13 lucruri pe care nicio gravida nu vrea sa le auda

| | Actualizat: 2019-06-04 10:18:27

Sarcina este una dintre cele mai frumoase etape din viata unei femei. In pantecul ei se "coace" o noua viata si chiar si momentele mai putin placute palesc in fata tuturor sperantelor si a fericirii pe care le aduce transformarea din femeie in mama. Totusi, unele cuvinte le pot afecta, chiar daca unii cred ca sunt complimente.

Aducerea pe lume a unui copil este o bucurie fara margini pentru parinti si pentru apropiatii lor, dar fiecare cuplu traieste diferit schimbarile care vin odata cu sarcina.

Femeile trec prin schimbari hormonale care pot avea efecte diferite de la persoana la persoana; unele au burtica mai mare, altele mai mica, unele traiesc adevarate furtuni emotionale din cauza fluctuatiilor hormonale, altele se ingrasa destul de mult; unele se simt bine in pielea lor de gravide, altele nici nu suporta sa se mai uite in oglinda.

Tocmai de aceea, ceea ce poate sa para un compliment pentru o femeie insarcinata ar putea fi interpretat ca o ofensa, la fel si toate sfaturile pe care unii simt nevoia sa le dea "gratuit" gravidelor sau proaspetelor mamici despre stilul de viata, alimentatie sau orice altceva face in timpul sarcinii.

Iata 13 lucruri pe care o femeie care asteapta un copil nu vrea sa le auda nici de la partener, nici de la familie, nici de la prieteni:

"Nici nu se vede ca esti insarcinata"

Este o fraza care, mai ales in cazul femeilor aflate la primul copil, poate declansa ingrijorare si chiar panica pentru ca va incepe sa se intrebe daca sarcina avanseaza cum trebuie.

"Parca mai ai putin si explodezi" / "Esti sigura ca nu o sa ai gemeni?" / "Burta ta parca e un pepene"

Asemenea comentarii pot face o gravida sa se teama ca ceva merge rau cu sarcina si ca de aceea a luat prea mult un greutate.

"Bucura-te acum! Dupa aceea nu o sa mai ai timp" / "Dormi acum; dupa ce nasti nu o sa mai apuci"

Inainte sa spui asa ceva ar fi bine sa te gandesti ca s-ar putea sa nu doarma prea bine nici acum, cu toate drumurile la toaleta, cu arsurile gastrice, cu toate cosmarurile si cu toate miscarile bebelusului. Asa ca s-ar putea sa nu fie prea indicat sa ii amintesti asta. In plus, nu e deloc in regula sa insinuezi ca venirea pe lume a copilului o va impiedica sa se bucure de viata, nu?

"Hormonii sunt de vina"

E fraza "perfecta" pentru a face o gravida sa creada ca nimeni nu o ia in seama doar pentru ca trece prin schimbari hormonale care ii intuneca judecata.

"Esti sigura ca vrei sa ii pui numele asta?" / "Numele asta imi aminteste de ... (orice persoana antipatica/animal)"

Pentru viitorii parinti alegerea numelui bebelusului este o sarcina destul de complicata asa ca atunci cand s-au hotarat, in sfarsit, ultimul lucru de care au nevoie este parerea celorlalti. Cu siguranta s-au gandit mult la asta, iar daca vine cineva si nu e de acord pentru ei este total irelevant. Si iritant!

"Nasterea a fost oribila pentru mine"

Orice povesti horror despre nastere trebuie evitate. Nu e ca si cum femeia insarcinata nu s-ar documenta si nu si-ar face deja tot felul de scenarii in cap. Prin urmare, nu mai are nevoie sa auda si despre experientele altora sau despre travalii interminabile care s-au terminat pana la urma cu cezariana. Aveti timp sa discutati despre astea dupa nastere, cand subiectul nu ii va mai provoca anxietate.

"Deja te simti incomod? Sa vezi cum va fi ultimul trimestru!"

E adevarat ca in viata, in general, si in sarcina, in particular, trebuie sa te pregatesti si pentru lucruri mai putin placute, dar acesta este genul de comentariu care nu are niciun beneficiu si care va ingrijora o femeie gravida mai mult decat este cazul.

"Ati vrut sa faceti copilul sau a fost un accident?"

Daca sarcina este avansata, e clar ca nu poate fi vorba despre un "accident", nu? Prin urmare, astfel de comentarii intra in cateoria "daca nu ai ceva inteligent de spus, mai bine taci".

"Ai grija la ce/cat/cand mananci / ce/cat bei" etc.

Cresterea apetitului in sarcina este perfect normala, la fel si acumularea catorva kilograme in plus. Orice femeie insarcinata este perfect constienta de recomandarile si restrictiile alimentare si, totodata, de numarul de kilograme pe care este "normal" sa le ia in sarcina. Nu este nevoie sa i se repete, eventual pe mai multe voci, ca trebuie sa fie atenta la alimentele si bauturile pe care le consuma, pentru ca asta nu face decat sa o irite.

"Iar cumperi lucruri pentru copil?"

Cand astepti un copil e nevoie de pregatire. Sa cumperi lucruri pentru bebelus nu tine doar de logistica, ci ajuta si asimilarea ideii ca vei deveni mama.

"Iar plangi?"

Schimbarile hormonale din sarcina duc la o crestere a sensibilitatii si, de multe ori, la lacrimi varsate din te miri ce motiv. Sa intrebi o gravida, mai ales pe ton de repros, de ce plange s-ar putea sa faca mai mult rau decat bine. Las-o sa consume starea pe care o traverseaza pentru ca emotiile si exteriorizarea nu fac rau nimanui.

"Esti pregatita pentru ce urmeaza?"

O gravida care se simte epuizata, care nu mai doarme bine de ceva vreme din cauza disconfortului fizic si a tuturor gandurilor care o napadesc despre maternitate nu are nevoie sa mai insinueze si altcineva ca s-ar putea sa nu fie mama perfecta. In plus, nu ii spune niciodata ca nici dupa nastere nu va apuca sa doarma prea mult si prea bine. E ultimul lucru pe care are nevoie sa-l auda pentru ca deja se gandeste la el, oricum. In plus, nu are cale de intors. E sau nu pregatita, bebelusul va veni pe lume. Iar experienta va veni odata cu practica.

"Arati tare obosita"

Poate crezi ca dai dovada de empatie cand spui asa ceva, dar o gravida va traduce in "ai cearcane si esti urata". Evita asemenea remarci, care nu fac decat sa sporeasca nesiguranta.

Citeste si despre