Mai are putin si naste, dar nimeni nu o crede. Cum le-a raspuns haterilor

| | Actualizat: 2022-01-08 10:52:51

In timp ce la unele femei se vede burtica de gravida inca de la finalul primului trimestru de sarcina, altele nici nu par a fi insarcinate, desi se apropie de termenul nasterii. Este si cazul unei viitoare mamici din Edinburgh, Scotia, care, la 32 de saptamani de sarcina, are o burta care abia se vede.

Desi mai are putin si naste, tanara mamica, in varsta de 21 de ani, are abdomenul aproape plat, cu mai putin de doua luni inainte de termen. Tanara spune ca pana la 16 saptamani, burta ei nu a crescut deloc, desi bebelusul se dezvolta normal si este in parametrii de crestere intrauterina.

Motivul pentru care nu i se vede mai deloc burtica de gravida este ca are uterul retrovers, adica este orientat spre coloana vertebrala, in loc sa fie orientat spre partea exterioara a abdomenului. Este o siutatie des intalnita la femei si nu afecteaza in niciun fel evolutia sarcinii, doar ca bebelusul se dezvolta in interiorul cavitatii abdominale, pozitionat mai in spate, motiv pentru care burtica incepe sa se vada mai tarziu si nu va fi la fel de proeminenta ca in cazul femeilor cu uterul pozitionat normal.

Urmeaza sa nasca luna viitoare, dar nu i se vede burta aproape deloc

Brooke Barclay pe numele ei, este la a doua sarcina si urmeaza sa aduca pe lume un baietel in luna februarie. Ea si partenerul ei mai au un copil de 3 ani si au declarat pentru Daily Mail ca isi doreau sa devina din nou parinti si ca bebelusul nu s-a lasat prea mult asteptat, venind dupa doar cateva luni de incercari.

Bucuria pe care au simtit-o Brooke si partenerul ei cand au aflat ca urmeaza sa mai aiba un copil a fost ulterior umbrita de toate comentariile rautacioase pe care le primea, atat din partea cunoscutilor, cat si pe internet.

Brooke a povestit ca la serviciu colegii au acuzat-o ca minte cu privire la faptul ca este insarcinata, din cauza ca nu i se vedea deloc burta.

„La ecografia de la 16 saptamani, la care am aflat sexul copilului, aveam abdomenul complet plat. Nu mi-am facut griji pentru ca si la prima sarcina am avut burta mica, insa am nascut un copil de peste 3,6 kilograme. Sunt inalta, ceea ce inseamna ca am trunchiul mai lung, deci copilul are mai mult spatiu sa se dezvolte pe verticala”, a povestit Brooke, care a mentionat si uterul retrovers ca explicatie pentru faptul ca are burta mica.

A fost acuzata ca se infometeaza. Cum le-a raspuns haterilor

De altfel, din cauza uterului retrovers multe femei nu isi dau seama ca sunt insarcinate pana aproape de momentul nasterii. Brooke s-a confruntat cu o multime de comentarii rautacioase pe retelele sociale, acolo unde a postat imagini cu burtica ei care abia se vede. Multi au acuzat-o ca se infometeaza pentru a ramane slaba pe timpul sarcinii sau chiar ca minte cu privire la sarcina, pentru a atrage atentia.

„Oamenii cred ca daca am o burta mica inseamna ca este ceva in neregula cu mine sau cu bebelusul, dar nu este cazul. Au fost multi care credeau ca imi cunosc corpul mai bine decat mi-l cunosc eu si imi spuneau ca voi naste un copil mic. Mi-as dori ca oamenii sa nu mai judece in felul acesta. Fiecare corp este diferit si asta nu inseamna ca nu sunt sanatoasa sau ca ma infometez”. a mai adaugat Brooke.

Citeste si despre