1. Roaga o prietena sa te ajute!
In traditia americana, petrecerea bebelusului inainte de nastere este organizata de cea mai buna prietena a gravidei sau de o persoana foarte apropiata acesteia. La ei, baby shower este adesea o petrecere surpriza organizata viitoarei mamici. Insa daca ai idei pe care vrei sa le pui neaparat in practica, nu ezita sa iti bagi nasul in toate detaliile planificarii. Insa nu incerca sa o organizezi singura. Ai nevoie de ajutor, iar prietena ta cea mai buna, sora sau o alta ruda apropiata va fi mai mult decat bucuroasa sa iti sara in ajutor, in organizarea uneia dintre cele mai emotionante si speciale petreceri date vreodata.
2. Stabileste data si locatia petrecerii!
De regula, petrecerea de baby shower se tine spre sfarsitul sarcinii, cam pe la 7 luni si jumatate, maximum 8. Opteaza pentru o dupa-amiaza de weekend. In acest fel, ai mai multe sanse sa participe cat mai multe dintre prietenele tale dragi. De obicei, la baby shower participa doar femei. Pe meleaguri americane, se obisnuieste ca baby shower-ul sa aiba loc la prietena care are si initiativa de a face o astfel de surpriza viitoarei mamici. Chiar daca o petrecere acasa, in propria locuinta, este o idee foarte buna, poti lua in calcul si ideea de a inchiria o aripa a unui restaurant sau cateva mese in care sa iti sarbatoresti bebelusul inca nenascut. Ia in considerare si numarul de invitati la petrecere atunci cand alegi locatia. In cazul in care sunt numerosi, casa ta s-ar putea dovedi neincapatoare.
3. Alege o tematica pentru petrecere!
La un baby shower, ideea de bebelus si tot ce este legat de aceasta varsta sunt in centrul atentiei decoratiunilor si ornamentelor. Din decorul pentru petrecere nu pot lipsi elementele specifice perioadei de bebelus. Insa te poti gandi la o tematica speciala, in jurul careia sa creezi invitatiile, tortul si sa decorezi locatia pentru petrecere. Unele dintre temele cele mai alese pentru baby shower sunt circul, amprentele manutelor si picioruselor de bebelus, taramul jucariilor, dragostea si inimioarele sau "bebe pe plaja", cu decoruri inspirate din sezonul estival.
4. Alege meniul pentru baby shower!
La o astfel de petrecere se merge foarte mult pe ideea de bufet suedez si cat mai multe tipuri de bauturi deosebite. Este important ca platourile cu gustari sa fie decorate in spiritul temei alese pentru party. Ca bauturi, poti opta pentru ceaiuri, ciocolata calda, limonada, punch si smothie-uri de fructe, sampanie pentru copii etc. Nu uita ca bauturile trebuie sa se adapteze si conditiei tale, in care nu ai voie sa consumi alcool. Pentru a evita banalele sucuri de fructe si apa minerala, este important sa diversifici oferta cu bauturi ceva mai interesante si gustoase. De pe masa cu gustari si preparate nu pot lipsi dulciurile - bomboanele colorate, acadelele, inghetata, prajiturelele si alte gustari dulci specifice copilariei.
5. Decoreaza locatia cu flori si amenajeaza un spatiu pentru cadouri!
Fiecare invitat aduce un cadou cat mai traznit si original pentru gravida sau bebelusul care urmeaza sa se nasca. Acestea trebuie asezate frumos intr-un spatiu special amenajat al locatiei pentru petrecere. Deschiderea cadourilor este un moment-cheie al evenimentului, insa are loc undeva spre final. Pana atunci, cadourile frumos impachetate stau aranjate frumos intr-un colt al camerei. Orice fel de tematica ai alege pentru petrecerea in care il sarbatoresti pe bebelusul din burtica ta, nu omite sa decorezi incaperea cu flori.
6. Creeaza invitatii cat mai haioase si creative!
Inainte de a te gandi la ce fel de invitatii sa alegi sau sa creezi, fa-ti mai intai lista cu persoanele invitate la petrecere. Stabileste numarul de persoane si apoi cauta cele mai simpatice, haioase si originale invitatii pentru baby shower. Pentru un efect mai spectaculos, le poti crea manual si le poti personaliza. Vor avea un impact emotionant. Opteaza pentru modele sub forma de bebelusi, biberoane, suzete, carucioare, dar si pentru texte si imagini creative. In general, modelul invitatiei pentru petrecerea de baby shower este ales in functie de tematica petrecerii.
7. Trimite biletele de multumire!
Daca te-ai distrat copios la petrecere si ai petrecut momente emotionante alaturi de prietenele tale dragi, atunci un gest frumos ar fi sa le trimiti biletele de multumire. Acestea se ofera cu scopul de a le multumi pentru participare si pentru a-ti arata recunostinta pentru faptul ca au fost alaturi de tine intr-un moment atat de special. Printeaza sabloane sau modele de biletele creative pe hartie speciala si apoi scrie textul de multumire de mana. Impactul este mai puternic si denota sinceritate si preocupare din partea ta.