Ce este testul de stres al contractiei?
Testul de stres al contractiei sau testul de provocare la ocitocina este o investigatie noninvaziva care indica modul in care frecventa cardiaca fetala raspunde la contractiile uterine. Testul este folosit de cele mai multe ori in sarcinile cu risc, pentru a vedea daca fatul poate suporta stresul contractiilor uterine in timpul travaliului si daca primeste suficient oxigen de la nivelul placentei pentru a se putea naste pe cale vaginala.
In timpul contractiilor uterine, fluxul de sange si oxigen de la nivelul placentei scade temporar, acest lucru se intampla, de asemenea, si in timpul travaliului si al nasterii. O placenta integra, sanatoasa, care are rezerve suficiente de sange si oxigen, nu prezinta probleme pe parcursul sarcinii si nasterii.
Afectiunile placentei pot scadea fluxul sangvin catre fat, hipoxia secundara (lipsa de oxigen) putand provoca suferinta fetala grava.
Scaderea frecventei cardiace a fatului dupa fiecare contractie uterina este un semn de hipoxie si suferinta fetala secundara insuficientei placentare.
Testul de stres al contractiei este o investigatie destul de laborioasa si scumpa, de aceea nu se efectueaza de rutina tuturor gravidelor, ci doar celor cu risc, atent selectionate.
Cum se efectueaza testul?
Gravidele care efectueaza testul de stres al contractiei trebuie sa stie ca nu este bine sa consume alimente cu cel putin 8 ore inainte de acesta, motivul constand in faptul ca daca testul este pozitiv si se deceleaza anumite modificari patologice, nasterea prin operatie cezariana poate deveni necesara si va fi efectuata uneori imediat dupa terminarea testului.
Consumul excesiv de lichide inainte de efectuarea testului trebuie evitat, de asemenea.
Gravida se aseaza pe un pat si incearca sa stea relaxata, in timp ce doctorul ii va atasa 2 electrozi pe tegumentul abdomenului, unul care inregistreaza activitatea cardiaca fetala (numarul batailor cardiace) si altul care inregistreaza activitatea contractila a musculaturii netede a abdomenului mamei (numarul contractiilor uterine). Informatiile sunt transmise catre un aparat care va corela ulterior activitatea cardiaca fetala cu numarul si intensitatea contractiilor uterine.
Durata testului variaza de la o gravida la alta. Acesta se opreste in momentul in care aparatul inregistreaza 3 contractii intr-un interval de 10 minute si care dureaza intre 40-60 de secunde. Uneori testul poate dura chiar si 2 ore. Intensitatea contractiilor difera, de asemenea, de la o gravida la alta si sunt resimtite ca niste crampe asemanatoare celor menstruale sau din contra pot fi mult mai intense si pot ridica suspiciunea unui debut de travaliu.
In cazul in care nu se inregistreaza nici o contractie in primele 15 minute ale testului, medicul va incerca inducerea acestora prin administrarea unor doze mici de oxitocina sintetica (hormon sintetic capabil sa induca contractii ale musculaturii uterine si care poate induce travaliul). O metoda non-medicamentoasa care creste concetratia oxitocinei in sangele matern este stimularea mamelonara, astfel ca gravida este rugata sa-si maseze usor mameloanele pentru a creste secretia oxitocinei naturale.
Gravida trebuie supravegheata si dupa terminarea testului, pana in momentul in care dispar contractiile uterine sau revin la valoarea de dinaintea testului. Se exclude astfel declansarea nasterii prematuresi a consecintelor acesteia.
Rezultatele si riscurile testului
Cum se interpreteaza rezultatele testului?
Interpretarea testului este destul de usoara, in cazul in care frecventa batailor cardiace fetale nu scade in momentul aparitiei contractiilor uterine, testul este considerat negativ. Un test negativ este normal si ne arata ca gravida poate sa nasca normal, pe cale vaginala odata cu declansarea travalilului si nu este necesara o interventie cezariana de urgenta. De cele mai multe ori, testul se repeta dupa aproximativ o saptamana, pentru a vedea daca nu au aparut intre timp anumite modificari.
Daca frecventa batailor cardiace scade odata cu fiecare contractie uterina, testul este considerat pozitiv si se ridica suspiciunea unei suferinte fetale. Medicul specialist va decide daca este necesara inducerea travaliului si nasterea pa cale vaginala sau cezariana. Daca starea generala a fatului nu permite nasterea pe cale vaginala (stres fetal crescut), se recomanda nasterea prin cezariana de urgenta pentru a limita efectele suferintei fetale. Daca medicul ginecolog considera ca suferinat fetala este minima si gravida are colul uterin suficient dilatat, se poate recomanda nasterea pe cale vaginala.
Testul de stres nu are o specificitate si sensibilitate foarte mare, de multe ori se obtin rezultate fals pozitive (30% din cazuri).
Care sunt riscurile asociate testului de stres?
Riscul major asociat testului consta in declansarea sau agravarea suferintei fetale. Stimularea contractiilor uterine prin administrarea de oxitocina poate scadea fluxul sangvin catre fat si este uneori greu de controlat mai ales daca medicul nu are experienta medicala. Cresterea secretiei de oxitocina endogena (naturala) prin stimularea mamelonara este mai usor de controlat decat cea administrata iatrogen (intravenos).
Administrarea unei cantitati mari de oxitocina intr-un timp relativ scurt poate declansa, de asemenea, travaliul si nasterea prematura. Sensibilitatea la oxitocina difera de la o gravida la alta, uneori administrarea unor doze destul de mici de hormon putand stimula excesiv contractiile uterine si declansa in consecinta travaliul. Uneori chiar si o suprastimulare mamelonara poate creste excesiv numarul si intensitatea contractiilor uterine, insa poate fi mai usor controlata prin oprirea manevrei.
Riscurile descrise anterior contraindica testul in cazul anumitor gravide cu risc crescut pentru nasterea prematura, asa cum sunt cele cu placenta previa, operatie cezariana in antecedente cu incizie verticala ombilico-pubiana. Gravidele cu risc crescut pot efectua alte teste mai putin riscante asa cum sunt profilul biofizicsau testul non-stres.