Trei super-alimente de toamna pe care femeile insarcinate ar trebui sa le consume in aceasta perioada

| | Actualizat: 2024-10-02 10:11:15

Toamna aduce o selectie bogata de fructe si legume, care pot fi consumate ca atare sau incluse in diverse retete. In acest sezon, ne putem bucura din plin de anumite alimente, fie proaspete, fie introduse in anumite retete.

Odata cu venirea toamnei, ajustarea dietei pentru a include alimente sezoniere este benefica, mai ales in timpul sarcinii. Asa cum iti schimbi hainele pentru vreme mai rece, corpul tau poate beneficia de alimente nutritive si bogate in vitamine care sa contribuie la sanatatea ta si a bebelusului. Iata trei super-alimente, perfecte pentru dieta ta de toamna!

1. Dovleac

Dovleacul contine cantitati mari din vitaminele A si C, ambele esentiale pentru dezvoltarea fatului. Vitamina A ajuta la vedere si intareste sistemul imunitar, in timp ce vitamina C ajuta la cresterea si repararea tesuturilor. De asemenea, dovleacul contine beta-caroten, care intareste sistemul imunitar — un avantaj important in sezonul rece, cand creste numarul virozelor. Fie ca il gatesti la cuptor sau il incluzi in supe sau in placinte, dovleacul este un aliment nutritiv de baza pentru toamna.

2. Mere

Merele sunt o excelenta sursa de antioxidanti, care protejeaza celulele. Sunt, de asemenea, bogate in fibre, ajutand la sanatatea digestiva si reducand balonarea. Poti consuma merele ca atare sau le poti adauga in salate sau diverse deserturi. Pentru un aport maxim de nutrienti, este indicat sa le mananci cu coaja, dar asigura-te ca le speli bine inainte!

3. Nucile

Toate fructele oleaginoase sunt bune pentru sanatate, insa nucile romanesti sunt cele mai la indemana si au un pret accesibil. Nucile sunt bogate in grasimi mononesaturate si polinesaturate, inclusiv omega-3, care sunt benefice pentru sanatatea inimii si a creierului. Aceste grasimi sanatoase contribuie la reducerea inflamatiilor si la scaderea nivelului de colesterol LDL (colesterolul rau), prevenind astfel bolile cardiovasculare, avand in acelasi timp si proprietati antioxidante.

Pe langa alimentele mentionate anterior, orice tip de fructe si legume de toamna sunt ideale pentru a fi incluse in alimentatie. Radacinoasele, verdeturile pe care inca le mai gasim in gradina si in piata, dar si toate fructele de toamna pot contribui la o dieta echilibrata.

Sursa: https://www.avmc.org/blog/2022/august/3-prenatal-autumn-superfoods/

Sursa foto: freepik

Citeste si despre