Cinci obiceiuri de care e bine sa uiti in timpul sarcinii

| | Actualizat: 2021-06-03 23:46:45

O sarcina programata sau neasteptata iti schimba viata cu totul. Gandurile si planurile tale se invart in jurul nasterii si al bebelusului ce vine sa iti faca viata mai frumoasa. Totul vine, insa, la pachet si cu o serie de schimbari mai mult sau mai putin convenabile.

Dincolo de mituri legate de sarcina, dincolo de toate sfaturile, solicitate sau nu, pe care le vei primi de la mama, de la soacra, de la prietene, colege si chiar de la oameni straini, va trebui sa renunti la anumite obiceiuri. Chiar daca schimbarile nu vor fi usor de facut, gandeste pozitiv: totul este spre binele prucului tau, iar dupa nastere iti vei putea relua tabieturile.

Renunta la baile fierbinti!

Caldura si aburul sunt factori de risc, chiar daca tu crezi ca te relaxeaza. Fatul din burtica ta nu isi poate regla temperatura corpului si exista studii care indica un risc de aparitie a unor probleme la nivelul creierului si al maduvei spinarii.

Daca iti este dor de o baie in cada, aceasta nu trebuie sa fie prelungita, iar temperatura apei este indicat sa fie aceeasi cu a corpului.

Incearca sa plangi cat mai putin!

Este o sarcina destul de greu de indeplinit, date fiind schimbarile hormonale si emotionale prin care vei trece in cele noua luni. Tristetea si lacrimile sunt stari pe care este bine sa le eviti pe cat posibil, iar daca nu reusesti sa scapi de aceste stari, orice ai face, nu ezita sa ceri ajutor. Motivul? Depresia este ultimul lucru de care ai nevoie in sarcina, pentru ca ea s-ar putea agrava dupa nastere. In plus, copilul preia toate starile mamei.

Renunta la petrecerile prelungite!

Cele mai multe femei insarcinate acuza probleme cu somnul fie pentru ca noaptea sunt napadite de ganduri, dar mai ales din cauza disconfortului fizic. Prin urmare, oricum vei dormi destul de putin si destul de prost, asa ca nu iti biciui corpul deliberat.

Odihna este foarte importanta in sarcina atat pentru tine, cat si pentru bebelus. Incearca sa ai o disciplina a somnului, sa faci miscare zilnic, poate chiar sa te plimbi seara, pentru a te obosi.

Uita de consumul de zahar!

Studiile arata ca femeile care consuma mult zahar in sarcina au copii cu probleme de invatare si de memorare. Inlocuieste dulciurile cu fructe si veti fi mai sanatosi si tu, si bebe!

Renunta la sedentarism!

Chiar daca ai un job care presupune multe ore petrecute la birou, incearca sa te misti cat mai mult. Lipsa de activitate fizica poate duce la acumularea de kilograme in exces, iar fatul va avea si el risc de obezitate infantina.

Incearca sa faci miscare aproximativ 30 de minute in fiecare zi, de preferat in aer liber, si controleaza-ti dieta pentru ca "a manca pentru doi" atunci cand esti insarcinata este un mit extrem de daunator.

Citeste si despre