Fructele si legumele consumate de mame, in timpul sarcinii, reduc riscul de aparitie a alergiilor la bebelusi

| | Actualizat: 2024-03-12 21:49:20

 

Stim cu totii ca dieta unei femei insarcinate influenteaza sanatatea bebelusului. In aceeasi ordine de idei, dar legat de alergii, un studiu japonez a descoperit ca intorducerea de fructe si legume in timpul sarcinii ajuta la prevenirea anumitor alergii la bebelusi, cum ar fi eczema si astmul.

Cresterea consumului de legume verzi si galbene, de citrice, precum si de legume si fructe bogate in betacaroten (rosii si portocalii) reduce riscul de eczema, o boala inflamatorie a pielii de origine alergica, in cazul bebelusilor.

In acelasi timp, cresterea consumului de alimente bogate in vitamina E, care se gaseste in majoritatea legumelor verzi, reduce riscul de dificultati respiratorii la bebelusi, potrivit revistei Allergy.

Rezultatele au fost analizate pe baza alergiilor de care sufereau copiii atunci cand au ajuns la varsta de 16-24 de luni. Atat eczema, cat si respiratia suieratoare au fost mai frecvente la copiii ale caror mame consumasera o cantitate si o varietate mai mica de fructe si legume in timpul sarcinii.

Aceasta nu este prima data cand alimentatia materna este legata de alergiile din copilarie. Studii anterioare au asociat dieta mediteraneana si in special consumul de mere cu o probabilitate mai mica de a dezvolta astm in copilarie.

Desi cercetarile nu sunt concludente si este nevoie de mai multe cercetari cu privire la modul de protejare a copiilor impotriva alergiilor prin intermediul dietei mamei, antioxidantii si nutrientii din fructe si legume sunt benefici atat pentru mama, cat si pentru fat. Aceste alimente stau la baza unei diete echilibrate, asadar, daca esti insarcinata, este de doua ori mai important sa incluzi legume la fiecare masa si sa consumi fructe intre mese. 

FOTO: freepik.com

Citeste si despre