Gesta sac cu dimensiuni crescute

| | Actualizat: 2011-10-10 21:41:25
Intrebare:

- Sunt gravida in 8 saptamani si am fost la doctorul ginecolog unde mi-a spus ca am sacul marit. Nu stiu ce inseamna acest lucru, ati putea sa imi explicati? Mi s-a prescris ultragesta, no-spa si vitamina E, insa luam deja de la medicul de familie elevit, fier si acid folic.

Raspuns:

Faptul ca s-a determinat un gesta sac cu dimensiuni crescute poate insemna pe langa o menstruatie care sa fi aparut peste sarcina si care sa va fi incurcat la calcularea varstei gestationale, un semnal de alarma in ceea ce priveste dezvoltarea fetala. Varsta incipienta de sarcina nu permite intotdeauna aprecieri detaliate asupra semnificatiei acestei modificari, acest lucru impune totusi, macar o urmarire in dinamica a dimensiunilor sacului gestational. 

Orice modificare in dezvoltarea sarcinii mai ales la debutul acesteia ridica suspiciunea unei posibile evolutii catre avort, acesta fiind probabil si motivul pentru care medicul curant a ales sa sustina functia trofoblastica prin administrarea de progesteron (respectiv utrogestan), sa impiedice orice crestere de tonus uterin (motiv pentru care a recomandat administrarea de no-spa).



Daca masuratorile ulterioare nu dau semnificatie acestei mariri in dimensiuni ale sacului gestational (o determinare singulara nu are valoare diagnostica mai ales daca nu este argumentata si de alte modificari) nu ramane decat sa mentineti colaborarea cu medicul curant pentru o buna evolutie a sarcinii. Multa sanatate!


Dr. Ciprian Pop-Began

- Obstetrica ginecologie -

Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu

Detalii specialist

Citeste si despre