiintific, la fel cum exista si informatii potrivit carora consumul lui ar trebui evitat in anumite situatii.
Cat de bine este sa mananci pepene in timpul sarcinii? Are sau nu beneficii pentru mama si pentru copil? La aceste intrebari ne propunem sa raspundem in continuare.
Pepenele rosu contine 91% apa, dar si carbohidrati, vitamine, minerale si compusi vegetali. Este sarac in grasimi si in calorii, o portie de 150 de grame de fruct avand sub 50 de calorii. De asemenea, este bogat in luteina si licopen, doi antioxidanti importanti care ajuta la mentinerea sanatatii vederii, creierului si inimii. Exista cercetari care sugereaza ca acesti compusi pot contribui la reducerea riscului de nastere prematura si alte complicatii care pot aparea in timpul sarcinii. Cu toate acestea, cercetarile facute pana in prezent nu sunt suficiente pentru a trage o concluzie in acest sens.
Pepenele rosu poate reduce riscul de preeclampsie?
Asa cum mentionam anterior, pepenele este bogat in licopen. Potrivit unui studiu, 4 mg de licopen pe zi poate ajuta la scaderea riscului de preeclampsie cu pana la 50%. Aceasta reprezinta o complicatie a sarcinii care se manifesta prin hipertensiune arteriala, umflarea extremitatilor si pierderea de proteine prin urina. Este o problema cat se poate de serioasa si poate duce la complicatii sau la nastere prematura. Ipoteza este promitatoare pentru femeile insarcinate, insa este nevoie de mai multe studii pentru a putea stabili o legatura intre licopenul din pepene si scaderea riscului de preeclampsie.
Ajuta la o mai buna hidratare
In timpul sarcinii, o femeie are nevoie de o cantitate mai mare de lichide, pentru ca fatul sa se dezvolte corespunzator si pentru ca viitoarea mamica sa evite unele probleme ce au legatura cu digestia incetinita.
Faptul ca pepenele rosu contine o cantitate mare de apa contribuie la hidratarea organismului viitoarelor mamici, de aceea este recomandat sa fie introdus in dieta.
Cand ar trebui evitat pepenele rosu de gravide
In general, consumul de pepene rosu este sigur in timpul sarcinii. Cu toate acestea, este un fruct bogat in zaharuri si sarac in fibre, combinatie care poate duce la cresterea nivelului de zahar din sange. Femeile care au diabet sau care sunt predispuse la diabet in timpul sarcinii ar trebui sa consume acest fruct cu moderatie, din cauza cantitatii mari de zahar pe care o contine.
Pepenele rosu ar trebui, de asemenea, spalat foarte bine pe coaja inainte de a fi taiat si consumat si ar trebui sa fie pastrat la frigider tot timpul. Femeile insarcinate ar trebui sa ofere o si mai mare atentie felului in care consuma pepenele rosu, pentru a evita peoblemele ce ar putea aparea. Evitati sa mai consumati pepenele daca a stat mai mult de doua ore la caldura, pentru ca poate fi alterat si poate duce la probleme serioase.
FOTO: Freepik